Prima pagină » Actualitate » Participanții la un priveghi, sancționați de două ori de polițiști pentru că au dat muzica la maximum. „Așa este tradiția”, și-au motivat ei gestul

Participanții la un priveghi, sancționați de două ori de polițiști pentru că au dat muzica la maximum. „Așa este tradiția”, și-au motivat ei gestul

Otilia Serescu
Participanții la un priveghi, sancționați de două ori de polițiști pentru că au dat muzica la maximum. „Așa este tradiția”, și-au motivat ei gestul

Participanții la un priveghi din Timișoara au fost sancționați de două ori de polițiștii locali pentru că au dat muzica la maximum. „Așa este tradiția”, și-au motivat ei gestul.

„Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Intervenție Rapidă s-au deplasat aseară (miercuri seara- n.red.(, în jurul orei 22.30, pe strada Progresul, unde s-a reclamat faptul că se tulbură liniștea publică, prin muzică la intensitate ridicată”, conform unui comunicat al Poliției Locale Timișoara.

La fața locului, s-a constatat că avea loc un priveghi, la care participau aproximativ 100 de persoane și la care familia a pus muzică deranjând astfel locuitorii din cartier.

„Zgomotul produs era peste limita admisă de decibeli. Astfel, organizatorul a fost sancționat conform Legii 61/1991 republicată cu 1.500 lei”, conform sursei citate.

Două ore mai târziu, polițiștii locali au revenit la acea locație deoarece vecinii au semnalat că muzica a fost dată din nou mai tare.

„S-a luat din nou măsura sancționării contravenționale, de această dată cu 3.000 de lei”, precizează Poliția Locală din Timișora.

Persoana sancționată a motivat că a dat muzica la maxim pentru că „așa este tradiția”.

Polițiștii locali atrag atenția că vor lua măsurile legale ori de câte ori se constată încălcarea legislației în vigoare, indiferent de evenimentul care are loc, dacă prin zgomotul produs sunt cetățenii care locuiesc în apropiere.

Recomandarea video

Mediafax
Cum s-a transformat o zonă din Bulgaria într-un magnet pentru britanici: Este ca Amalfi, dar mai ieftină
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Serialele tip microdrame generate de IA revoluționează industria divertismentului din China
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
Ce înfrângere l-ar face pe Orban să demisioneze din fruntea partidului Fidesz
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
8 instrumente AI gratuite pe care le poți folosi zilnic în 2026