Prima pagină » Actualitate » PROTEST în Piața Victoriei și la Ministerul Finanțelor. Contabilii și antreprenorii ies în stradă pentru eliminarea e-TVA

PROTEST în Piața Victoriei și la Ministerul Finanțelor. Contabilii și antreprenorii ies în stradă pentru eliminarea e-TVA

PROTEST în Piața Victoriei și la Ministerul Finanțelor. Contabilii și antreprenorii ies în stradă pentru eliminarea e-TVA

Contabilii și antreprenorii vor protesta, luni dimineață, în fața Guvernului, apoi în marș până la Ministerul Finanțelor publice, unde vor depune cele câteva zeci de mii de semnături pe petiția lansată în spațiul public cu privire la modificările fiscale care impun obligații care, spun inițiatorii, cresc birocratizarea, îi bulversează și îi copleșesc pe cei care dețin o afacere.

Contabilii și antreprenorii sunt bulversați de modificările legislative și cer eliminarea e-TVA, măsură anunțată recent de guvernanți, pentru care sancțiunile au fost amânate pentru începutul anului următor.

Protestul este organizat de Patronatul Antreprenorilor Contabili din România (PACR).

„Într-o țară în care mediul de afaceri ar trebui să fie susținut și încurajat, suntem martorii unei realități alarmante: lipsa de transparență și comunicarea deficitară a instituțiilor statului, care par să adopte măsuri pe furiș, noaptea, fără consultare și fără a ține cont de impactul devastator pe care îl au asupra contribuabililor și a afacerilor. Acesta este contextul în care ne aflăm astăzi, un context în care haosul legislativ și teroarea fiscală devin norma”, a transmis PACR.

„Recenta publicare a OUG 69/2024 și OUG 70/2024 fără nicio consultare publică și aprobarea acestora în doar două zile reprezintă doar vârful aisbergului. Aceste ordonanțe, care includ măsuri precum e-TVA și e-Factura, nu sunt doar exemple de digitalizare prost implementată, ci și manifestări ale unui sistem care ignoră complet principiile democrației și ale dialogului social. Este revoltător cum se poate modifica o lege organică printr-un OUG, fără consultare, fără transparență și fără respect pentru cei afectați direct de aceste schimbări”, au comunicat reprezentanții patronatului, care are trei obiective:

  • Eliminarea E-TVA: Această măsură aberantă trebuie să fie eliminată complet.
  • Stoparea dictaturii fiscale: Nu mai acceptăm ordonanțe de urgență emise fără consultare.
  • Promovarea dialogului constructiv: Vrem să fim implicați activ în deciziile care ne afectează direct.

„Antreprenorii sunt cocoșați de amenzi”

Inițiatoarea petiției, Valentina Saygo, expert contabil, consultant fiscal și antreprenor de mai bine de 20 de ani, a detaliat pe rețele sociale contextul protestului.

„De ce protestează contabilii? Nu de lene, cum zic unii, ci pentru că ne-am săturat de obligațiile legislative și modificările fiscale, care ni s-au pus în cârca. Prea multe și prea repede. Logică și spiritul legislației s-au pierdut printre rânduri, a rămas doar litera ei și amenzile.

Care este rezultatul ?

Antreprenorii sunt bulversați și copleșiți de obligații, la peste 60 de instituții cu rol de control, fără îndrumare, că la asta s-a ajuns.

Antreprenorii sunt cocoșați de amenzi, de-au ajuns să primească amenzi și pentru simplul fapt că există.

Antreprenorii sunt toți niște infractori evazioniști, așa ne tratează legislația reactivă, care se bazează doar pe sancțiuni.

Antreprenorii nu țin pasul să respecte rigorile legii, schimbate peste noapte, iar contabilii nu țin pasul să-i îndrume, să le explice și să le corecteze greșelile.

Vrem digitalizare, nu birocratizare!

Vrem respect din partea instituțiilor publice!

Vrem predictibilitate, nu schimbări peste noapte!

Vrem sprijin din partea guvernului, nu amenințări și pedepse!

Vrem să fim lăsăți să muncim, nu să facem treaba voastră, că tot noi va plătim!

Evaziunea fiscală nu este în e-uri! Evaziunea fiscală este acolo unde voi știți!”.

„Fără haos în legislația fiscală”

Petiția „Fără haos în legislația fiscală” a fost semnată de peste 55.000 de persoane până duminică, iar inițiatoarea a printat 6 volume cu formularele semnate pentru a le înmâna ministrului de Finanțe.

Inițiatorii cer predictibilitate și fac apel pentru susținere masivă pentru protestul care este programat luni dimineața. Acesta începe de la ora 8:30, în Piața Victoriei, apoi, de la 9:30 se va pleca în marş spre sediul Ministerului de Finanţe din Piaţa Constituţiei, unde va avea loc o adunare publică de protest între orele 10:45 şi 13:30.

„Chiar dacă Ministerul Finanțelor a dat un pas înapoi cu modificări la OUG 70/2024 privind e-TVA, protestul nostru merge mai departe, scopul nostru nu a fost îndeplinit. Digitalizarea nu înseamnă birocratizare, iar e-TVA acest lucru îl reprezintă, în ambele forme publicate. ANAF deține un număr semnificativ de informații din raportarea SAF-T pentru a putea calcula diferențele de conformare, fără a delega aceste atribuții in sarcina contribuabilului.

Vrem masuri concrete de debirocratizare, în același timp cu digitalizarea!

Cerem eliminarea E-TVA și oprirea dictaturii fiscale exercitate prin ordonanțe de urgență emise noaptea. Este vital ca vocea noastră să fie auzită și să participăm activ la masa negocierilor cu Ministerul de Finanțe. Dorim un dialog constructiv și implicarea noastră directă în procesul de luare a deciziilor care ne afectează viețile și afacerile.

Contabilii și antreprenorii din România s-au săturat de numărul mare de modificări fiscale, de sarcinile administrative care s-au pus în cârca lor, de birocratizarea excesivă în locul digitalizării, de disfuncționalitățile aplicațiilor instituțiilor publice în care suntem obligați să raportăm, de lipsa de consultare cu specialiștii din domeniu, de ordonanțe apărute peste noapte, de legi reactive, de amenzi disproporționate, de lipsa dezbaterilor publice și a transparenței decizionale!

Ne dorim un parteneriat corect cu statul român, să muncim în liniște, să ne plătim taxele cu demnitate, să ne putem prognoza bugetele, să fim tratați cu respect!

Refuzăm să ne lăsăm hărțuiți fiscal și birocratic!”, se arată în petiția publică.

Argumentele Guvernului

Pe 28 iunie, Guvernul României a analizat și aprobat actul normativ elaborat de Ministerul Finanțelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naționale e-Transport, e-TVA, e-Factura.

„Noul cadru pus pe tapet, împreună cu modificările pe care le aducem urmare a discuțiilor din această săptămână, reiterând deschiderea totală către îmbunătățire a mecanismelor de implementare a RO-eTVA, până la termenele efective de intrare în vigoare a prevederilor din ordonanță, vor aduce îmbunătățiri în ceea ce privește creșterea conformării fiscale și reducerii gap-ului de TVA și vine în sprijinul contribuabililor corecți și onești, cât și a reprezentanților ANAF, în combaterea și reducerea evaziunii fiscale”, a subliniat Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.

Principalele modificări aduse de actul normativ sunt, potrivit Minsiterului Finanțelor

Pentru operatorii economici autorizați, se amână până la 1 ianuarie 2025, sancțiunile pentru faptele săvârșite şi constatate începând cu această dată, pentru transportul rutier internațional vizat de legislația e-Transport.

Măsura este necesară pentru evitarea unui blocaj la nivelul operatorilor economici autorizați care desfășoară activități cu pondere semnificativă în economia națională și care efectuează în mod curent transporturi internaționale de bunuri.

  • În ceea ce privește sistemul e-TVA:
  • se amână de la trei luni la șase luni, până la 1 ianuarie 2025, termenul de justificare a diferențelor de TVA, în raport cu datele din decontul precompletat de TVA;
  • se prelungește termenul de cinci zile pentru verificarea informațiilor și datelor din decontul precompletat de TVA la 20 de zile și abrogarea notelor justificative, care implicau un efort suplimentar din partea experților contabili;
  • se înființează Comitetul e-TVA format din reprezentanții MF și ai mediului de afaceri pentru monitorizarea mecanismului sistemului RO-eTVA și realizarea de îmbunătățiri constante într-un mediu partenerial, care să asigure combaterea evaziunii fiscale și reducerea gap-ului de TVA, cât și o digitalizare care să vină în sprijinul contribuabililor, în relație cu organele fiscale. Comitetul are rol consultativ, iar membrii lui nu vor fi remunerați;
  • notificările de conformare nu vor produce efecte cu privire la indicatorii de risc fiscal, până la 1 ianuarie 2025;
  • revizuirea cuantumului sistemului de amenzi, diferențiat pe categorii de persoane impozabile.

În ceea ce privește sistemul e-Factura:

Se stabilește o perioadă de 1 an, respectiv până la 1 iulie 2025, în care să nu fie obligatorie utilizarea RO e-Factura de către institutele/centrele culturale ale altor state care activează pe teritoriul României în baza unor acorduri interguvernamentale, precum și de către furnizorii/prestatorii acestora, având în vedere restricțiile tehnice actuale ale sistemului.

În ceea ce privește implementarea e-Factura în regim B2C, MFP a transmis vineri o serie de precizări în raport cu prevederile legislației privind protecția datelor cu caracter personal.

Prin OUG 69/2024, Guvernul României a reglementat extinderea utilizării Sistemului național privind factura electronică RO e-Factura în relația B2C, în sensul instituirii obligației persoanelor impozabile care emit facturi pe această relație de a le raporta în sistem, ca element important pentru ecosistemul de date utilizat de instrumentele digitale implementate pentru reducerea GAP-ului de TVA și combaterea evaziunii fiscale.

„Protecția datelor cu caracter personal este o necesitate imperativă în era digitală, în acest sens MF își reiterează angajamentul ferm de a respecta toate standardele naționale și europene în domeniu. Precizăm că implementarea sistemului RO e-Factura se va realiza în conformitate cu cele mai bune practici de securitate a datelor, asigurând astfel o gestionare eficientă și sigură a informațiilor cu caracter personal”, a transmis MFP.

„În acest moment, cu toate că în forma actuală legislația e-Factura respectă Regulamentul UE 2016/679 (GDPR), MF explorează modalități prin care datele cu caracter personal regăsite pe factura electronică să fie convertite într-o formă de identificare fiscală care să nu permită corelarea directă cu identitatea persoanei pentru care s-a emis factura”, conform sursei citate.

Sursa foto: Facebook – Valentina Saygo

Citește și

Mediafax
Record meteo: Iunie 2025, cea mai fierbinte din istorie în Europa de Vest
Digi24
EXCLUSIV Răspunsul lui Bolojan pentru Paula, o gravidă cu trei joburi, nemulțumită de reducerea indemnizației: exemplul Germaniei
Cancan.ro
Ce a făcut patroana unui restaurant din Costinești, când l-a văzut pe Piedone. Cum a încercat să-l păcălească pe șeful ANPC
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
Adevarul
Ce spune un expert în geopolitică despre scenariul unui atac iranian asupra Bucureștiului
Mediafax
Toxiinfecție alimentară într-o tabără din Bihor. 21 de persoane au fost internate
Click
Nutriționiștii avertizează, după decesul lui Mihai Leu. Cum prevenim cancerul de colon, care sunt alimentele-otravă? Trucul lui Dorel Vișan: „Bei cana asta, pe parcursul zilei, puțin câte puțin”
Wowbiz
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Antena 3
Descoperire uimitoare făcută de un bărbat în interiorul unei pietre. Valorează 46.000 de dolari 
Digi24
Donald Trump s-a lăudat că l-a amenințat pe Putin că „va bombarda Moscova în draci”. Reacția lui Putin: „Nu te cred” (CNN)
Cancan.ro
Cum se comportă Piedone cu soția lângă el! Toată lumea-l știe de zbir, dar CANCAN.RO l-a filmat într-o altă ipostază
Ce se întâmplă doctore
Cine o mai știe pe Gianina Corondan!? A dispărut subit din lumina reflectoarelor. Din ce își câștigă banii acum
observatornews.ro
13 judeţe intra de la 12.00 sub cod portocaliu de furtuni. Ploi torențiale, grindină și vijelii până la noapte
StirileKanalD
Ministrul rus găsit împușcat în parc, implicat într-o anchetă pentru deturnare de fonduri. Roman Starovoit a fost demis luni de Vladimir Putin
KanalD
Accident rutier mortal pe DN 7-Valea Oltului! Un autocamion și o autoutilitară s-au izbit violent
Ciao.ro
Divele din România care au atras toate privirile cu cele mai îndrăznețe ţinute! Imagini de colecție
Promotor.ro
Am testat cel mai modern, mai eficient și mai confortabil SUV coupe (NE-GERMAN) din 2025 - VIDEO
Descopera.ro
Este știut de ani de zile! De ce nu există viață pe Marte?
Capital.ro
Băsescu, în stare de șoc. Dezvăluirea care aprinde România: Traian a știut. Mai trec câteva luni, e arestat...
Evz.ro
Cazul Caracal revine în atenție. Ultimul dosar deschis pe numele lui Dincă ridică noi semne de întrebare
A1
Ipostazele seducătoare în care s-a pozat Alexandra Stan pe bancheta din spate a unei mașini
Stirile Kanal D
Cât costă un spray anti-urs: Este musai să îl ai la tine dacă faci drumeții pe munte
Kfetele
O tânără de doar 19 ani, nu își poate controla obsesia pentru bronz! Totul a început încă de la vârsta de 14 ani
RadioImpuls
Suma amețitoare primită de Andra pentru 60 de minute îți dă peste cap toate calculele. Cât costă o oră cu ea pe scenă? Vei rămâne mască. Artista transformă fiecare minut în mii de euro
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă își sună mama în noaptea nunții: - Nu știu ce să mă fac!!!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care pește latră și mușcă?