Prima pagină » Actualitate » Prietenii lui Dan Petrescu, miliardarul care s-a prăbușit cu avionul, contestă RAPORTUL tragediei. S-au trimis scrisori la autoritățile italiene

Prietenii lui Dan Petrescu, miliardarul care s-a prăbușit cu avionul, contestă RAPORTUL tragediei. S-au trimis scrisori la autoritățile italiene

Nicolae Oprea

Apropiații lui Dan Petrescu, miliardarul care în 2021 a murit alături de toată familia în urma unei tragedii aviatice, contestă raportul care stabilește cauzele acestei tragedii. Potrivit surselor Gândul, către autoritățile italiene care au anchetat accidentul aviatic ar fi fost trimise scrisori prin care ar fi contrazise datele raportului final. Cauza cea mai probabilă a accidentului ar fi și o culpă a pilotului, concluzie care nu poate fi acceptată de către apropiații miliardarului român.  

Surse din aviația românească au dezvăluit pentru Gândul că la Roma, acolo unde este sediul autorității care a finalizat raportul în cazul catastrofei de la Milano din 2021, au fost trimise scrisori cu date care ar fi diferite față de cele din raportul final al cercetării.

Practic, apropiați ai lui Dan Petrescu, unii dintre ei chiar piloți, nu sunt de acord cu rezultatul anchetei.

Raportul final al anchetei a fost publicat de Gândul în exclusivitate AICI.

Aproape trei ani a durat investigația accidentului aviatic petrecut pe 3 octombrie 2021, în apropiere de Aeroportul Linate, din Milano.

Avionul s-a prăbușit cu o viteză de 600 de kilometri

Ancheta a fost una extrem de grea. Avionul s-a prăbușit cu o viteză de 600 de kilometri, aproape vertical. Impactul a fost urmat de un incendiu foarte puternic. Pe de altă parte, așa cum arată datele din raportul investigației, înregistratorul de zbor al aeronavei („cutia neagră”) nu era funcțional. Pilotul nu era însă obligat să-l țină în funcțiune la acest tip de aeronavă.

În acest context, potrivit raportului, „nu se pot stabili cu certitudine cauzele exacte ale accidentului”. Însă, pista cea mai probabilă a raportului este că magnatul Dan Petrescu a pierdut controlul avionului.

Ei bine, această concluzie a pierderii controlului nu poate fi acceptată de prietenii lui Dan Petrescu, astfel că se contestă raportul.

„Deocamdată nu s-a primit vreun răspuns. Nu există nicio reacție, se așteaptă ceva concret. Pe de altă parte, nici nu se știe dacă se va schimba ceva. Știm doar că ar fi fost trimise aceste documente, cu cifre și date diferite”, spun sursele Gândul.

Mai mult, apropiați ai lui Dan Petrescu spun că omul de afaceri era un pilot foarte bun.

Avionul pilotat de Dan Petrescu avea destinația Sardinia

Pe data de 3 octombrie 2021, la ora 13:04, avionul pilotat chiar de magnatul Dan Petrescu – Pilatus PC-12, cu un singur motor, înmatriculat YR-PDV – a decolat de pe aeroportul din Milano, având ca destinație Sardinia.

Trei minute mai târziu, la ora 13:07, aparatul de zbor s-a prăbușit, s-a lovit aproape în plan vertical de pământ și a luat foc, cei opt pasageri aflați la bordul aeronavei de mici dimensiuni neavând nicio șansă de supraviețuire.

Cele opt persoane care au murit în accidentul de la Milano:

  • magnatul Dan Petrescu, cel care se afla la manșa avionului;
  • soția sa, Regina Balzat, în vârstă de 65 de ani, născută în România, cu cetățenie franceză;
  • Dan Ștefan Petrescu, fiul miliardarului, în vârstă de 30 de ani, născut la München, cu dublă cetățenie;
  • Julien Brossard, în vârstă de 35 de ani, prieten cu fiul magnatului;
  • Claire Stephanie Caroline Alexandrescu, în vârstă de 33 de ani, născută în Franța, manager de publicitate (senior digital advertising and content digital manager pentru Europa de Sud la Pernod Ricard); Claire era fiica lui Miki Alexandrescu, comentator de Formula 1;
  • Filippo Nascimbene, în vârstă de 32 de ani, soțul Carolinei, născut în 1988, manager la Milano, în cadrul consultanței Start Hub;
  • fiul lor de un an, Raphael, născut la Milano, pe data de 16 ianuarie 2020;
  • mama Carolinei Alexandrescu, Miruna Anca Wanda Lozinschi, în vârstă de 65 de ani.

Dan Petrescu și familia sa, înmormântați în București

Magnatul și familia sa sunt înmormântați într-un cimitir din București. Cei trei au fost repatriați după o lungă perioadă de la cumplitul accident, iar înmormântarea a fost una foarte discretă, la care au participat prietenii apropiați, așa cum Gândul a publicat în exclusivitate AICI.


Citește și:

EXCLUSIV | Ce a făcut miliardarul Dan Petrescu cu 24 de ore înainte să moară

EXCLUSIV | Cadavrele celor care au murit în avionul pilotat de magnatul Dan Petrescu încă nu au fost identificate, la două luni de la accident: „Distrugerile au fost extrem de mari, încă se lucrează”

Primele imagini cu cutia neagră a avionului miliardarului Dan Petrescu. De ce nu a înregistrat dispozitivul zborul de la Milano, în urma căruia au murit 8 persoane

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Ce s-ar fi întâmplat în ziua în care Valentina și iubitul ei au mers la mănăstire. Cu cine ar fi petrecut tânăra ultimele ore ale vieții sale
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!