Prima pagină » Actualitate » Mobilizare impresionantă pentru DOCTORIȚA din Gorj, ajunsă în comă la spital. Colegii și pacienții au donat sânge pentru a-i salva viața

Mobilizare impresionantă pentru DOCTORIȚA din Gorj, ajunsă în comă la spital. Colegii și pacienții au donat sânge pentru a-i salva viața

Ruxandra Radulescu

Mobilizarea fără precedent pentru doctorița din Gorj, care a ajuns în comă la spital, după ce a fost strivită de o mașină chiar după înmormântarea socrului său.

Zeci de oameni au venit la Centrul de Transfuzie din Târgu Jiu să doneze sânge pentru a salva viața doctoriței din Gorj, care a suferit un grav accident de mașină.

Colegi de serviciu, prieteni și rude, toți au donat sânge Virginia Armega, doctorița care se află în comă la un spital din Capitală, după ce a fost privită de o mașină.

„Toți am venit pentru doamna doctor, îi rugăm să vină să se prezinte la centrul de transfuzie pentru a dona. Am văzut la televizor, suntem un pic și prieten de familie și de ce nu. Dacă o putem ajuta cu mare drag.”, a declarat o persoană apropiată doctoriței.

„Este colega noastră nostru și trebuie să facem ajutorul acesta. Am venit pentru doamna doctor.”, a precizat o colegă de-a doctoriței.

„Ne-am bucurat că astăzi foarte mulți colegi, la prima oră, medici, asistente, din cadrul secției de urgență, de la spitalul unde lucrează doamna doctor, s-au prezentat pentru a fi solidari cu dânsa. Sunt pacienți ai doamnei doctor, cunoscuți, rude care s-au prezentat aici și doresc prin actul lor de donare să ajute.” a afirmat unul dintre medicii de la centrul de donare.

Doctorița Virginia Armega a fost grav accidentată, chiar după ce își înmormântase socrul. După pomană, a ieșit la poartă pentru a le conduce pe o asistentă medicală și pe o altă colegă.

Se pare că asistenta nu s-ar fi asigurat când a ieșit cu mașina în șosea și a fost izbită în plin de un microbuz plin cu muncitori. Microbuzul a fost ulterior proiectat în alte mașini, iar doctorița împreună cu soțul ei au fost prinși între autoturism și gard.

Foto: screenshot RTV

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Film de groază” pentru un turist care a închiriat un Airbnb. Descoperirea neașteptată
Digi24
Proiectul ignorat ani la rând care putea preveni criza de la Cernavodă. Radu Miruță: „Nu s-a mai întâmplat nimic din aprilie 2024”
Cancan.ro
Minunea care i-a alinat suferința lui Ropotan după accidentul cu microbuzul lui Dinamo 2. Soția lui, Raluca, este din nou însărcinată!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV, postare despre o plajă de nudiști: „Bine te-am găsit, Amsterdam”
Adevarul
„Vrem în România sau în Rusia”. Migranții ajunși ilegal în Ceuta spun că vor să muncească în Europa: „Marocul le trimite forță de muncă”
Mediafax
Messi, gest de mare campion! A donat 80.000 de euro. Cuza sprijinită de legendă
Click
O turistă din Cipru explică de ce a renunțat la România: „Un singur motiv m-a făcut să nu mai vin”
Digi24
„Lăsați-vă barbă și schimbați traseele”. Kievul bagă spaima în ruși: „ghid anti-asasinare” distribuit de Min. Apărării de la Moscova
Cancan.ro
Alina Pușcău are 5 tumori. Olga Barcari a amuțit când a aflat diagnosticul: 'Are nevoie de iubire'
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Eclipsa solară din 12 august afectează sistemele electronice ale mașinilor noi? Ce recomandă specialiștii
Descopera.ro
Cum să faci pe oricine să vrea să fie prieten cu tine?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Descopera.ro
Bătălia dintre OpenAI și Apple continuă în instanță: Noi acuzații făcute de compania lui Sam Altman