Radu Miruţă vrea să pună etichete de știri false pe informațiile din online. Ministrul demis al Apărării a fost acuzat în repetate rânduri că răspândeşte el însuși dezinformări. Gândul trece în revistă derapajele oficialului
Ministrul Apărării şi al Transporturilor, dar și al Apărării, Radu Miruţă, ar pune etichete pe ştirile din online și promovează un proiect de lege care ar reglementa acest lucru.
El a explicat într-un interviu pentru Digi 24 de ce nu se pot lua bani pe SAFE pentru programe de combatere a dezinformării.
Însă, este autorul unei iniţiative legislative care ar putea ajuta.
Invitat la Digi24, sâmbătă, acesta a declarat că anul trecut a avut o iniţiativă legislativă prin care doreşte să combată dezinformarea din spaţiul online.
Metoda la care s-a gândit ar fi aceea prin care să pună o etichetă pe fiecare ştire susceptibilă că propagă ştiri false.
„Am depus în Parlament o iniţiativă acum un an de zile. Pe teme majore de interes naţional, care pot fi foarte uşot mapate, atunci când în spaţiul online apare o astfel de informaţie care poate fi verificată oficial, nu să dai jos automat conţinutul ăla, ci să pui o notiţă pe care să scrii că e potenţial ştire falsă”, a declarat Miruţă, la Digi24.
Miruță îi cere lui Grindeanu să voteze legea „împotriva dezinformării”
Radu Miruță, profitând de isteria „ambulanței care fură copii”, îi cere imperativ lui Sorin Grindeanu să voteze proiectul de lege privind dezinformarea.
Prezentăm mai jos o serie de Fake News și dezinformări emise sau promovate de ministrul demis Radu Dinel Miruță
1. Spune că România ar putea trimite trupe în Groenlanda, apoi dezminte că ar fi zis așa ceva
Una dintre dezinformările promovate de Radu Miruţă a fost pe 10 februarie când USR a falsificat înregistarea unei emisiuni de la Antena 3CNN,
Jurnalistul Patrick Andre de Hillerin dezvăluie metoda prin care USR ar fi încercat să repare gafa ministrului Apărării, Radu Miruță, după ce acesta a prezentat, într-un interviu la Antena 3, scenariile în care România ar trimite trupe în Groenlanda. La scurt timp, USR a publicat un video editat al interviului, în care afirmațiile lui Radu Miruță au fost modificate, pentru a da falsa impresie că vorbele ministrului au fost distorsionate de „extremiști”.
Aici, ministrul vorbea de posibilitatea trimiterii de trupe în Groenlanda, dacă SUA ar ataca acest stat.
Apoi, a acuzat presa că răspândeşte ştiri false, deşi ulterior i s-a demonstrat chiar cu filmările din emisiuni că însuşi ministrul face acest lucru.
2. Recunoaște că ar fi semnat ceva legat de PSD, dar nu adeziunea la partid
O altă dezinformare este legată de faptul că nu a fost niciodată membru PSD.
Radu Dinel Miruță, în prezent ministru al Apărării, a semnat în 2005, pe vremea când era student, fișa de primire în Partidul Social Democrat. Miruță ar fi intrat în PSD la recomandarea președintelui Consiliului Județean Gorj de la acea vreme, Ion Călinoiu.
În documentul intrat în posesia Gândul, se vede negru pe alb că, imediat după Anul Nou, pe 7 ianuarie 2005, Miruță s-a prezentat la sediul PSD Gorj pentru a-și oficializa intrarea în PSD.
Imediat după dezvăluirea lui Ponta s-a activat scutul de protecție USR. Colegii de partid ai lui Miruță au sărit cu acuze de Fake News și au pornit o campanie publică prin care susțineau: „ Atenție! Fake News. Victor Ponta minte.
Din nou. Radu Miruță nu a fost membru PSD. Nici «pe vremea lui Ponta», nici vreodată! Documentul publicat de Gândul vine să contrazică poziția oficială a USR, dar, totodată, și poziția fostului premier.
Gândul i-a publicat adeziunea semnată, însă Miruţă a negat că ar fi semnătura sa pe acea hârtie.
3. A susținut că a publicat înregistrarea completă dintr-o emisiune, dar a publicat doar un fragment convenabil
Cea de-a treia dezinformare a lui Radu Miruţă este legată de faptul că România are nevoie de comunicaţii prin satelit.
Ministrul a precizat că România are nevoie de comunicații prin satelit, pe principiul „dacă au și alții de ce să nu avem și noi”. „Am și eu jucăria mea, ai și tu jucăria mea”, spunea Radu Miruță la Digi 24, iar satelitul României ar urma să fie utilizat în comun cu alte țări. (detalii AICI)
După ce declarațiile sale au declanșat controverse aprinse în spațiul public, Radu Miruță a făcut un pas înapoi și l-a luat pe „nu” în brațe. În același timp, ministrul Apărării a descoperit „vinovați” în mass-media și a început să polemizeze cu Gândul.
Miruță a acuzat Fake News și a publicat „declarația completă cu privire la satelitul românesc”. Doar că nu este completă, ci are 29 de secunde, dintr-un total de 1 minut și 10 secunde. Gândul a publicat declarația completă
În ultimă instanță, Radu Miruță – care se „sucește” – are un „modus operandi” de care nu se dezice, respectiv „Nu este adevărat ce vedeți, este adevărat ce vă spun eu”.
Aşadar, am putea avea şi noi satelitul nostru, aşa cum au alte state. Ministrul a negat şi de data aceasta afirmaţiile.
4.Fostul şef al Autorităţii pentru Reformă Feroviară demontează un Fake News marca Miruţă. Trenurile găsite și filmate de USR-ist nu zac de pomană
Cea de-a patra dezinformare a lui Radu Miruţă este legată de domeniul feroviar.
Fostul şef al Autorităţii, Claudiu Mureşan, îl acuză pe ministru că răspândeşte ştiri false când a spus că 21 de trenuri noi zac abandonate în Gara Obor.
Nici n-a apucat să termine filmarea prin care denunţa faptul că 21 de trenuri noi zac abandonate în Gara Obor, că noul interimar de la Transporturi, Radu Miruţă, a şi primit o replică de la fostul şef al Autorităţii pentru Reformă Feroviară.
„Am văzut declarațiile noului ministru despre «trenuri care stau» și «birocrație». Hai, serios!
E interesant cum, în logica USR, dacă un lucru este făcut prost — se atacă.
Dacă este făcut corect și cu respectarea contractului — se atacă și asta.
Până la urmă, care este standardul?
«Merge și așa» sau «respectăm ce am semnat»?”, scrie fostul şef ARF, pe Facebook, Claudiu Mureşan.
5. Vicepreședintele ANCOM îl acuză direct pe ministru și pe USR de dezinformare
Recent, şi vicepreședintele ANCOM, Pavel Popescu, îl acuză pe ministrul Apărării, Radu Miruță, de fake news și îi cere sa plece acasă.
Într-un comentariu la postarea lui Miruță, vicepreședintele ANCOM îl acuză pe ministru, printre altele, că a „dezinformat și promovat din bani publici cheltuiți de USR pe social media”.
„Domnule ministru, simultan cu acțiunea în instanță, treceți rapid și legea aceea a dumneavoastră prin care orice postare poate fi dată jos de govern în 15 minute. Era o soluție minune de a cenzura presa, nu? Cu ocazia aceasta, ne-ați dat și nouă o idee: oare să vă dea toți angajații ANCOM în judecată pentru că ați diseminat, dezinformat și promovat din bani publici cheltuiți de USR pe social media faptul că instituția își plătește specialiștii cu 30.000 de euro net pe lună și nu cu 2.400 de euro, așa cum e cazul? Sau pentru toate campaniile de defăimare și de dezinformare la adresa mai multor instituții din România pe care le-ați promovat alături de colegii dumneavoastră, cu o sete nebună de a distruge și de a câștiga like-uri pentru dumneavoastră și partid? Este irelevant unde v-ați făcut vacanța și cât costă. Dumneavoastră ați fost concediat acum 3 luni de zile de Parlamentul României și democrație, și cu toate acestea, aveți în continuare tupeul incredibil de a vă exprima aici. Hai: acasă!”, îi transmite şeful ANCOM lui Radu Miruţă.
Alături de colega sa de partid, Diana Buzoianu, Radu Miruţă este cel de-al doilea membru USR care acuză publicaţia noastră de fake-news, în mod nejustificat şi public, deşi spusele le-au fost demontate cu probe, de fiecare dată. Miruță, Buzoianu și USR pretind însă că duc o luptă împotriva dezinformării pe care, așa cum a demonstrat un lung șir de documente sau imagii, o practică chiar ei.