Prima pagină » Actualitate » Miniștrii Guvernului demis Bolojan nu se mai înțeleg între ei. Nazare și Miruță își bat reciproc obrazul din cauza programului SAFE. De la ce a pornit scandalul

Miniștrii Guvernului demis Bolojan nu se mai înțeleg între ei. Nazare și Miruță își bat reciproc obrazul din cauza programului SAFE. De la ce a pornit scandalul

Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a respins acuzațiile formulate de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care declarase că Ministerul Finanțelor nu a semnat contractul de finanțare cu Comisia Europeană pentru programul SAFE.

Ministrul interimar al Finanțelor neagă blocarea SAFE

„Cred că ar fi absurd ca, după ce în cursul verii trecute am fost foarte implicat, ca Minister al Finanțelor, în negocierea acestor sume și am reușit, prin negocieri cu Comisia Europeană, să obținem această sumă importantă de peste 16 miliarde de euro, să fim noi, Ministerul de Finanțe, cei care blocăm semnarea ei”, a spus Nazare la Antena 3 CNN.

Potrivit ministrului, acordul a fost semnat săptămâna trecută și trimis prin curier diplomatic la Bruxelles.

„Imediat, cum cei doi comisari îl vor semna, se va întoarce, cel mai probabil în următoarele zile, după care vom derula procedurile necesare pentru a finaliza semnarea contractului”, a subliniat el.

Nazare Dobânda la care se împrumută România pe 10 ani a urcat rapid la 7,3% în ultimele zile, de la aproximativ 6,7% la jumătatea lunii aprilie

Nazare Dobânda la care se împrumută România pe 10 ani a urcat rapid la 7,3% în ultimele zile, de la aproximativ 6,7% la jumătatea lunii aprilie

Nazare: „Miruță nu a fost suficient de bine informat”

Întrebat dacă declarațiile lui Miruță reprezintă o informație falsă, Nazare a subliniat că originea problemei este una de comunicare.

„Eu pot să spun că probabil domnul Miruță nu a fost suficient de bine informat în raport cu procedurile noastre interne legate de ratificări și cred că aceasta este originea declarației”, susține ministrul interimar al Finanțelor.

El a adăugat că Miruță nu l-a contactat înainte de a face declarațiile publice.

„Înaintea acestei declarații nu m-a căutat; am avut discuții la ultima ședință de guvern, dar nu înainte de această declarație”, a spus ministrul Finanțelor, adăugând: „Ce vă pot asigura, separat de declarația domnului Miruță, este că facem tot posibilul astfel încât toți ordonatorii de credite, nu doar Ministerul Apărării, să semneze în timp util.”

Ministrul Finanțelor a recunoscut însă că statutul de guvern interimar limitează capacitatea de reacție.

„Dat fiind că suntem un guvern interimar, nu avem practic la dispoziție toate instrumentele unui guvern plin ca să rezolvăm în urgență situații complexe, cum este și aceasta”, a mai spus el.

Nazare Dobânda la care se împrumută România pe 10 ani a urcat rapid la 7,3% în ultimele zile, de la aproximativ 6,7% la jumătatea lunii aprilie

Nazare Dobânda la care se împrumută România pe 10 ani a urcat rapid la 7,3% în ultimele zile, de la aproximativ 6,7% la jumătatea lunii aprilie

Miruță acuză Finanțele lui Nazare că blochează programul SAFE

România mai are doar 12 zile pentru a finaliza procedurile necesare accesării programului european SAFE, însă acordul de finanțare cu Comisia Europeană nu este încă semnat, a declarat ministrul Apărării, Radu Miruță, într-un interviu în Libertatea. Mai multe detalii AICI

Potrivit ministrului Apărării, este vorba despre o finanțare europeană de aproape 17 miliarde de euro destinată sistemului de apărare și ordine publică din România, dar și unor proiecte majore de infrastructură, inclusiv porțiuni din autostrăzile A7 și A8 din Moldova.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România riscă să piardă miliarde din PNRR. Doar 33 din 75 de jaloane sunt îndeplinite
Digi24
Tinerii dispăruți în timpul unei excursii pe Transalpina au fost găsiți după aproape două zile de căutări
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 8.000 de euro. Terenul are 2320 de metri pătrați
Prosport.ro
FOTO. „Ești prea grasă”. Anisimova s-a enervat și a postat o poză cu ea mai mult goală, la piscină
Adevarul
Șeful Uniunii Barourilor explică decizia CJUE în cazul prescripției penale: „Instanțele vor continua să aplice soluția stabilită de ÎCCJ”
Mediafax
Haos la Cadastru: sistemul este blocat de trei zile. Un hacker pretinde că vinde datele ANCPI
Click
Mitică Dragomir a fost la Mamaia și a rezistat doar patru ore: „Când am ajuns la mare... ferească Dumnezeu!”
Digi24
Prima eclipsă totală de Soare din Europa după 27 de ani. Din ce zone ale României va putea fi observată
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit într-un accident teribil pe Autostrada Soarelui!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Renault aduce 9 modele în Rabla 2026. Care este cea mai ieftină ofertă
Descopera.ro
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Billy Collins, poetul care a demonstrat că și o ceașcă de cafea poate deveni poezie