Prima pagină » Actualitate » Alertă alimentară în România, după ce sute de mii de ouă cu origine falsificată au fost vândute de o reţea activă în mai multe state din UE

Alertă alimentară în România, după ce sute de mii de ouă cu origine falsificată au fost vândute de o reţea activă în mai multe state din UE

Alertă alimentară în România, după ce sute de mii de ouă cu origine falsificată au fost vândute de o reţea activă în mai multe state din UE

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, a anunțat – joi – că sute de mii de ouă cu origine falsificată au fost vândute pe piaţa românească de o reţea activă în 3-4 state membre ale Uniunii Europene, filiera fiind ulterior descoperită şi eliminată.

„Avem situaţii de falsificare a ouălor, situaţii din ce în ce mai des întâlnite în ceea ce priveşte fraudele. Ultima speţă, pe care o avem de zilele trecute: ouă cu provenienţă Bulgaria şi Macedonia sunt trimise în Grecia, se ştampilează cu origine Grecia şi se vând pe piaţa din România. Este un fals grosolan, în primul rând de origine, de păcăleală a consumatorului, sau chiar acele ouă pot proveni din zone cu restricţii de gripă aviară, de salmoneloză şi aşa mai departe”, a explicat Mihai Ponea, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, Regulamentul european permite ca, la prima fermă, către primul centru de colectare, ouăle să fie duse neştampilate, cu condiţia să fie anunţat statul respectiv.

„Împreună cu autorităţile greceşti, (reprezentanţii ANSVSA, n.r.) au intrat pe o filieră de falsificare a ouălelor şi e o anchetă în desfăşurare. Ouăle provin din Bulgaria şi din Macedonia. Regulamentul european permite ca de la prima fermă către primul centru de colectare să le duci neştampilate, cu condiţia să anunţi statul-membru respectiv, (în acest caz, n.r.) că pleacă un transport de la ferma din Bulgaria sau Macedonia către Grecia. Ei le-au trimis (în Grecia, n.r.) fără să notifice autoritatea competentă, au ajuns în Grecia, le-au ştampilat ca provenind dintr-o fermă din Grecia şi au vândut sute de mii de ouă pe piaţa din România. Am prins această filieră, am stat până când am adunat şi încă adunăm în continuare (informaţii, n.r.), pentru că este extrem de dificil să prinzi o astfel de reţea, fiind angrenate 3-4 state membre. Dar am descoperit reţeaua, am înlăturat-o şi încercăm să vedem dacă mai există şi alte filiere în România care procedează aşa. Aceste ouă falsificate au fost pe piaţă, ele nu se mai regăsesc acum pe piaţă. Am prins reţeaua şi am eliminat-o”, a afirmat vicepreşedintele ANSVSA.

ANSVSA a intensificat controalele privind comercializarea cărnii de pasăre și a ouălor

ANSVSA a intensificat controalele privind comercializarea cărnii de pasăre și a ouălor provenite din Polonia, ca urmare a numărului mare de notificări de alertă, primite în ultima perioadă prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje (SRAAF), privind comercializarea pe teritoriul României a unor loturi de carne de pasăre, provenite din Polonia, în care s-a identificat Salmonella enteritidis și/sau Salmonella typhimurium, serotipuri cu un grad ridicat de risc pentru sănătatea consumatorilor.

Comparativ cu perioada august-octombrie a anului trecut, s-a înregistrat, în aceeași perioadă a acestui an, o creștere cu aproximativ 40 % a notificărilor de alertă care implică carnea de pasăre, produsele din carne de pasăre, provenite din Polonia.

De la începutul acestui an, până în prezent, au fost primite 28 de notificări prin intermediul SRAFF, care aveau ca subiect carne de pasăre sau ouă, contaminate cu Salmonella enteritidis și/sau Salmonella typhimurium, provenite din comerțul intracomunitar.

„Pentru a reduce riscul pentru sănătatea publică, reprezentat de consumul acestor produse pentru să ANSVSA a dispus, începând de săptămâna trecută, o intensificare a controalelor oficiale la nivelul depozitelor frigorifice de destinație, a platformelor logistice ale supermarket-urilor, unităților de reambalare carne de pasăre, unităților de tranșare a cărnii de pasăre, care fac comerț intracomunitar cu carne de pasăre, dar și cu privire la comercializarea ouălor provenite alte state membre, pentru a se verifica dacă se respectă standardele de comercializare a acestora. De asemenea, s-a dispus și recoltarea de probe de carne pentru identificarea unor posibile loturi de carne proaspătă de pasăre contaminate cu Salmonella enteritidis și/sau Salmonella typhimurium (criteriu de siguranță pentru aceasta categorie de carne) care se vor analiza în rețeaua sanitară veterinară de laboratoare acreditate. Scopul acestor controale oficale este de a identifica situațiile în care nu sunt respectate cerințele legislative privind comercializarea cărnii de pasăre și a ouălor de consum și aplicarea de măsuri, pentru a ne asigura că ouăle și carnea de pasăre destinate consumului uman nu constituie un risc pentru sănătatea populației”, transmite ANSVSA.


Vă recomandăm și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
După scandalul merdenelei, o nouă controversă la Mița Biciclista: celebrele decorațiuni de pe clădire au fost date jos după sesizări la Poliția Locală
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Influencerul Andrei Bordeianu, accident teribil pe motocicletă. Ar fi ajuns în stare gravă la spital
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de Fizz? A vândut celebra haină de blană și s-a retras din muzică. E total schimbat acum
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze