Prima pagină » Actualitate » Parchetul General reacționează la propunerea de anulare a posturilor vacante: „Ar crea premisele unui blocaj în activitatea judiciară”

Parchetul General reacționează la propunerea de anulare a posturilor vacante: „Ar crea premisele unui blocaj în activitatea judiciară”

Rene Pârșan
Parchetul General reacționează la propunerea de anulare a posturilor vacante:

Reducerile bugetare propuse de Guvern ar putea desființa Parchete cu totul, susțin procurorii. Dacă ordonanța de urgență s-ar aplica instituțiilor din sistemul judiciar vor fi parchete care vor fi desființate de facto sau vor funcționa cu unul sau doi procurori, reclamă magistrații, ceea ce ar produce grave perturbări în activitatea de urmărire penală. Ei cer ca actul normativ preconizat a fi adoptat, cel care, printre altele, va bloca locurile vacantate din administrația centrală, să nu fie aplicat instituțiilor din cadrul sistemului judiciar.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție atrage atenția că unele dispoziții ale proiectului de act normativ propus pot genera disfuncționalități majore în activitatea parchetelor.

Cum ar fi organizarea internă a instituțiilor din cadrul sistemului judiciar care este reglementată prin legi și ordonanțe de organizare și funcționare, cele mai importante dintre acestea fiind Legile nr. 303/2022 și nr. 304/2022, a căror adoptare a constituit atât îndeplinirea unuia dintre jaloanele Planului Național de Redresare și Reziliență, cât și principalul argument pentru ridicarea MCV.

Citiți AICI comunicatul oficial al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

„Aplicarea acestor dispoziții în cazul parchetelor ar crea premisele unui blocaj în activitatea judiciară, cunoscute fiind dificultățile cu care acestea se confruntă (nenumărate parchete au posturi vacante şi/sau au înregistrat o încărcătură pe procuror peste media națională)”, spun reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Deficit de procurori

În prezent la nivelul parchetelor sunt vacante 903 posturi de procuror, dintr-un total de 3.040 posturi, reprezentând un procent de 29,70%.

“În situația adoptării măsurilor preconizate, vor fi parchete care vor fi desființate de facto sau vor funcționa cu unul sau doi procurori, fiind imposibilă asigurarea activității acestora cu respectarea tuturor exigențelor impuse de statul de drept.

După cum bine se cunoaște, există unități de parchet unde toate posturile de procuror sunt vacante, precum Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței.

În perioada imediat următoare și alte unități de parchet vor fi în situația de a nu mai avea niciun procuror în schemă. În cazul acestor parchete, aplicarea dispozițiilor ordonanței de urgență ar echivala cu desființarea de facto a acestor unități, aspect care ar duce la încălcarea dispozițiilor art. 100 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 care prevede că pe lângă fiecare instanță să funcționeze o unitate de parchet”, exemplifică procurorii.

Parchete cu un singur procuror

Există inclusiv parchete de pe lângă tribunale, precum Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, care au în competență investigarea unor infracțiuni de o gravitate deosebită, precum cele de omor, evaziune fiscală, spălarea banilor și infracțiuni de corupție, funcționează în acest moment cu un sigur procuror în schemă.

„Perpetuarea acestei situaţii va determina imposibilitatea gestionării unor fenomene infracţionale grave”, avertizează procurorii PICCJ.

Sunt unități de parchet care funcționează cu un singur procuror în schemă, precum Parchetul de pe lângă judecătoriile Moldova Nouă, Făget, Gheorghieni, Darabani, Dorohoi, Moreni, Pătârlagele, Râmnicu-Sărat, Mizil, Brezoi, Bălcești, Carei, Adjud, Vânju Mare, Strehaia, Babadag, Târgu Lăpuș, Sighetu Marmației, Zimnicea, Onești, Mediaș.

Parchete cu deficit de personal

Totodată, un număr semnificativ de parchete funcționează cu mai puțin de jumătate din personalul aferent schemelor de personal actuale (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, Parchetul de pe lângă Tribunalele Alba, Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Mehedinți, Olt, Galați, Brăila, Vrancea, Vaslui, Satu Mare, Arad, Caraș Severin), încheie procurorii.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat Ministrului Justiției o adresă prin care solicită ca actul normativ preconizat a fi adoptat să nu fie aplicat instituțiilor din cadrul sistemului judiciar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
VIDEO Filmul tragediei din Munții Bucegi. Greșeala care i-a fost fatală alpinistei care a căzut 40 de metri în gol: „Evident nu ține”
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Insula mai puțin cunoscută din Grecia care i-a cucerit pe doi români. „Aici am mâncat cea mai bună bougatsa, cu doar 3 euro”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Tesla dublează sprijinul pentru mașinile electrice în România. Model 3 coboară sub 30.000 de euro, iar Model Y sub 34.000 de euro
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?