Prima pagină » Actualitate » România este tot mai aproape de aderarea la OCDE. Ministrul Ţoiu spune că avem 24 de avize din 25 totale

România este tot mai aproape de aderarea la OCDE. Ministrul Ţoiu spune că avem 24 de avize din 25 totale

Aderarea României la OCDE(Organizaţie pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) a intrat pe ultima sută de metri. Potrivit ministrului Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, ţara noastră a obţinut 24 de avize formale favorabile din cele 25 finale.

Declaraţia a fost făcută luni, în cuvântul de deschidere al Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române, de către ministrul MAE în faţa diplomaţilor prezenţi în sala Operei Române.

” Suntem în acest moment pe primul loc între toate statele care sunt în proces de aderare. România este țara care a reușit să avanseze cel mai mult. Până astăzi, România a obținut 10 avize formale favorabile și anul acesta, chiar acum, în septembrie, urmează o nouă întâlnire a consiliului în care sunt evaluate progresele statelor care sunt în proces de aderare. Și România a finalizat, din perspectivă tehnică, tot procesul necesar reformelor, care să ne permită să facem parte din acest club al economiilor dezvoltate.”

Potrivit Oanei Ţoiu, „ultimul studiu al Băncii Naționale al României estimează o creștere a produsului intern brut între 0,8% și 1% odată cu aderarea”.

„Am reușit să avansăm împreună  până la aceste rezultate pe care le vedeți astăzi acum: 10 avize favorabile în dreptul României, în total 24 din cele 25 necesare și finalizare a progresului tehnic necesar și pentru cel de-al 25-a lea. Urmează această discuție, așa cum spuneam, în septembrie și anul viitor.”

Reuniunea Anuală a Diplomației Române va avea loc în perioada  31 august – 1 septembrie 2026, la Opera Națională București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Elena Udrea aruncă bomba! Cristela Georgescu, posibilă candidată la prezidențiale. Ce susținere ar primi
Digi24
Cazul românului închis în Rusia. Ce arată o analiză Reuters a videoclipului și a dosarelor privind arestarea lui David Adrian Kercso
Cancan.ro
'PLEACĂ Marco'! Adevărul despre ELIMINAREA Prințului, după ce s-a anunțat că a fost dat afară
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Adevarul
Rusia a declanșat cea mai mare vânzare de aur de la crahul din 1998, pentru finanțarea războiului
Mediafax
S-a filmat în timp ce OTRĂVEA dulceața din supermarket. A cerut 100.000 de EURO de la producător
Click
„Ne leagă multe pahare”. Mihai Bobonete, dezvăluiri despre Andi Moisescu și „Românii au talent”. Cum este actorul în rolul de tată
Digi24
Un elev de 15 ani a înjunghiat un coleg la un liceu din Pitești. Băiatul rănit a ajuns la spital. Martor: „A început să dea cu maceta”
Cancan.ro
Denisa Tănase și Mircea Brânzei s-au despărțit?! 😮 SEMNELE care i-ar fi dat de gol
Ce se întâmplă doctore
Lucrezi peste 55 de ore pe săptămână? Riscul de AVC crește cu 35%. Ce spun cardiologii despre efectele muncii excesive asupra inimii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Dacia Duster 4×4 din 2022, modelul economic de oraș care are și abilități de off-road. Ce trebuie verificat?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă, iar cine nu e conservator la treizeci, n-are minte”?
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Spania
Va avea o PENSIE de 70.000 de euro! Dar asta nu e tot! Ce alte privilegii i se pregătesc