Prima pagină » Actualitate » Primarul orașului Broșteni, devastat de INUNDAȚII: Avem nevoie de bani pentru a reda orașului strălucirea pe care a avut-o până duminică

Primarul orașului Broșteni, devastat de INUNDAȚII: Avem nevoie de bani pentru a reda orașului strălucirea pe care a avut-o până duminică

Alexandru TudorOlga Borșcevschi

„Avem nevoie de bani pentru reconstrucție și pentru a reda Broșteniului strălucirea pe care a avut-o până duminică seara”, a declarat, vineri, pentru Gândul, primarul localității, Alexandru Hurhui.

„Până în acest moment, avem un număr de aproximativ 600 de case afectate, un număr de 40 de case dispărute. Din cele 600 de case, nu știm exact câte vor mai putea fi locuite sau nu. Infrastructura luată de ape, rețele de canalizare și de apă, la fel, sunt distruse”, a spus Alexandru Hurhui.

Primarul oraşului Broşteni a subliniat că întreaga comunitate are nevoie, în prezent, de sprijin financiar.

„Nu doar celor de la Guvern și tuturor celor care vor să ne ajute le cerem, în primul și în primul rând, bani. Avem nevoie de bani pentru reconstrucție și pentru a reda Broșteniului strălucirea pe care a avut-o până duminică seara. Avem voință, avem ambiție, avem curaj, avem tărie și avem chef de muncă”, a afirmat el.

Întrebat despre sumele necesare, având în vedere că preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Șoldan, a declarat, joi, că e nevoie de 78 de milioane de euro pentru Broșteni și localitățile afectate, edilul a precizat că „este foarte greu de făcut un calcul final acum”.

„Îmi este foarte greu să fac estimări. Dumnealor au făcut calcule inițiale și estimative. Este foarte greu să facem un calcul final acum, pentru că avem oameni care nu doar că nu mai au casa, nu mai au nici pământul. Este foarte greu de estimat valoric ce înseamnă acele terenuri, ce înseamnă acele case, ce înseamnă acele anexe, garaje, mașini, ce înseamnă drumuri, rețele de apă și de canalizare, poduri, podețe, toate apărările de mal… Este foarte greu de cuantificat și de tras o linie.  Cu colegii noștri din Primărie, cu specialiștii pe care îi avem de la instituțiile statului, vom încerca în cel mai scurt timp, după ce se mai eliberează și reușim să facem un pic curat, să inventariem și să identificăm necesarul de materiale și implicit sumele necesare de care avem nevoie”, a adăugat primarul.

„Broștenarii noștri sunt oameni care se descurcă și în condiții vitrege”

Edilul a mai spus că nicio persoană nu este cazată în spaţiile puse la dispoziţie de autorităţile locale.

„Din informațiile pe care le am eu, în acele case modulare nu locuiește nimeni. La noi în oraș, în această zonă, muntenii noștri, broștenarii noștri sunt oameni care se descurcă și în condiții vitrege. Sunt oameni  stau la familie, stau la prieteni, nu a fost nevoie neapărat să stea în acele locuințe. Am avut doar în prima seară, probabil 20 sau 30 de cetățeni care au dormit la Casa de Cultură a orașului Broșteni. Dintre ei, probabil 70-80% au fost turiști și au fost cei care erau în tranzit prin Broșteni. Au fost drumurile blocate și au acceptat să stea acolo, să nu stea în mașina. Acum nu mai avem pe nimeni, toți sunt plecați la rude, la prieteni și mai sunt foarte mulți care s-au întors în casele lor”, a completat el.

Întrebat dacă această tragedie putea fi evitată, în contextul în care mai multe voci susțin că una dintre cauze ar fi defrișările, Alexandru Hurhui a declarat că aceste inundații se datorează volumului mare de apă „din cauza ploilor, și nu din cauza lemnelor”.

„Eu cred că  aceste inundații se datorează volumului mare de apă. Imaginați-vă că ați încerca să puneți un volum de 30 de litri de apă într-o găleată de 10. Este un volum uriaș de apă, într-un interval foarte scurt de timp.  Sunt specialiști care probabil vor analiza situația și ulterior vom afla dacă a fost așa”, a concluzionat primarul.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Broșteni, locul în care nu a mai rămas nimic. DRAMA oamenilor, după apocalipsa apelor. Mărturii emoționante: „Eu sunt credincios”

Imagini ȘOCANTE de la Broșteni! O casă este purtată de ape prin fața oamenilor îngroziți!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Unde le place românilor să meargă în vacanță?
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli