Prima pagină » Actualitate » PNL face precizări referitoare finanțarea cărții lui Nicolae CIUCĂ/”Veniturile vor fi direcționate către susținerea unor inițiative CARITABILE”

PNL face precizări referitoare finanțarea cărții lui Nicolae CIUCĂ/”Veniturile vor fi direcționate către susținerea unor inițiative CARITABILE”

PNL face precizări referitoare finanțarea cărții lui Nicolae CIUCĂ/

Liberalii au transmis un comunicat de presă al cărui scop este „informarea corectă a opiniei publice și combaterea intoxicărilor oponenților politici, care cheltuie sume exorbitante din subvenția primită din bani publici pentru amplificarea acestor atacuri.” PNL este acuzat că a folosit bani publici pentru sponsorizarea unui proiect personal al președintelui partidului, Nicolae Ciucă. Lucru care, în trecut, a însemnat închisoare cu executare pentru alți lideri politici. 

Veniturile obținute de pe urma volumului semnat de liderul PNL, „Un ostaș în slujba țării” vor fi destinați unor campanii cu scop caritabil, reiese din comunicatul transmis de partid la prima oră a dimineții de joi. De asemenea, este specificat faptul că fondurile de la stat, destinate partidelor, au drept scop promovarea electorală prin mai multe metode, așa cum procedează mai toate formațiunile politice.

Partidele politice beneficiază de subvenție din partea bugetului de stat, potrivit legii. Fiecare partid își stabilește prioritățile legate de promovarea activităților sale, în funcție de canalele de comunicare de care este interesat (presă scrisă ori audiovizuală, mediul online, outdoor, pliante etc.). De altfel, PNL – precum și celelalte partide – folosește aceste fonduri pentru a promova activitatea partidului, conducerea formațiunii, candidații, atât prin campanii de panotaj outdoor, cât și alte metode.

Din aceeași informare mai reiese că primul politician care s-a folosit de această manieră de promovare este fostul șef al USR, Cătălin Drulă, ba chiar și cei de la PSD folosesc sume considerabile pentru același scop.

Toate partidele investesc sume din subvenție pentru comunicare, presă și propagandă și se înscriu în firescul comunicării politice, cu respectarea legii. Primul lider de partid care a beneficiat de o asemenea promovare a fost Cătălin Drulă, pe atunci președintele USR. În prezent, un alt lider de partid – George Simion, președintele AUR – își promovează, în același mod, un plan electoral prezentat în afara perioadei legale pentru acest tip de campanie. Dintre formațiunile politice, PSD a cheltuit cele mai mari sume pentru activități de promovare.

În ceea ce privește panourile care promovează „Un ostaș în slujba țării”, acestea se află sub incidența unui contract, perfectat în februarie 2024, și care trebuie să se deruleze pe durata întregului an.

Așadar, acțiunile de promovare actuale reprezintă o activitate firească de informare a publicului despre activitatea PNL și a președintelui partidului, realizate într-un mod perfect transparent și legal. PNL subliniază că panourile publicitare au fost rezervate și contractate încă din luna februarie 2024 pentru întregul an, având în vedere toate campaniile electorale și materialele de promovare ale partidului. Aceste panouri nu au fost destinate exclusiv promovării cărții președintelui, fiind utilizate și pentru evenimente precum Congresul Partidului Popular European și pentru Ziua Partidului.

De asemenea, PNL crede că toate partidele politice din România ar trebui să fie la fel de transparente în ceea ce privește sumele investite în comunicare și promovare.

În calitate de principal partid al dreptei, PNL consideră că este important ca oamenii să cunoască experiența și viziunea președintelui partidului, principalul vector de imagine al formațiunii. Credem că este extrem de utilă – pentru corecta informare a opiniei publice – o comparație a sumelor investite de PNL cu cele alocate de alte partide pentru întregul mix de comunicare. Precizăm că volumul urmează să fie lansat în perioada următoare, iar toate veniturile vor fi direcționate către susținerea unor inițiative caritabile. Manifestarea aceleiași transparențe ar trebui să vină din partea tuturor partidelor. Spre deosebire de alte formațiuni politice, PNL a răspuns întrebărilor venite din partea presei, după cum mai reiese din comunicat.

CITEȘTE ȘI:

Semne de întrebare privind LEGALITATEA finanțării campaniei Ostașului Ciuca din bani PUBLICI /AUR: “Rareș Bogdan nu vede un CONFLICT de interese

Bani publici pentru ,,panourile Ostașului în slujba țării”. Cum gestionează PNL acest SCANDAL. Liberalii RĂSPUND după ce primesc MESAJUL ,,de dat”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cum sunt umflate prețurile la benzinării. O anomalie greu de justificat: Avem petrol, dar carburanți scumpi
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Victoria Ionescu, îngropată cu porecla pe cruce. Cine este 'Natasha', de fapt
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale