Prima pagină » Actualitate » Povestea cutremurătoare a Nicoletei, o medaliată cu argint în Malta, a cărei mamă a fost ucisă cu bestialitate la Iași

Povestea cutremurătoare a Nicoletei, o medaliată cu argint în Malta, a cărei mamă a fost ucisă cu bestialitate la Iași

Nicoleta Dodan, o fată de 16 ani, medaliată la Jocurile Olimpice Speciale din Malta, are o poveste de viață cutremurătoare. A fost salvată dintr-o familie în care scandalurile și bătăile erau la ordinea zilei, ajungând în grija statului, iar astăzi reprezintă România în competiții sportive internaționale. Săptămâna trecută a primit o veste tragică: mama ei a fost ucisă cu sânge rece.

Brândușa, mama Nicoletei Dodan, a fost găsită fără suflare, zilele trecute, în casa concubunului din satul Mogoșești, din județul Iași.

Nicoleta locuiește însă în Centrul Social de Urgenţă pentru Recuperare şi Integrare „C.A. Rosetti” de la vârsta de 11 ani, pentru că familia ei nu s-a putut îngriji de ea.

În ciuda faptului că a avut o copilărie chinuită, Nicoleta nu s-a predat niciodată în fața destinului și a reușit să-și creeze propriul drum. În ultimul timp și-a văzut mama foarte rar, dar cu toate acestea, Nicoleta se înțelegea bine cu cea care i-a dat naștere. De altfel, în ziua în care a aflat că a rămas fără mamă, Nicoleta a afișat, în semn de prețuire, o poză cu doliu.

Nicoleta Dodan este elevă la Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu” din Iași și  a făcut parte din delegația formată din 12 sportivi Special Olympics România și 3 antrenori voluntari care au participat între 13 și 18 mai 2022 la Jocurile Special Olympics Malta, unde a câștigat medalia de argint.

”Sunt bucuroasă și mândra că sunt în alta țară. Totul e schimbat aici. E diferit  decât în Romania, e frumos aici, dar e și greu pentru că oamenii de aici vorbesc altă limbă și ne este greu pentru că noi vorbim limba română”, spunea Nicoleta, la scurt timp după ce a urcat pe podiumul din Malta.

Nicoleta mai are un frate, de 19 ani.

Mama i-a fost ucisă cu sânge rece

Florin Covrig și-ar mai fi lovit iubita și cu toporul, iar altădată i-a mai dat și cu parul. Atunci, Brândușa a fost salvată de medici după o perioadă lungă de spitalizare, dar săptămțna trecută femeia nu a mai putut fi salvată.

După ce a omorât-o, bărbatul și-a recunoscut fapta în fața polițiștilor din comună. La locul crimei s-au deplasat și agenții Biroului de Criminalistică din Iași, care au ridicat probe. Cauza exactă a morții urmează să se stabilească de către medicii legiști.

„Erau împreună de vreo cinci ani, timp în care la ei în curte numai scandaluri auzeai. Ne așteptam la această tragedie”, spun vecinii.

Ulterior, cadavrul femeii a fost dus la Institul de Medicină Legală pentru a se efectua necropsia și pentru a se stabili cauza exactă a morții.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli