Prima pagină » Actualitate » Polițiști anchetați DISCIPLINAR după ce au lăsat, ore în șir, un cadavru nesupravegheat. Ce scuze au găsit oamenii legii

Polițiști anchetați DISCIPLINAR după ce au lăsat, ore în șir, un cadavru nesupravegheat. Ce scuze au găsit oamenii legii

Polițiști anchetați DISCIPLINAR după ce au lăsat, ore în șir, un cadavru nesupravegheat. Ce scuze au găsit oamenii legii

La IPJ Botoșani se desfășoară o anchetă de amploare, după ce un echipaj de poliție a lăsat nesupravegheat, timp de câteva ore, trupul neînsufleţit al unei femei.  Un şef de serviciu şi cinci subalterni sunt anchetaţi disciplinar. Femeia şi-a pierdut viaţa chiar în timp ce se afla la un priveghi.

Potrivit procedurilor, astfel de cazuri sunt considerate morţi suspecte. Din acest motiv, trupul neînsufleţit trebuie supravegheat permanent până la sosirea celor de la Medicina Legală.

Incidentul de la care a pornit totul a avut loc în week-end, în comuna Hlipiceni, la priveghiul unei bătrâne. Potrivit martorilor, o femeie de 48 de ani, ar fi început la un moment dat să se simtă rău.

„Era la priveghiul unei rude din partea soțului şi i s-a făcut rău. Persoanele de față au sunat la 112, ambulanța a ajuns într-un timp bun, dar cu toate încercările nu au reușit să o salveze”, a spus primarul comunei Hlipiceni, Gheorghe Luchian.

Polițiștii au ajuns la câteva ore de la constatarea decesului

Potrivit celor de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani, după ce medicul a constatat decesul, a sunat la 112 și a cerut un echipaj de poliție. Așa cum cere procedura, fiind considerată o moarte suspectă, poliţiștii trebuiau să asigure zona.

„La 18:27 s-a declarat decesul, după care s-au anunțat organele de poliție prin 112. Referitor la acest caz, colegii noștri au fost informați că cei de la IPJ o să mai întârzie din cauza unor cazuri pe care le aveau de rezolvat în zonă”, au declarat cei de la SJA Botoșani.

Doar că nici după aproape două ore, echipajul de poliție nu ajunsese la fața locului. Așa că ambulanța a plecat la un alt caz medical.

„În jur de 20:10, au plecat de acolo. Pe drum s-au întâlnit cu colegii de la poliție și le-au înmânat documentele, iar aceştia au plecat spre caz”, a mai spus reprezentantul Ambulanței.

După ce echipajul medical a plecat, trupul neînsuflețit al femeii care și-a pierdut viața la priveghi a rămas sub supravegherea martorilor.

Polițiștii au fi ajuns la priveghi abia la câteva ore după constatarea decesului. Întârzierea s-ar fi produs, au explicat șefii polițiștilor, pentru că în zonă este un singur echipaj alocat pentru intervenții. În acel moment acesta ar fi fost trimis la un caz de încălcare a unui ordin de protecție.

La scurt timp după incident, şefii IPJ au aflat despre acest caz şi a fost declanșată o anchetă internă. Astfel, fost constatate abateri privind îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în cazul agenților care ar fi trebuit să ajungă la intervenție. Prin urmare, 6 polițiști ai Secției 3 de Poliție Rurală Botoșani, 5 subordonați și superiorul direct, sunt vizați de o cercetare disciplinară, fiind acuzați de neglijenţă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Ei riscă sancțiuni, de la mustrare scrisă – la destituirea din poliție.

Surse din anchetă au declarat, pentru monitorulbt.ro că întârzierea la intervenție s-ar fi produs pentru că apelul a venit în preajma schimbării de tură a polițiștilor, în jur de ora 19.00. Prin urmare, o echipă ar fi așteptat să preia cealaltă cazul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
Blocaj în negocieri: Președintele Dan ia în calcul anticipatele (surse)
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Trăiește la 40°C și spune ce NU trebuie să faci pe caniculă
Click
De ce trece timpul tot mai repede pe măsură ce îmbătrânim. Explicația medicului Mihail Pautov: „Partea cu adevarat interesantă e alta”
Digi24
VIDEO. Momentul în care o dronă ucraineană pulverizează un transport logistic în drum spre Crimeea, repetat de zeci de ori
Cancan.ro
Lavinia Pescobar a fost DATĂ AFARĂ din nou. A terminat-o cu taverna lui Pescobar. Cu ce se ocupă acum, după ce a rămas din nou fără job
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani