Prima pagină » Actualitate » „Monstrul din Caracal”, Gheorghe Dincă, cere să fie ELIBERAT. Susține că bolile de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar. Ce au decis judecătorii, pentru moment

„Monstrul din Caracal”, Gheorghe Dincă, cere să fie ELIBERAT. Susține că bolile de care suferă nu pot fi tratate în penitenciar. Ce au decis judecătorii, pentru moment

Gheorghe Dincă

Gheorghe Dincă, supranumit „monstrul din Caracal”, condamnat la 30 de ani de închisoare pentru două omoruri, viol și sechestrare de persoane ar putea ieși din închisoare. Bărbatul, acum în vârstă de 72 de ani, susține că este bolnav și a cerut să îi fie întreruptă pedeapsa, după ce a executat șase ani de închisoare la Penitenciarul Craiova.

Potrivit Antena 3, la dispoziția judecătorilor, Dincă a fost dus la Institutul de Medicină Legală și la Spitalul de Urgență pentru analize medicale.

Procurorii au dispus efectuarea mai multor expertize, la solicitarea judecătorilor, în ceea ce îl privește pe Dincă, după ce acesta a făcut o cerere în instanță privind întreruperea executării pedepsei.

Astfel, Gheorghe Dincă a fost transportat, sub escorta poliției, la Institutul de Medicină Legală din Craiova, dar și la Spitalul Județean din același județ.

Medicii i-au făcut mai multe analize și investigații și ei trebuie să spună dacă problemele de sănătate de care suferă pot fi tratate în penitenciar.

Gheorghe Dincă

În prezent, Gheorghe Dincă execută o pedeapsă de 30 de ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat pentru sechestrarea, violarea și uciderea Alexandrei Măceșanu și Luizei Melencu.

Cazul Alexandrei Măceșanu a șocat toată țara. Copila de 15 ani a reușit să sune la 112 și să spună că a fost răpită și violată de un individ.

Nu a știut însă să spună unde este ținută, iar până când apelul ei a fost luat în serios de autorități și polițiștii au localizat casa în care era ținută, adolescenta a fost ucisă.

În timpul anchetei, autoritățile au descoperit că și Luiza Melencu a fost victima lui Gheorghe Dincă.

Deși a recunoscut crimele, la scurt timp după ce a fost arestat, Gheorghe Dincă a susținut ulterior că a făcut confesiunea după ce a fost bătut de polițiști.

El a spus că din toate faptele de care este acuzat singura faptă comisă a fost cea de viol, în cazul Alexandrei Măceșanu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli