Prima pagină » Actualitate » Moaștele Sfintei Elena ajung la Mănăstirea Pantocrator, Teleorman. Programul pelerinajului și ceremoniilor

Moaștele Sfintei Elena ajung la Mănăstirea Pantocrator, Teleorman. Programul pelerinajului și ceremoniilor

În acest an, la sărbătoarea Sfintelor Femei Mironosițe și în special Sfintei Maria Magdalena, Mănăstirea Pantocrator, din județul Teleorman își va sărbători hramul. Cu această ocazie vor fi aduse spre închinare, sfintele moaște întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Sfântul odor va fi adus de la biserica romano-catolică dedicată Sfintei Elena din Veneția și va rămâne în incinta mănăstirii românești în perioada 30 aprilie – 8 mai 2025, anunță Episcopia Alexandriei și Teleormanului.

Programul ceremoniilor AICI

Sfânta Împărăteasă Elena, a fost mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare și una dintre cele mai iubite sfinte ale creștinătății. Provenind dintr-o familie modestă, s-a căsătorit cu generalul roman Constanțiu Clor, cu care l-a avut pe viitorul împărat Constantin cel Mare. După ce fiul ei a devenit împărat, i-a oferit titlul de «Augusta» și i-a permis să joace un rol important în promovarea creștinismului.

Cea mai mare realizare a Sfintei Elena a fost descoperirea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, în timpul unui pelerinaj la Ierusalim, în jurul anului 326. A ctitorit numeroase biserici, printre care Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. A avut o viață plină de evlavie și fapte bune, fiind considerată o protectoare a creștinilor.

Povestea Moaștelor Sfintei Elena

Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică o prăznuiesc pe 21 mai, alături de fiul său, Sfântul Constantin cel Mare. Sfânta a fost înmormântată la Roma, apoi moaștele sale au fost transferate la Constantinopol – Noua Romă. În 1211, în timpul uneia dintre cruciade, cavalerii apuseni au luat moaștele de la Constantinopol și le-au dus la Veneția, de unde nu au mai fost scoase în pelerinaj decât abia după de opt secole, când au fost duse spre cinstire la Atena. Astfel, după Grecia (2017), România este a doua țară ortodoxă în care poposește sfânta de când moaștele ei se află la Veneția.

De asemenea, părintele vicar eparhial Serafim Baciu a evidențiat importanța acestui eveniment istoric pentru România.

„În fiecare an, în Duminica Sfintelor Femei Mironosițe, Mănăstirea Pantocrator îmbracă haine de sărbătoare, pentru că s-a creat o tradiție frumoasă încă din 2015, prin care la mănăstire se organizează un pelerinaj cu moaște. Aceste evenimente duhovnicești sunt organizate în primul rând în cinstea primei martore a Învierii Domnului, Sfânta Mironosiță Maria Magdalena ocrotitoarea mănăstirii noastre, dar s-a îndătinat ca să fie aduse și alte sfinte moaște.Nu întâmplător, atât Sfânta Maria Magdalena, cât și Sfânta Împărăteasa Elena, poartă titulatura de întocmai cu Apostolii: una a fost martoră și propovăduitoare a Învierii Domnului, iar cealaltă a descoperit cinstita Cruce a Domnului în cetatea Ierusalimului și a fost principala ctitoră a primelor biserici construite la locul Nașterii Domnului și la locul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, anul acesta, în care Patriarhia Română împlinește 100 de ani, bucuria evenimentelor aniversare ale Centenarului Patriarhiei Române va fi sporită și de acest eveniment duhovnicesc”, a spus părintele vicar.

Programul pelerinajului și ceremoniilor

În 30 aprilie, prima zi de pelerinaj, începând cu ora 15:00 și până la 18:00, sfintele moaște vor poposi la Catedrala Patriarhală din Capitală, locaș ocrotit de Sfânta Elena și fiul ei, Sfântul Împărat Constantin cel Mare.

Moaștele sfintei împărătese vor ajunge la Mănăstirea Pantocrator în aceeași zi, în jurul orei 19:30.

În prezența lor, mănăstirea va marca atât ziua de 4 mai, când este cinstită pomenirea Mutării moaștelor Sfintei Maria Magdalena de la Efes la Constantinopol, cât și ziua de 8 mai, hramul bisericii mari a mănăstirii.

De asemenea, în perioada 5-6 mai 2024, Centrul Eparhial din Alexandria și Mănăstirea Pantocrator vor organiza Simpozionul Național „Credință, slujire și istorie în context eclezial și național. 100 de ani de patriarhat și 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic”.

Anul acesta se împlinesc 1700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), care a fost deschis chiar de Sfântul Împărat Constantin cel Mare și mama sa, Elena.

