Prima pagină » Actualitate » Premieră. Zile libere pentru DOLIUL celui mai bun prieten

Premieră. Zile libere pentru DOLIUL celui mai bun prieten

Rene Pârșan
Premieră. Zile libere pentru DOLIUL celui mai bun prieten

O fundaţie a decis, în premieră în România, să le acorde două zile libere angajaților aflați în doliu după pierderea câinelui, recunoscând rolul esențial al animalelor de companie în viața de familie.

Fundația Adăpostul Speranța a decis să le acorde angajaților săi două zile libere pentru doliu în cazul nefericit în care le moare câinele. Măsura, unică până acum în România şi considerată un gest de empatie față de legătura puternică pe care oamenii o dezvoltă cu animalele lor, își propune să devină un model și pentru alți angajatori, în contextul în care legislația muncii nu include în prezent o astfel de prevedere.

Adăpostul Speranța, fondat în 1996 și cunoscut ca unul dintre cele mai moderne și bine echipate adăposturi private de animale din țară, promovează adopțiile responsabile și respectul față de animale.

„Sanctuarul” Popești-Leordeni

În Popești-Leordeni, fundația deține un adăpost cu aproximativ 500 de locuri, dintre care peste 200 sunt ocupate de câini bâtrâni, abandonaţi sau cu diverse afecțiuni, inclusiv paraplegici. Animalele sunt tratate, sterilizate și microcipate în clinica proprie, iar până la adopție beneficiază de spații de joacă, zone de relaxare și îngrijire specializată.

Reprezentanții fundației subliniază că pierderea unui câine poate provoca aceeaşi durere cu cea resimțită la pierderea unui membru al familiei.

„Câinii sunt cei mai fideli și mai buni prieteni pe care unii oameni îi au o viață întreagă. Mai ales pentru angajații noștri, câinii sunt membri ai familiei. Atunci când moare cel care ne-a adus atât de multe bucurii și care ne-a fost alături în orice moment, suntem devastați. De aceea ne-am gândit să le oferim această formă de respect față de câinele lor și această posibilitate de a-și lua rămas bun așa cum se cuvine”, a declarat Anca Tomescu, directorul Adăpostului Speranța.

Deși angajații beneficiau informal de timp liber în astfel de situații, fundația a hotărât să legalizeze acum măsura, urmând să o introducă în contractele de muncă.

Scopul inițiativei este nu doar oferirea de sprijin emoțional angajaților, ci și transmiterea unui mesaj mai larg către societate, în favoarea unei atitudini mai empatice față de animalele de companie.

Anunţul a fost făcut printr-un mesaj distribuit pe pagina sa de Facebook a Fundației.

Recomandarea autorului: În atenția premierului Ilie Bolojan: 10 milioane de câini și pisici umblă netaxați prin România. Piața produselor pentru animalele de companie a ajuns la 1 miliard de euro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Când vine frigul? Prognoza ANM pentru primele săptămâni din octombrie
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!