Prima pagină » Actualitate » Pensionarii din România ale căror pensii vor crește cu 240 lei, începând cu 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România ale căror pensii vor crește cu 240 lei, începând cu 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România ale căror pensii vor crește cu 240 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
FOTO - Caracter ilustrativ

Care sunt pensionarii din România ale căror pensii vor crește cu 240 de lei, începând de la 1 ianuarie, anul viitor. Astfel, una dintre măsurile adoptate în cadrul noii legi a pensiilor este indexarea la fiecare început de an a veniturilor pensionarilor în raport cu rata inflației. Iată cine va primi cei 240 de lei, de la 1 ianuarie 2025.

Ministrul Muncii a spus cu cât va crește valoarea punctului de referință.

„De la 1 ianuarie 2025, Valoarea Punctului de Referință (#VPR) va fi majorată de la 81 de lei la 91 de lei, respectiv o creștere cu 12,1%.

Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflației. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanție fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creștere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar și asigură predictibilitate. Contributivitatea și stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă și contribuții egale și pensiile vor fi egale”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.

Cum se calculează indexare pensiei

Pentru calculul pensiei indexate este suficient să înmulțești numărul de puncte de pe talonul de pensie, cu valoarea punctului de referință care, de la 1 ianuarie va fi de 91 de lei.

Astfel, pentru o pensie actuală de 2000 de lei, creșterea va fi cu 240 de lei, iar valoarea totală a pensiei este de 2.240 de lei.

Prin urmare, procentul de indexare al pensiei se calculează adunând două variabile. Procentul inflației pe 2023 la care se adaugă 50% din creșterea câștigului mediu brut.

Indexare pensie: 10% inflația pe anul 2023 + 2%, care reflectă creșterea venitului mediu brut. În total va fi o indexare de pensie de 12%.

„Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflației. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanție fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creștere sustenabilă a veniturilor.

Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar și asigură predictibilitate. Contributivitatea și stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine.

Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă și contribuții egale și pensiile vor fi egale”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu.

Pensionarii care beneficiază de indemnizație socială, adică pensia minimă garantată, vor beneficia de o majorare de 12,1%, fapt care înseamnă că indemnizația socială pentru pensionari ajunge la 1.415 de lei în 2025.

CITEȘTE ȘI:

Premierul Marcel Ciolacu l-a sunat pe Ilie Bolojan. Pensionarii militari, CHEMAȚI vineri la consultări

Marcel Ciolacu anunță OUG pentru clarificarea PENSIILOR militare: „Este de datoria mea. O să vorbesc cu domnul Bolojan”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Câți bani va pierde lunar Siegfried Mureșan dacă ajunge premierul României
Digi24
Scandal devenit viral în China. Un bărbat a plătit 4,5 milioane $ ca să se însoare cu o actriță faimoasă, apoi a dat-o în judecată
Cancan.ro
Adevărul despre cele 2,2 milioane de pensii calculate greșit. Reacția Casei de Pensii
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
A opta minune a lumii? Proiectul uriaș ascuns sub Sahara
Click
Ce îl enervează cel mai tare pe Aris la Andreea Esca: „Nu se abține niciodată”
Digi24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Cancan.ro
România trece brusc de la vară la frig! Ce temperaturi anunță Elena Mateescu pentru săptămâna viitoare
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Ceva ciudat se întâmplă cu pisicile de pe o insulă japoneză
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!