Prima pagină » Actualitate » O femeie a murit carbonizată în urma unei explozii la o pensiune din Cluj-Napoca. Alte două au ajuns la spital cu arsuri

O femeie a murit carbonizată în urma unei explozii la o pensiune din Cluj-Napoca. Alte două au ajuns la spital cu arsuri

Madalina Prundea
Sursa: ISU Cluj

O explozie a avut loc, vineri dimineața, la o pensiune din Cluj-Napoca, pe fondul unei acumulări de gaze, în urma căreia o persoană și-a pierdut viața și alte două au suferit arsuri.

În urma exploziei, o persoană de sex feminin carbonizată, două victime cu arsuri au fost transportate la spital de Serviciul de Ambulanța Județean”, au anunțat reprezentații ISU Cluj. Încă patru persoane au fost asistate medical însă fără a fi transportate la spital.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a dat detalii despre starea răniților și a anunțat că specialiștii analizează situația clădirilor afectate. „Din nefericire, în această dimineaţă, în jurul orei 7,00, a avut loc o explozie la pensiune de pe strada Dunării. Cauza: acumulare de gaze. Din nefericire, s-a raportat, până acum, un deces, două persoane cu arsuri destul de consistente şi o persoană se află în stare de şoc. Şocul exploziei a afectat şi unele magazine şi locuinţe învecinate. În acest moment analizăm starea clădirilor învecinate pentru a decide în conformitate cu prevederile legale. Mulţumesc tuturor structurilor de urgenţă pentru intervenţia rapidă şi profesionistă”, a scris Emil Boc, pe contul de Facebook, unde a publicat și o filmare din timpul incendiului.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a anunţat că femeia care a decedat carbonizată avea 37 de ani şi era din judeţul Timiş.

„În această dimineaţă, în jurul orei 6,52, prin intermediul unui apel la numărul unic de urgenţă 112 a fost sesizată explozia unei clădiri de pe strada Dunării din municipiul Cluj-Napoca, aceasta fiind urmată de un incendiu. La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie, echipaje din cadrul ISU şi jandarmi, fiind luate primele măsuri pentru asigurarea locului în care s-a produs deflagraţia şi acordarea primului ajutor persoanelor. De asemenea, cu ocazia activităţilor a fost oprită alimentarea clădirii cu gaz şi electricitate. Până în acest moment, două persoane au fost transportate la spital, respectiv doi bărbaţi, ambii de 34 de ani, din judeţul Harghita, fiind de asemenea identificat în interiorul clădirii trupul neînsufleţit al unei persoane. Poliţiştii au stabilit identitatea acestuia, respectiv o femeie de 37 de ani, din judeţul Timiş”, informează IPJ Cluj.

La fața locului a fost acordată asistență medicală pentru patru persoane, iar incendiul a fos lichidat. Sunt desfăşurate cercetări pentru a se stabili toate circumstanţele care au condus la incident.

„În timpul intervenţiei pentru stingerea incendiului a fost descoperită o persoană de sex feminin decedată/carbonizată şi au mai fost identificate încă două persoane de sex masculin, conştiente, care prezentau arsuri pe mare suprafaţă a corpului. Aceste două victime, conştiente, au fost transportate la spital. Suflul exploziei a afectat clădirile şi autoturismele din zona pe o raza de aproximativ 30 metri. A mai fost acordată asistenţă medicală altor patru persoane, însă nu au fost transportate la spital. Incendiul a fost limitat de intervenţia pompierilor şi nu s-a extins la vecinătăţi. Mai multe persoane din imobilele din zona s-au autoevacuat. La acest eveniment au intervenit aproximativ 30 pompieri. Se fac cercetări pentru stabilirea cauzei evenimentului. Între timp, incendiul care se manifesta la conducta de gaz de la nivel stradal a fost lichidat”, a anunțat ISU Cluj.

Conform primelor informații, IPJ Cluj a fost sesizat la 112 despre faptul că la pensiune, din localitate, în urma unor acumulări de gaze, s-a produs o explozie, urmată de un incendiu. „În urma exploziei, două persoane au fost evacuate, acestea prezentând arsuri pe toată suprafața corpului. Din informațiile deținute rezultă faptul că, în interiorul pensiunii s-a mai aflat o persoană. Forțele ISU acționează pentru identificarea persoanei și lichidarea incendiului”, au transmis polițiștii clujeni.

La locul exploziei a intervenit Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Cluj cu trei autospeciale de stingere, o autoplatformă de lucru la înălțime și aproximativ 30 de pompieri.

Știre în curs de actualizare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei