Prima pagină » Actualitate » România cere din străinătate medicamente anti-COVID și concentratoare de oxigen. Hotărârea CNSU privind solicitarea de asistență internațională

România cere din străinătate medicamente anti-COVID și concentratoare de oxigen. Hotărârea CNSU privind solicitarea de asistență internațională

Ionut Muresan
România cere din străinătate medicamente anti-COVID și concentratoare de oxigen. Hotărârea CNSU privind solicitarea de asistență internațională

România va achiziționa de pe plan internațional 12.700 de flacoane de Tocilizumabum, un medicament folosit în cazul pacienților cu forme grave de COVID-19, dar și concentratoare de oxigen. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a emis o hotărâre prin care a aprobat solicitarea de asistență internațională pentru aceste achiziții. Hotărîrea vine în ziua în care România a înregistrat 15.037  de noi cazuri COVID-19, cel mai mare număr de îmbolnăviri în 24 de ore de la începutul pandemiei. 

Tocilizumabum este un inhibitor de citokine care acționează asupra uneia sau mai multora dintre proteinele produse de organism în lupta cu virusul SARS-CoV-2, împiedicând astfel apariția furtunii de citokine care agravează starea de sănătate a bolnavului, potrivit CSID.ro.

„Având în vedere solicitarea Ministerului Sănătății nr. 1321/05.10.2021 în care este prezentată situația existentă la nivelul unităților sanitare publice care se confruntă cu nevoia acută de asigurare a medicației necesare pentru tratarea pacienților cu forme critice și severe de COVID-19 și în special a imunomodulatorului Tocilizumabum, precum și posibilitățile limitate de livrare a acestui medicament de către furnizorul autorizat la nivelul României (…) Se aprobă solicitarea de asistență internațională constând în achiziționarea a 12700 flacoane de 400mg de Tocilizumabum”, se arată în Hotărârea CNSU.

Pe baza ofertelor primite, Ministerul Sănătății va întreprinde demersurile necesare pentru încheierea contractelor și achiziționarea în cel mai scurt timp posibil a cantităților necesare de Tocilizumabum, se arată în Hotărârea 78 din 05.10.2021.

România solicită din străinătate concentratoare de oxigen

Prin aceeași hotărâre se aprobă solicitarea de asistență internațională constând în concentratoare de oxigen.

Potrivit documentului citat,concentratoarele oferite în cadrul mecanismului vor fi preluate de Departamentul pentru Situații de Urgență în vederea distribuirii către unitățile sanitare unde este identificată nevoia.

„Remedierea eventualelor daune sau defecțiuni ale concentratoarelor oferite în cadrul solicitării de asistență internațională va fi realizată de către unitățile sanitare beneficiare”, se mai arată în document.

În România nu mai există niciun loc liber în secțiile ATI pentru bolnavii COVID-19, marți, în ziua în care autoritățile sanitare au raportat un număr-record de noi infectări cu virusul SARS-CoV-2, de peste 15.000 de cazuri identificate în doar 24 de ore.

Un număr de 15.037  noi cazuri COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, bilanțul total al infectărior ajungând în România, marți, la 1.289.156 de cazuri. În ultima zi au fost înregistrate 252 de decese, în timp ce 1.480 de pacienți sunt internați la ATI. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.554  de teste RT-PCR și 51.184 teste rapide antigenice.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminatul Aris Eram, de la Antena 1, pentru cele 19 săptămâni la Survivor
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Apusul liderilor providențiali. Prăbușirea popularității lui Trump, Netanyahu și Putin oferă o nesperată gură de oxigen Occidentului
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
18 mai: ziua în care s-a născut Papa Ioan Paul al II-lea. Lucruri mai puțin știute despre suveranul pontif. A lucrat într-o carieră de piatră. „Nu vă fie frică!”
Digi24
Sondaj INSCOP: PNL depășește PSD în intențiile de vot pentru alegeri parlamentare. Ce procente au AUR și USR
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Ce se întâmplă doctore
Laurette nu scapă de problemele de sănătate după injectarea cu Aquafilling: „Soluția rămasă în picior s-a infectat din nou”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Blindatul românesc VLAH, „testat” de doi șefi de stat la BSDA 2026
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte săptămâni are un an?