Prima pagină » Actualitate » Puțini șoferi știu. Ce să faci ca să ELIMINI mai repede alcoolul din organism

Puțini șoferi știu. Ce să faci ca să ELIMINI mai repede alcoolul din organism

Puțini șoferi știu. Ce să faci ca să ELIMINI mai repede alcoolul din organism

Statisticile din România sunt alarmante atunci când vine vorba despre şoferii care se urcă băuţi la volan. În 2020, de exemplu, 12.823 de şoferi români au fost prinşi cu o alcoolemie de peste 0,8 la mie. Însă, dincolo de cazurile extreme, tuturor ni se întâmplă să fim nevoiți să ne urcăm la volan la câteva ore după ce am servit un pahar de vin la prânz. 

În aceste cazuri, este util să știm cum procedăm ca să eliminăm cât mai repede alcoolul din organism.  Consumul de alcool declanşează un lanţ de reacţii complexe în organism. Corpul omenesc luptă, practic, pentru a descompune alcoolul şi îl face inofensiv pentru organism, însă acesta este un proces de durată.

De altfel, acesta este şi principalul motiv pentru care anumiţi şoferi prezintă o alcoolemie ridicată şi la câteva ore bune după ce au consumat în mod propriu-zis alcool.

În cât timp iese alcoolul din sânge şi din aerul expirat

Viteza de eliminare a alcoolului din sânge depinde de mai mulţi factori, conform specialiştilor. Ne gândim inclusiv la sexul persoanei respective, pentru că femeile elimină mai repede alcoolul din sânge decât bărbaţii, relatează observatornews.ro.

De obicei, cam indiferent de testul utilizat, alcoolul poate fi detectat în aerul expirat pentru o perioadă de circa 24 de ore. Vorbim despre o durată relativ mică, în condiţiile în care alcoolul poate fi detectat în salivă pentru o perioadă de 48 de ore, iar în păr chiar până la 90 de zile.

Pe de altă parte, alcoolul se elimină cel mai rapid din sânge, unde poate fi detectat pentru cel mult 12 ore.

Contează ce băutură ai consumat?

În principiu, nu contează neapărat tipul de băutură consumat ci doar cantitatea de alcool din băutura respectivă. Asta înseamnă că efectul unui pahar de whisky, de exemplu, se elimină mai greu decât efectul unui pahar de bere. Nici măcar consumul de cafea sau de băutură energizantă pe bază de cofeină nu schimbă viteza cu care enzimele descompun alcoolul.

În ceea ce priveşte alcoolemia la volan, specialiştii susţin că există acest prag psihologic de 0,8 mie peste care apare ceea ce se cheamă răspundere penală.

Adică, pentru o alcoolemie de până în 0,8 la mie, un şofer ar risca cel mult o amendă şi, eventual, ridicarea permisului. Pentru o alcoolemie de peste 0,8 la mie vorbim deja de elemente precum trimitere în judecată şi, eventual, chiar condamnare la ani grei de închisoare, mai ales dacă acest consum de alcool la volan duce inclusiv la producerea de accidente cu urmări mai mult sau mai puţin grave.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
BREAKING! După Valentina, o altă femeie de 27 de ani din Vrancea a fost uc!să de soț. Ce s-a întâmplat între cei doi
Prosport.ro
Sharon Stone, mesaj direct pentru Sydney Sweeney după ce sportivele s-au revoltat pentru că a pozat goală: „Asumă-ți responsabilitatea”
Adevarul
Cât poți economisi dacă îți schimbi furnizorul de energie: diferențe de până la 90 de lei pe lună la curent și 380 de lei la gaze
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Patronul Dristor Doner Kebap a fost arestat în Turcia! Rețeaua lui de trafic folosea mai mulți studenți din România
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Ce nume nou intenționează Donald Trump să-i dea Strâmtorii Ormuz?
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!