Prima pagină » Actualitate » Prețul aurului continuă să se mărească pe fondul războiului din Ucraina și al crizei economice. Cât valorează acum

Prețul aurului continuă să se mărească pe fondul războiului din Ucraina și al crizei economice. Cât valorează acum

Prețul aurului continuă să se mărească pe fondul războiului din Ucraina și al crizei economice. Cât valorează acum

Prețul aurului a crescut miercuri, pe fondul îngrijorărilor legate de o escaladare a conflictului dintre Rusia și Ucraina, pe măsură ce rușii se retrag din nordul țării invadate și pregătesc o ofensivă masivă în regiunea Donbas, relatează Reuters.

Astfel, aurul spot a crescut cu 0,2% și a ajuns la 1.969,61 dolari pe uncie, la ora 04:00 GMT, după ce marți a atins un maximul ultimei luni de zile, de 1.978,21 dolari.

„Aurul este văzut drept un refugiu în această săptămână, pe măsură ce temerile legate de inflație sporesc, creșterea economică a Chinei încetinește, iar războiul din Ucraina se pregătește pentru etapa a doua”, a declarat Jeffrey Halley, analist senior la OANDA.

Între timp, Vladimir Putin a descris marți negocierile de pace drept „o situație fără ieșire”. De asemenea, președintele american Joe Biden a declarat în premieră că invazia Moscovei în Ucraina echivalează cu un genocid.

Deși aurul este considerat o acoperire în fața inflației și a riscurilor geopolitice, majorarea ratelor dobânzilor ar crește costul de oportunitate al deținerii metalului. Prețul spot al aurului se confruntă cu o rezistență puternică la 1.975 de dolari pe uncie, potrivit analistului tehnic al Reuters, Wang Tao.

De asemenea, argintul spot a crescut cu 0,5%, la 25,48 dolari pe uncie, platina a urcat cu 0,7%, la 971,96 dolari, iar paladiul a câștigat 2,7%, la 2.387,77 dolari.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Peste 30.000 de dolari pentru susținerea lui Călin Georgescu pe TikTok. „Am ținut în șah Guvernul, SRI și SIE”
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Adevarul
Tragedie în Portugalia. Trei români, găsiți morți într-un rezervor de apă din Loulé. Aveau 21, 24 și 40 de ani
Mediafax
Ai locui într-o casă de lux făcută din trei containere navale? Proiectul inedit are terasă pe acoperiș, saună și piscină
Click
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Digi24
„Nu fac nimic la întâmplare”. Povestea cazului bogpr, cel care a plătit un milion de dolari pentru campania lui Călin Georgescu
Cancan.ro
Cele 3 minciuni ale Arminei care au dat-o afară de la Insula Iubirii. Cu ce i-a mințit pe Radu Vâlcan, propriile colege și chiar pe Marcel
Ce se întâmplă doctore
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!