Prima pagină » Actualitate » Metoda prin care doi tineri au reușit să cumpere o CASĂ de vis în Sicilia aproape gratuit. De ce au evitat programul „Case la 1 euro”

Metoda prin care doi tineri au reușit să cumpere o CASĂ de vis în Sicilia aproape gratuit. De ce au evitat programul „Case la 1 euro”

Sursa foto: Profimedia images

Sara Bertagnolli și Luca Sguazzini au reușit să își îndeplinească visul de a deveni proprietari ai unei locuințe cu vedere la mare în Sicilia, fără a apela la popularul program italian „Case la 1 euro”, care adesea ascunde costuri enorme de renovare.

Ei au cumpărat o casă veche și abandonată în satul Motta D’Affermo, într-un mod mult mai simplu și accesibil.

Cei doi tineri au declarat că, atunci când au văzut pentru prima dată casa, au știut imediat că aceasta era locuința lor de vis.

„Ne-am îndrăgostit imediat. Ne-am privit în ochi și ne-am spus: asta e casa noastră”, povestesc Sara și Luca într-un vlog pe Youtube. Totuși, contrar așteptărilor, casa nu face parte din programul „Case la 1 euro” al Italiei, care a atras o mulțime de cumpărători din toată lumea.

Sursa foto: Profimedia images

Sursa foto: Profimedia images – Imagine cu rol ilustrativ

De ce au evitat programul „Case la 1 euro”

Luca și Sara explică de ce nu au optat pentru schemele oficiale de vânzare ale caselor abandonate. În cadrul acestui program, costurile de renovare sunt mult mai mari decât prețul simbolic de 1 euro, iar starea multor locuințe este extrem de proastă.

„Am văzut proiecte unde oamenii au plătit până la 250.000 de euro pentru a reface o astfel de casă”, spune Luca, avertizând asupra riscurilor costurilor ascunse. În plus, termenul limită de renovare impus în cadrul programului poate reprezenta o presiune suplimentară.

Sara și Luca au descoperit zona din apropierea satului și au locuit o lună într-o rulotă înainte de a găsi casa abandonată.

„Satul e atât de mic încât toată lumea știa de noi”, povestește Sara.

Sursa foto: Profimedia images

Sursa foto: Profimedia images – Imagine cu rol ilustrativ

O femeie din sat le-a spus că rudele ei doreau să scape de casa respectivă din cauza taxelor anuale de proprietate, iar cei doi au început negocierile pentru a o cumpăra.

„Sunt multe sate în Sicilia care oferă astfel de locuințe, chiar dacă nu sunt parte a programului oficial”, spune Sara. Totuși, ea avertizează că acest proces nu este pentru toată lumea. „Trebuie să te îndrăgostești de casă, pentru că dacă o iei atât de ieftin, e clar că există un motiv. De obicei, în aceste sate nu mai sunt locuri de muncă, oamenii pleacă.”

Deși casa fusese abandonată timp de 20 de ani și necesita renovări majore, costurile de renovare au fost sub 15.000 de euro.

Un proces cu multe provocări, dar cu un final fericit

În ciuda stării deplorabile a casei, Sara și Luca au simțit imediat o conexiune cu aceasta și au început lucrările de renovare înainte de a semna oficial actele de proprietate.

Deși procesul a fost mai complicat din cauza numeroșilor coproprietari care locuiau în diverse colțuri ale lumii, ei au avut libertatea să se ocupe de renovări în ritmul propriu, ceea ce le-a permis să finalizeze proiectul într-un mod sustenabil.

„Noi avem noroc, putem ajunge cu mașina la casă. În multe sate drumurile sunt prea înguste, pentru că au fost construite pentru măgari, nu pentru mașini”, explică Luca.

Procesul a necesitat și multă încredere. Sara mărturisește că au început renovările înainte de a semna actele.

„Le-am spus proprietarilor că vrem casa, dar nu știam când vom reuși să semnăm actele, fiindcă rudele erau răspândite în toată lumea. Am început lucrările fără să fim oficial proprietari. A fost stresant, dar totul a ieșit bine”.

În ciuda obstacolelor, cuplul se declară extrem de fericit. „Liniștea de aici e exact ce ne doream. Timpul are altă valoare. Te duci la o cafea și ajungi să stai la povești două ore”, spun Luca și Sara.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
Donald Trump, întrerupt de protestatari în timpul unui discurs în Texas. Reacția președintelui: „Plecați dracului de aici!”
Cancan.ro
Probleme pentru cea mai bătrână mamă din lume. Casa Adrianei Iliescu a fost vandalizată
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Apartamentul de 95.000 de euro într-un „bloc comunist” din Capitală i-a uimit pe străini. „Poate ar trebui să mă mut în România”
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Michael Douglas, mărturisire stânjenitoare despre Julia Roberts: „Eram foarte beat”. Incidentul care a rupt prietenia
Digi24
Supraviețuitoarea injecției letale, Christa Pike, a fost la un pas de a fi deconectată de la aparate. Primele cuvinte ale condamnatei
Cancan.ro
Spoiler suprem Insula Iubirii 2026 | Cum se întorc Prințul Marco și 'prințesa' Bianca: împreună sau separat? Imagine realizată pe aeroport, la revenirea în România
Ce se întâmplă doctore
Mihaela Bilic explică ce trebuie să mănânci pentru sănătatea oaselor: „Nu este suficient să acordăm atenție unui singur nutrient”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia ar putea ajuta Armata Română să producă o dronă terestră. Scorilo poate transporta 500 kg și atinge 60 km/h
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit cum se repară singură retina afectată
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!