Povestea emoționantă a lui Kyrylo, un băiețel ucrainean în scaun cu rotile refugiat în Ploiești

Kyrylo este un copil refugiat ucrainean cu o viață altfel decât cea a copiilor de vârsta lui. Deși într-un cărucior cu rotile, băiatul de șapte ani este un luptător, mergând la grădiniță și încercând să trăiască așa cum o face orice copil.

A fost susținut încă de la început de către părinții săi, dar și de fratele lui geamăn, Vadim.

„În fiecare zi mergeam la Centrul de Reabilitare pentru Copii Speciali, era o viață diferită, dar era viața noastră. Exerciții, masaj, piscină, logopedie și multe alte activități. Atunci când a făcut o nouă mișcare cu brațele sau picioarele mi s-a părut un miracol. Am călătorit în toată Ucraina toți cei 7 ani în drum spre sănătate, în toate centrele medicale unde ni se putea oferi posibilitatea de a ne reabilita copilul. A fost dificil și greu din punct de vedere mental, inima mi-a fost ruptă în bucăți să văd băieții tăi gemeni evoluând fizic diferit. Dar viața a continuat și am trăit împreună în lume”, își amintește mama lui, Tetiana.

Viața familiei a fost năruită în februarie

Viața familiei a fost, însă, dată peste cap în dimineața zilei de 24 februarie, atunci când forțele ruse au început invadarea Ucrainei.

Familia a trebuit să se adapteze situației, cei doi părinți gândindu-se în primul rând la copii.

„Eram foarte speriați, de frică pentru copiii noștri, pentru noi, adulții, a fost un șoc că venise Războiul, cu R mare. Cuvintele nu pot descrie ceea ce am văzut, ce s-a întâmplat în fiecare zi, cum este ucis poporul nostru. Dimineața când un copil se uită pe fereastră și îți spune: «Mamă, văd o rachetă, zboară spre noi, ne va ucide?» La aceste cuvinte, inima mi s-a scufundat. Îți îmbrățișezi copilul foarte, foarte strâns, fugi de la ferestre, te ascunzi în subsol. Iar tu spui: «Nu te teme, sunt aici»”, a povestit Tetiana pentru presa locală.

În iulie, familia a decis că cea mai bună soluție este să părăsească țara, iar la finalul lunii, aceștia au ajuns la București. Deși s-au bucurat că au scăpat de război, părinții au decis să nu locuiască în București, din cauza aglomerației și ritmului mult prea alert al vieții din Capitală.

„Ne-am dorit și am căutat un oraș asemănător cu al nostru în Ucraina, Nikolaev. Ne-a plăcut orașul Ploiești, un oraș accesibil pentru copilul nostru în scaun cu rotile, poți veni seara în orice parc, mergi la magazin. Românii din oraș ne-au primit bine, o fată foarte drăguță ne-a pus la dispoziție o locuință, unde îngrijirea și atenția față de noi și copilul nostru a fost neașteptat de plăcută”, povestește  Tetiana.

Familia lui Kyrylo este, oarecum, norocoasă. Deși bărbații nu pot părăsi Ucraina, tatăl acestuia, Oleksander, a putut veni și el în România, tocmai pentru că este tatăl unui copil cu dizabilități.

Cei doi părinți i-au înscris pe copii la școala ucraineană din Ploiești, iar micuții încearcă din răsputeri să se adapteze noii lor vieți. Familia încă mai face naveta în Ucraina atunci când lucrurile se mai liniștesc, pentru a continua terapia lui Kyrylo, însă părinții recunosc că le-ar fi mult mai ușor dacă ar găsi la Ploiești un medic care să se ocupe de copil și dacă ar avea bani suficienți pentru terapiile necesare.

Visul lui Kyrylo este să meargă pe propriile picioare, iar pentru a-l ajuta să reușească să-și îndeplinească visul, părinții își caută acum de muncă în România.