Miercuri, 30 aprilie 2025:

-ora 14.00 sosirea delegației ce va aduce în România racla ce adăpostește Cinstitul Trup al Sfintei Împărătese Elena;
-ora 14.30 -15.00 – deplasare către Catedrala Patriarhală din București;
-ora 15.00 – sosirea delegației și a Sfintelor Moaște la Catedrala Patriarhală; -ora 15.10- 15.30 — săvârșirea unei slujbe specifice în Catedrala Patriarhală;
-ora 15.30 – 18.00 – așezarea Sfintelor moaște, spre închinare, în Baldachinul Sfinților din proximitatea Catedralei Patriarhale;
-ora 18.00 – plecarea Sfintelor Moaște de la Catedrala Patriarhală către Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești — Vlașca;
-ora 19.15 — întâmpinarea la Mănăstirea Pantocrator de către Preasfințitul Părinte Galaction a delegației Patriarhiei de Veneția și a cinstitelor Moaște ale Sfintei Împărătese Elena;
-ora 19.30 — săvârșirea unei slujbe specifice la Altarul de vară al Mănăstirii Pantocrator;
-ora 20.00 — Cuvântul de întâmpinare al Preasfințitului Părinte Episcop Galaction și mesajul Patriarhiei de Veneția;
-ora 20.15 procesiune cu Sfintele Moaște de la Altarul de vară al Mănăstirii Pantocrator la Biserica cea mare a Mănăstirii;
-ora 20.30 – așezarea Sfintelor Moaște în Biserica cea mare a Mănăstirii spre închinarea credincioșilor;
ora 21.00 — Slujba de Priveghere în cinstea Sfinților Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și Elena;

Joi, 1 mai 2025:

-ora 8.30 acatistul Sfinților Împărați;
-ora 9.00 — Sfânta Liturghie arhierească;
-ora 18.00 — Slujba Vecerniei și Utrenia;

Vineri, 2 mai 2025:

-ora 8.30 – acatistul Sfintei Mironosițe Maria Magdalena;
-ora 9.00 – Sfânta Liturghie arhierească;
-ora 21.00 – Taina Sfântului Maslu și Paraclisul Sfinților Împărați
-ora 00.00 – Sfânta Liturghie arhierească;

Sâmbătă, 3 mai 2025:

-ora 8.30 — Acatistul Sfinților Împărați,
-ora 9.00 – Sfânta Liturghie;
-ora 18.00 – Concert de muzică bizantină susținut la Mănăstirea Pantocrator de către Corul Academic Byzantion din Iași și grupul Psaltic Pantocrator;
-ora 20.00 — Slujba de Priveghere;

Duminică, 4 mai 2025:

-ora 8.30 — Acatistul Sfintelor Femei Mironosițe;
-ora 9.15 – Sfânta Liturghie Arhierească săvârșită la Altarul de vară cu hramul Schimbarea la Față, de un sobor de ierarhi;
-ora 18.00 – Vecernia și Litia în cinstea Sfântului Efrem cel Nou;

Luni, 5 mai 2025:

-ora 8.00 — Acatistul Sfântului Efrem cel Nou;
-ora 8.30 – Sfânta Liturghie arhierească săvârșită la Altarul de vară al Mănăstirii Pantocrator cu participarea tuturor clericilor din Episcopia Alexandriei și Teleormanului;
-ora 10.00 Deschiderea oficială a Simpozionului Național cu tema: „Credință, slujire și istorie în context eclezial și național. 100 de ani de Patriarhat și 1700 de ani la Primul Sinod Ecumenic”, la Casa de Cultură a orașului Videle;
-ora 10.10 – Cuvântul de deschidere al Preasfințitului Părinte Galaction în cadrul conferinței preoțești;
-ora 10.20 – Conferința pastoral-misionară susținută la Casa de Cultură a orașului Videle de către Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj – Napoca;
-ora 18.00 — Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Mironosițe Maria Magdalena;

Marți, 6 mai 2025:

-ora 8.30 — Acatistul Sfintei Maria Magdalena și Sfânta Liturghie arhierească;
-ora 10.00 – 16.00 – Lucrările Simpozionului Național cu tema: „Credință, slujire și istorie în context eclezial și național. 100 de ani de Patriarhat și 1700 de ani Ia Primul Sinod Ecumenic” – Centrul Multifuncțional din Alexandria;
-ora 18.00 Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cruci;

Miercuri, 7 mai 2025:

-ora 8.30 — Acatistul Sfintei Cruci și Sfânta Liturghie arhierească;
-ora 10.00 — Lucrările Sinaxei monahale în paraclisul Mănăstirii Pantocrator;
-ora 18.00 Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan;

Joi, 8 mai 2025:

-ora 8.30 — Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan;
-ora 9.00 – Sfânta Liturghie arhierească;
-ora 15.00 – plecarea Sfintelor Moaște către Veneția.

În perioada 30 aprilie — 8 mai 2025, Mănăstirea Pantocrator va fi deschisă în permanență pentru a înlesni accesul tuturor pelerinilor și închinătorilor, a precizat Biroul de Presă al Episcopiei Alexandriei și Teleormanului.

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca ... vezi toate articolele