Prima pagină » Actualitate » Roberta Metsola primește PREMIUL Timișoara pentru Valori Europene. Preşedintele PE, întâlnire cu 800 de elevi şi studenţi

Roberta Metsola primește PREMIUL Timișoara pentru Valori Europene. Preşedintele PE, întâlnire cu 800 de elevi şi studenţi

Mara Răducanu
Roberta Metsola primește PREMIUL Timișoara pentru Valori Europene. Preşedintele PE, întâlnire cu 800 de elevi şi studenţi

Roberta Metsola, preşedintele Parlamentului European, a sosit, joi, la Timişoara, unde va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene. Înainte de ceremonie, ea are o întâlnire cu 800 de elevi şi studenţi. Metsola va discuta cu elevii şi studenţii din Timişoara despre Europa şi provocările actuale.

Reamintim că Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, s-a întâlnit miercuri seară, la Bucureşti, cu preşedintele ales Nicuşor Dan, înainte de a merge la Timişoara.

„Împreună la Bucureşti. Împreună pentru Europa. Împreună pentru România”, a scris Roberta Metsola miercuri noapte, în engleză și română, pe rețeaua X, publicând o fotografie în care îi strânge mâna președintelui ales, Nicușor Dan.

La rândul său, Nicușor Dan a scris pe aceeași platformă că „România are nevoie de întreg sprijinul pe care îl poate obţine în perioada următoare.”

De la ora 15:00, Roberta Metsola primește Premiul Timişoara pentru Valori Europene

”Premiul Timişoara pentru Valori Europene este însoţit şi de un premiu în bani în valoare de 30.000 de euro, care vine exclusiv din sponsorizări de la firme locale. Anul acesta, premiul în bani nu va fi încasat, urmând să fie realocat pentru ediţia din 2026.

Reamintim că laureata de anul trecut a premiului, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a donat premiul în bani organizaţiei „Prietena mea”, o organizaţie care sprijină integrarea copiilor cu sindrom DOWN”, a transmis Primăria Timişoara, într-un comunicat de presă.

Premiul Timişoara pentru Valori Europene, aflat la a doua ediţie, este acordat personalităţilor internaţionale care susţin activ valorile fundamentale ale Europei.

Laureata de anul acesta, aleasă de un juriu format din figuri culturale, diplomatice şi juridice româneşti

Metsola a fost apreciată pentru leadership-ul său ferm în momente de criză, sprijinul necondiţionat pentru Ucraina şi Moldova şi eforturile sale continue pentru aderarea României la spaţiul Schengen.

Membrii juriului sunt: Iulia Motoc (Haga), judecător al Curţii Penale Internaţionale, Cristian Măcelaru (Köln), director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei, Simona Miculescu (Paris), ambasador, preşedinte al Conferinţei generale a UNESCO, Anca Miruna Lăzărescu (Munchen), regizoare şi scenaristă; Adriana Babeţi (Timişoara), scriitoare şi critic literar, şi Dominic Fritz, primarul Timişoarei.


CITIȚI ȘI:

Șefa Parlamentului European, mesaj de SUSȚINERE pentru Nicușor Dan după o întâlnire informală la București: „Împreună pentru România”

Roberta Metsola ajunge la București, în același avion cu Emil Hurezeanu. Șefa Parlamentului European se va întâlni cu Nicușor Dan

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șeful care a cheltuit 90.000 de dolari pentru ca angajații să doarmă mai bine
Digi24
Ce scoruri ar obține Zelenski și Zalujnîi, fostul comandant al armatei, dacă ar fi alegeri prezidențiale în Ucraina
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Șeful celei mai mari bănci din Rusia îi cere public lui Putin să pună capăt războiului: „Toți așteaptă încetarea luptelor”
Mediafax
Toți șoferii fac ACEEAȘI greșeală înainte de concediu. Regula de 0,2 care îți poate SALVA vacanța
Click
Cu ce se ocupă iubita lui Tudor Chirilă. O țeapă de 30.000 de euro a băgat-o pe Iulia Mîzgan în depresie. „Nu am fost atentă”
Digi24
Cel mai trist moment de la CM 2026: Sébastien Desabre, selecționerul RD Congo, șocat de anunțul făcut în direct
Cancan.ro
Zodia BLESTEMATĂ în iulie 2026. Neti Sandu anunță o dublă lovitură pentru acești nativi
Ce se întâmplă doctore
Elena Udrea rupe tăcerea la un an de la eliberarea din închisoare. Adevărul despre relația cu Adrian Alexandrov. Ce se întâmplă în relația lor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Au „confundat” un Ferrari cu un tobogan. Imaginile au făcut înconjurul internetului
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
„Vânătorul de extratereștri de la Harvard” va conduce noul consiliu OZN al lui Donald Trump