Prima pagină » Actualitate » A murit celebrul economist Mircea Coșea. Care a fost cea mai recentă analiză pentru Gândul, în ultimele zile de viață

A murit celebrul economist Mircea Coșea. Care a fost cea mai recentă analiză pentru Gândul, în ultimele zile de viață

Profesorul universitar Mircea Coșea, doctor în Științe Economice, a murit joi, la vârsta de 83 de ani, a anunțat DC News. Era un analist extrem de implicat în viața publică și tocmai lansase două cărți: „Educația economică” și „Jurnal pe frontul războiului comercial”.

Ultima analiză pentru Gândul din partea economistului a fost publicată cu numai câteva zile înainte de trecerea sa în neființă:

«Săptămâna trecută am avut probleme de sănătate ceea ce nu este surprinzător la vârsta mea. Am fost internat la Spitalul Floreasca, etajul 2 salonul 227. Domnul prof. dr Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale m-a ”reparat” și de această dată. Îi mulțumesc, îl admir, îi sunt recunoscător dar nu despre domnia sa vreau să vorbesc de această dată. Stimați prieteni, sănătatea este mai bună decât toate, dar uneori ea depinde nu doar de știința medicală, ci și de modul cum aceasta este aplicată. În cazul de față am văzut și am simțit pe propria piele cum știința eminentului profesor s-a aplicat de către o categorie puțin cunoscută a mediului sanitar, aceea a asistenților medicali.Cum spuneam, am fost internat în salonul 227 etaj 2 Floreasca.

Este un salon post operatoriu cu 10 paturi. Meseria mea, care timp de aproape 60 de ani mi-a intrat în sânge nu m-a lăsat ca între branule, perfuzii și colectări să nu ”analizez” modul cum funcționează sistemul sanitar, pe un eșantion reprezentat de salonul cu pacienți aflați în chinurile durerilor și stresului post operatoriu. Concluzia: Surprinzătoare dar adevărată. O săptămână, 24 din 24 am asistat la o activitate de excelență. Doamnele și domnișoarele asistente au performat la cel mai înalt nivel de competență, de responsabilitate și de comportament super civilizat, de o empatie permanentă față de fiecare pacient în parte. Dacă nu ar fi aparent incompatibilă cu ”spitalul” pot spune că își practică meseria cu eleganță. De ziua României, fiind pacient, m-am simțit și eu mândru că sunt român pentru că beneficiam de înalta calitate a muncii unor românce: doamnele și domnișoarele asistente medicale», scria Mircea Coșea pe Facebook.

Între 1973-1980, Mircea Coșea a fost expert pe probleme de prognoză economică și macroeconomie la Comisia Economică ONU pentru Europa de la Geneva.

Profesorul Mircea Coșea, fost Președinte al Comisiei Naționale de Strategie (1990-1993), fost Președinte al Consiliului pentru Reforma și ministru de stat (1993-1996).

Mircea Coșea avut un rol hotărâtor în punerea bazelor economiei de piaţă în România prin crearea pieţei de capital. A reprezentat România în negocierile cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional. A fost observator şi deputat în Parlamentul European.

Fost deputat în Parlamentul României, membru al Comisiei pentru Muncă şi Protecţie Socială; a fost preşedinte al Institutului Naţional de Administraţie. A publicat manuale de economie, volume de scrieri şi studii economice, precum şi numeroase articole în publicaţii româneşti şi străine.
Mircea Coșea a format generații de studenți în domeniul economiei politice și al integrarii europene

Mircea Coșea a activat ca profesor la ASE Bucuresti și la alte universități. A format generații de studenți în domeniul economiei politice și al integrarii europene. Între anii 1973 și 1980 a lucrat la Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa, la Geneva. În perioada 1993–1996 a fost prim-viceprim-ministru și președinte al Consiliului pentru Strategie și Reformă Economică, având un rol important în procesul de tranziție al României către economia de piață.

A reprezentat România în relația cu instituțiile financiare internaționale și a fost deputat în Parlamentul României în mai multe legislaturi, precum și membru al Parlamentului European. A fondat și condus organizații dedicate studiilor de prognoză și strategie economică.

A scris mai multe cărți printre care „Jurnal pe frontul războiului comercial”, „Educația economică”, „Criza economică și criza gândirii economice”, „Dacă industrie nu e, nimic nu e. Reindustrializarea României”, „Uniunea Europeană, cu bune și cu rele”, „Lumea se schimbă! România ce face?”, „Banii României (Colecția Economică)”, „Criza noastră cea de toate zilele – Eseuri economice”.

Mircea Coșea

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Se apropie sfârșitul unei ere în turism? City break-urile ieftine ar putea ajunge o raritate