Prima pagină » Actualitate » Când va pica Paștele în 2022. Peste câți ani vor fi la aceeași dată Paștele ortodox și cel catolic

Când va pica Paștele în 2022. Peste câți ani vor fi la aceeași dată Paștele ortodox și cel catolic

Când va pica Paștele în 2022. Peste câți ani vor fi la aceeași dată Paștele ortodox și cel catolic

Și în anul 2022, Paștele ortodox se sărbătorește la o dată diferită de Paștele catolic 2022. Astfel, Paștele 2022 ortodox pică duminică, 24 aprilie, iar Paștele 2022 catolic este duminică, 17 aprilie. Așadar, Floriile ortodoxe 2022, vor avea loc duminică, 17 aprilie, iar Floriile catolice 2022 vor fi în ziua de duminică, 10 aprilie.

Abia din 2025, Paștele ortodox și cel catolic vor pica la aceeași dată, cel puțin până în anul 2030.

Anul acesta, Paștele catolic a fost pe 4 aprilie, iar cel orodox a picat pe 2 mai. Și cum a fost și 1 Mai (Ziua Muncii), românii au avut parte de o minivacanță de 1 Mai și Paște, Vinerea Mare și a doua zi de Paște fiind zile libere.

Anul trecut, Paștele ortodox și cel catolic s-au sărbătorit la o săptămână distanță. Astfel, ortodocşii au sărbătorit Învierea Domnului pe 19 aprilie, în timp ce catolicii au celebrat evenimentul religios cu o săptămână mai devreme, pe 12 aprilie.

Diferenţele dintre data la care se celebrează Paştele ortodox şi cel catolic sunt cauzate de calendarele diferite pe care le folosesc cele două comunităţi religioase. Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian, în timp ce Biserica Ortodoxă calculează același eveniment astronomic după calendarul iulian, pe stil vechi.

În Bisericile Ortodoxe echinocțiul de primăvară este fixat pe 21 martie în calendarul iulian (care este ziua de 3 aprilie în calendarul gregorian), în timp ce Biserica Catolică și cele Protestante iau în considerare echinocțiul real de primăvară. Din această cauză data Paștilor în Biserica Ortodoxă nu poate fi mai devreme de 4 aprilie, iar în Bisericile Catolică și Protestante mai devreme de 22 martie (vezi tabelul).

Această diferență duce, în plus, la o anumită periodicitate în diferența dintre zilele Paștilor. Specific, după 2 sau 4 ani în care diferența este 0-1 săptămâni, urmează un singur an în care diferența este de 4 sau 5 săptămâni (de exemplu în 2013, 2016, 2021 etc.).

Aceasta se datorează faptului că, în acești ani, luna plină care cade după 3 aprilie este diferită de luna plină care pică după 21 martie. Dacă Bisericile ar folosi același ciclu lunar, diferența dintre echinocții ar duce la o diferență în ziua Paștilor de 0 sau de 4 săptămâni.

Când pică Paştele Ortodox în anii 2022-2030:

  • Paștele Ortodox 2022 – 24 aprilie
  • Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie
  • Paștele Ortodox 2024 – 5 mai
  • Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie
  • Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie
  • Paștele Ortodox 2027 – 2 mai
  • Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie
  • Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie
  • Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie

Când cade Paştele Catolic între anii 2022-2030:

  • Paștele Catolic 2022 – 17 aprilie
  • Paștele Catolic 2023 – 9 aprilie
  • Paștele Catolic 2024 – 31 martie
  • Paștele Catolic 2025 – 20 aprilie
  • Paștele Catolic 2026 – 12 aprilie
  • Paștele Catolic 2027 – 2 mai
  • Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie
  • Paștele Catolic 2029 – 8 aprilie
  • Paștele Catolic 2030 – 28 aprilie

Când va fi următoarea zi liberă, după minivacanța de 1 Mai și Paște

Nici nu s-au terminat bine liberele din această perioadă, că românii se întreabă deja când va fi următoarea zi liberă, după minivacanța de 1 Mai și Paște.

Ei bine, următoarea zi liberă oficială este 1 Iunie – Ziua Copilului, după minivacanța de 1 Mai și Paște, dar care pică într-o zi de marți, conform calendarului pentru 2021 al sărbătorilor legale din România, prevăzute în Codul Muncii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Roverul Perseverance tocmai a realizat cea mai lungă călătorie pe o altă lume
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi