Prima pagină » Actualitate » Ministrul Miruță dă vina pe „intermediari” pentru întârzierile de la fabrica de pulberi: „Motorașele intermediare încearcă să o mai deraieze. Nu îmi e clar”

Ministrul Miruță dă vina pe „intermediari” pentru întârzierile de la fabrica de pulberi: „Motorașele intermediare încearcă să o mai deraieze. Nu îmi e clar”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a vorbit, printre altele, la Digi24, despre fabrica de pulberi de la Victoria (județul Brașov). „E o certitudine? Toate documentele sunt semnate?”, a fost întrebarea la care ministrul a răspuns.

„La fabrica de pulberi de la Victoria, am semnat condițiile comerciale, s-a trecut memorandum prin guvern, s-a semnat tot acordul în ceea ce privește condițiile în care se va face această fabrică. Aici suntem. Sigur că, orice făcut are și desfăcut, însă preocuparea mea este să duc lucrurile, dacă plec mâine de la minister, într-un punct în care anularea devine mai grea. E despre ceva ce avem mare nevoie și indiferent ce ministru ar veni e greu să spună public că nu are nevoie de pulberi”, a spus Radu Miruță.

Întrebat și cum își explică că, de când a început războiul din Ucraina, noi încă nu ne facem propria muniție, el a spus:

„Eu vă spun ce văd de trei luni. Să vă dau rapid câteva valențe: 1 – din păcate lucrurile se mișcă greu, 2- sunt interese financiare foarte mari la mijloc, care direcționează o decizie corectă pe arătură, dacă ea nu aduce profit cui trebuie. E cineva care poate trage corect de lucruri, dar motorașele intermediare, dacă primesc un ordin și nu corespunde cu dorința lor, încearcă să o mai deraieze. Nu îmi e clar, dar uitați-vă că în 3 luni de zile, pe mandatul acesta s-a semnat un contract care nu s-a semnat într-o altă perioadă.

-Nu e în interesul României să aibă muniție?

-Eu sunt convins că sunt suficient de mulți oameni cu putere de decizie în statul român care consideră că este în interesul critic al României să aibă muniție. Întreabă lumea: băi, Miruță, de ce te preocupă pe tine industria națioanlă de Apărare, vreți să ne băgați în război? Pentru că este război și pentru că este singura metodă să descurajezi, ca România să fie afectată. A investi în Armată este o investiție în a descuraja, nu este ceva să te duci să ataci tu, este ceva ce folosești pentru a-ți proteja ceea ce-ți faci tu în curtea ta”, a fost dialogul dintre Cosmin Prelipceanu și Radu Miruță.

Autorul recomandă:

Fondatorul Paralela 45 a răbufnit la adresa lui Radu Miruță: „Pe vremuri, PROȘTII erau mai deștepți!”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Poveste de dragoste în perioada comunistă. Cum a păcălit Securitatea o tânără româncă îndrăgostită de un englez
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Adevarul
America, prinsă între MAGA și extrema stângă. De ce riscă moderații din ambele partide să rămână fără voce
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Patru sectoare ale Capitalei, fără apă rece timp de patru zile. Care sunt zonele afectate
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!