Prima pagină » Actualitate » Obiectele pe care nu mai ai voie să le iei în bagajul de cală. Ce RISCĂ pasagerii care nu respectă noile reguli ale îmbarcării în avion

Obiectele pe care nu mai ai voie să le iei în bagajul de cală. Ce RISCĂ pasagerii care nu respectă noile reguli ale îmbarcării în avion

Obiectele pe care nu mai ai voie să le iei în bagajul de cală. Ce RISCĂ pasagerii care nu respectă noile reguli ale îmbarcării în avion
Sursa foto - caracter ilustrativ

Uniunea Europeană (UE) a introdus, recent, o regulă strictă privind bagajul de cală, după ce au avut loc mai multe incidente care au pus în pericol viața pasagerilor.

Astfel, pasagerii nu mai au voie să transporte bateriile externe în bagajul de cală, iar regula se aplică pentru toți pasagerii care zboară din sau în statele membre. Măsura are ca scop protejarea siguranței în timpul zborurilor, potrivit Fanatik.

Potrivit noilor reglementări, bateriile externe sunt permise doar în bagajul de mână, fiind interzisă încărcarea sau utilizarea acestora pe timpul zborului.

Mai mult, pasagerii trebuie să-și ia și măsuri suplimentare de siguranță. Printre acestea, izolarea bornelor pentru a fi evitat contactul accidental. De asemenea, se poate cere depozitarea bateriilor în huse speciale sau pungi individuale din plastic, în funcție de regulile fiecărei companii aeriene.

Legea permite transportul power bank-urilor de până la 100 Wh, dar unele companii acceptă dispozitive de până la 160 Wh, doar cu acordul prealabil. Dacă bateria are o capacitate mai mare, este interzisă complet, atât în bagajul de mână, cât și în cel de cală.

Hotărârea a fost luată după ce, în ultimii ani, s-au înregistrat mai multe incidente în care bateriile litiu-ion aflate în cala avionului au provocat incendii sau explozii. Deși astfel de situații sunt foarte rare, acestea au ridicat riscuri majore pentru siguranța pasagerilor și a echipajului.

Persoanele care nu respectă aceste reguli riscă să le fie oprite dispozitivele la filtrul de securitate, se pot aplica și amenzi sau chiar li se poate interzice îmbarcarea în avion.

Pentru a evita situațiile neplăcute, specialiștii le recomandă celor care urmează să călătorească cu avionul să verifice de fiecare dată lista actualizată cu obiectele care nu sunt permise în bagajele de cală.

Noile reguli se aplică în toate aeroporturile din UE și vizează toate companiile aeriene care zboară în sau din această zonă, potrivit România TV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
Epuizare, baze distruse, armament compromis: de ce rolul SUA în Orientul Mijlociu va fi, probabil, regândit de Trump
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Super-capra din nordul României: noua rasă care ar putea schimba piața lactatelor
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Mette-Marit, noua regină a Norvegiei. Controversele stârnite de „Cenuşăreasa” familiei regale GALERIE FOTO
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale