Prima pagină » Actualitate » Românii au triplat numărul rezervărilor pentru Bulgaria, după ridicarea restricțiilor. Unele reduceri pot ajunge și la 50%

Românii au triplat numărul rezervărilor pentru Bulgaria, după ridicarea restricțiilor. Unele reduceri pot ajunge și la 50%

Românii au triplat numărul rezervărilor pentru Bulgaria, după ridicarea restricțiilor. Unele reduceri pot ajunge și la 50%

Românii preferă, din ce în ce mai mult, vacanțele în Bulgaria, iar numărul rezervărilor pentru țara vecină s-a triplat după eliminarea restricțiilor, potrivit unui studiu citat de Mediafax. Iar bulgarii îi așteaptă și cu reduceri de până la 50%.

Mai mult, potrivit unui comunicat al Travel Planner, cetățenii români vor putea intra în Republica Bulgaria fără a fi obligați să prezinte alte documente în afara celor de călătorie, conform unui ordin al ministrului sănătății din Bulgaria, emis pe 27 mai 2021 şi aplicabil în perioada 27 mai – 31 iulie 2021). Și, datorită faptului că Bulgaria este pe lista verde a României, nici la întoarcere nu există nicio restricție.

„Începând cu introducerea Bulgariei pe lista verde și mai ales după ce bulgarii au anunțat că nu mai solicită niciun document românilor la trecerea graniței în afară de actul de identitate, cererea și interesul s-au triplat. Cele mai solicitate stațiuni au rămas Nisipurile de Aur, Albena și Sunny Beach. Hotelurile au în continuare oferte speciale cu reduceri substanțiale. Românii au primit foarte bine vestea. Ne așteptăm la un val de rezervări în următoarea perioadă”, a declarat Sebastian Constantinescu, director general Travel Planner.

Reducerile ajung și la 50%, pe litoralul bulgăresc

Hotelierii sunt acum în dificultate fără turiștii din Rusia, Germania, Marea Britanie sau alte țări din Europa occidentală și oferă reduceri mari ca să atragă turiștii români.

De exemplu, în această perioadă, pentru litoralul bulgăresc există multe oferte cu reduceri de 30-40% sau chiar până la 50% în luna iunie.

Consultanții companiei susțin că dacă, în mod normal, un sezon se rezervă cu până la zece luni înainte, acum totul se reduce la doar trei sau patru luni.

Această nouă abordare are, însă, consecințe asupra personalului și asupra aprovizionării. Pentru un hotel, este nevoie de timp și de organizare pentru implementarea acestor servicii. Este greu ca totul să se planifice atât de repede și este posibil ca totul să se reflecte chiar și în calitatea serviciilor oferite”, se arată în comunicat.

Totodată, pentru sezonul de vară 2021, în general, serviciile oferite de către toate destinațiile pot suferi, în unele cazuri, o ușoară scădere, din cauză că hotelierii vor fi nevoiti să își ajusteze, în ultimul moment, o parte din servicii în functie de gradul de ocupare.

Cu toate acestea, unele hoteluri își vor păstra serviciile bune, iar consultanții de turism chiar recomandă resorturile de 4 și 5 stele.

„Este foarte posibil ca anumite condiții de călătorie să fie dinamice și să apară modificări de la o zi/săptămână la alta. De aceea, este important să apelezi la un consultant de turism sau la o agenție de turism de încredere, care să te poată ajuta cu organizarea și cu update-ul în timp util. Este posibil ca în vârf de sezon agențiile de turism să răspundă mai greu, în anumite momente, din cauza unui volum crescut de cereri last minute. Recomandăm turiștilor să rezerve online, preferabil din timp și să fie înțelegători cu situația actuală”, se mai arată în comunicat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Se naște un Guvern fără precedent în România? Analistul Costin Ciobanu explică capcana din spatele ofertei lansate de Sorin Grindeanu
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Planta care nu trebuie să lipsească din grădină dacă vrei să atragi albinele