Prima pagină » Actualitate » Prognoza Accuweather actualizată | Pe ce dată exactă vor fi primele temperaturi de peste 30 de grade Celsius în București

Prognoza Accuweather actualizată | Pe ce dată exactă vor fi primele temperaturi de peste 30 de grade Celsius în București

Elena Popescu
Prognoza Accuweather actualizată | Pe ce dată exactă vor fi primele temperaturi de peste 30 de grade Celsius în București

Vara e abia la început, iar temperatura aerului a început să fie din ce în ce mai mare, urmând să treacă, în curând, de valoarea de 30 de grade.  

Cum în Capitală sunt resimțite, de cele mai multe ori, mult mai multe grade din cauza aglomerației și a asfaltului, este bine de știut când temperatura va ajunge la 30 de grade.

Meteorologii de la Accuweather au actualizat prognoza pentru primele două luni ale verii, astfel că în București, prima zi în care temperatura va ajunge la 30 de grade este 20 iulie.

În luna iunie, temperatura din Capitală nu va trece de 28 de grade, potrivit prognozei Accuweather. Totodată, pe la jumătatea lunii, ploile își vor face simțită prezența în București, însă doar pentru câteva zile.

În luna iulie, temperatura va trece de 30 de grade.

Cum va fi vremea în țară în luna iunie

Săptămâna 05.06.2023 – 12.06.2023

Valorile din termometre vor fi mai coborâte decât ar fi normal pentru această perioadă a anului, în special în zonele de sud-est și sud-vest. În restul țării, temperaturile vor fi normale pentru intervalul stabilit. Media temperaturilor se va situa între 14 și 20 de grade Celsius.

Va ploua abundent în vestul țării, nord-vest, dar și în zona Munților Apuseni și în nordul Carpaților Orientali. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile extracarpatice. În restul țării, ne apropiem de valorile normale.

Săptămâna 12.06.2023 – 19.06.2023

Temperaturile vor fi normale pentru această perioadă a anului, în marea parte a țării. Media termică va fi situată între 14 și 22 de grade Celsius. Va ploua normal în majoritatea județelor din țară.

Săptămâna 19.06.2023 – 26.06.2023

Începe căldura în România. Temperaturile cresc ușor în țară, în special în regiunile nord-estice. În restul țării, vor fi relativ apropiate de valorile normale. Cantitățile de precipitații vor fi normale pentru acest interval, în toată țara. Media valorilor termice se va situa între 14 și 22 de grade Celsius.

Săptămâna 26.06.2023 – 03.07.2023

Valorile termice vor fi peste media celor normale, în majoritatea zonelor țării. Va ploua normal, în întreaga țară, cu slabe variații. Temperaturile medii vor fi situate între 14 și 22 de grade Celsius.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Erdogan scoate „MONEDA NATO”. 5 lire pentru Summitul de la Ankara, jumătate de milion în circulație
Digi24
„Este un tăntălău ajuns în locuri greșite”. Senator USR, atac dur la adresa lui Nicușor Dan
Cancan.ro
Orașul din România în care șoferii sunt amendați cu 5.000 de lei dacă își lasă mașinile murdare pe domeniul public
Prosport.ro
FOTO. Au interzis-o în avion când au văzut-o: „Ești dezbrăcată!”. Ce a făcut femeia în aeroport
Adevarul
„Ne faceți un bine!” Anca Alexandrescu, reacție după ce a pierdut jumătate dintre telespectatori: „Un măr otrăvit”
Mediafax
Haos pe aeroporturile europene din cauza noului sistem de intrare/ieșire. Întârzieri de până la 5h
Click
Ce s-a întâmplat cu fața Iuliei Albu. A apărut cu bandaje la ochi și vânătăi. Explicația vedetei
Digi24
Australia investighează originea unor sfere misterioase aduse de valuri pe plajă
Cancan.ro
O nouă boală se răspândește în Europa, de la animale la om. Zeci de cazuri au fost confirmate
Ce se întâmplă doctore
Sora malefică a lui Sue Ellen din „Dallas” a ajuns la 66 de ani. Cum arată azi actrița Mary Crosby
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Anunț oficial: Programul Rabla 2026 se lansează în condiții similare cu cele de anul trecut
Descopera.ro
De ce avem 2 plămâni și doar o singură inimă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ion: – Maria își ține picioarele depărtate!
Descopera.ro
Ce este punctul verde de pe WhatsApp care apare lângă contacte