Prima pagină » Actualitate » O soră și-a regăsit fratele TRANȘAT, în pungi de plastic, în frigider. Cine era criminalul

O soră și-a regăsit fratele TRANȘAT, în pungi de plastic, în frigider. Cine era criminalul

O soră și-a regăsit fratele TRANȘAT, în pungi de plastic, în frigider. Cine era criminalul
Foto Ilustrativ

O crimă odioasă a avut loc în Rio de Janeiro, Brazilia. O soră care își căuta fratele, care dispăruse de câteva zile, l-a descoperit tranșat, tocat prin blender și depozitat în pungi de plastic în frigiderul criminalului, colegul de cameră al victimei. Parte din carnea tocată fusese deja aruncată în toaletă. Cei doi, criminalul și victima erau brutari în Rio.

„Colegul de apartament nu voia să mă lase să intru, dar am insistat și am început să cotrobăi prin casă. Când am deschis frigiderul și am văzut pungile cu rămășițele fratelui meu, mi-a venit rău”, a povestit sora lui Thiago Lourenço Morgano, relatând groaznica descoperire făcută, potrivit Fan Page.

Thiago, aranjat pe rafturi

Bărbatul de 36 de ani, dispărut de câteva zile, fusese ucis, tranșat și dat prin blender de colegul și colocatarul său.

Chiar sora victimei a fost cea care a descoperit crima, după ce a început să-l caute pe fratele său, despre care nu se mai știa nimic de duminică. Miercuri, femeia în vârstă de 40 de ani s-a dus în Morro de São Carlos, în centrul orașului Rio, acolo unde fratele ei locuia împreună cu un coleg de la brutărie, Bruno Guimarães da Cunha Chagas.

Bruno spăla podeaua

La început, Bruno nu a vrut să o lase să intre în casă și i-a spus că fratele ei plecase. Femeia s-a alarmat imediat și a bănuit că ceva nu este în regulă când l-a văzut pe bărbat turnând dezinfectant pe podea. Abia după ce a amenințat că va face un scandal, bărbatul a acceptat să o lase să intre, dar bănuielile s-au transformat curând într-un coșmar.

Femeia și-a dat seama imediat că lucrurile fratelui erau încă acolo și că povestea cu mutatul era o minciună, așa că a început să caute peste tot. Când a deschis frigiderul, oroarea i s-a înfățișat în fața ochilor.

„Am văzut frigiderul și i-am cerut să-l deschidă. Nu a vrut. Am amenințat din nou cu un scandal, și atunci l-a deschis. În momentul în care am văzut pungile cu rămășițele, am început să mă simt rău. Apoi mi-a mărturisit că mi-a ucis fratele”, a povestit femeia.

O ceartă de duminică

Ea a spus că a început să țipe, alertând vecinii. „Oamenii au venit repede și l-au împiedicat să fugă, chemând poliția. Nu a arătat niciun semn de remușcare. Acum vrem dreptate. Thiago era un băiat bun, un muncitor harnic. Acest om a distrus o familie. Fratele meu nu merita să moară așa. Ce i-a făcut a fost crud”, a declarat sora.

„Fratele meu a avut ghinionul să-l întâlnească pe acest om în cale. A împărțit cheltuielile cu el. Fratele meu a făcut asta ca să-l ajute”, a adăugat Jansilaine Machado Morgado.

Bărbatul arestat a declarat poliției că l-a înjunghiat pe Thiago în timpul unei certe, duminica trecută. Apoi l-a tranșat și i-a ascuns rămășițele în frigiderul din apartament. Potrivit poliției, suspectul ar fi gătit unele părți ale corpului, le-ar fi pus în blender și ar fi încercat să le arunce în toaletă.

Citiți și:

Drama NEȘTIUTĂ a femeii care a fost tranșată și aruncată pe câmp. „Este un psihopat, o urmărea pe stradă”/ Cum a încercat să scape de relația toxică

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Se apropie sfârșitul unei ere în turism? City break-urile ieftine ar putea ajunge o raritate