Prima pagină » Actualitate » Se trage cortina peste Regele modei. Giorgio Armani va fi înmormântat luni la Milano

Se trage cortina peste Regele modei. Giorgio Armani va fi înmormântat luni la Milano

Creatorul de modă italian Giorgio Armani va fi înmormântat, luni după-amiază, în cadrul unei ceremonii private, în familie. Cel care a marcat o epocă, fiind un simbol al secolului 20 și fondatorul unui imperiu al luxului și rafinamentului, le spune adio tuturor. 

Ceremonia va avea loc într-o localitate din nordul Italiei, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP. Giorgio Armani a decedat joi, 4 septembrie, la vârsta de 91 de ani.

Armani va fi înmormântat lângă mama sa

„Înmormântarea privată a lui Giorgio Armani va avea loc în mica biserică din San Martino, situată în satul medieval Rivalta”, la aproximativ 100 de kilometri sud de Milano, a anunţat duminică Asociaţia Castelelor din Ducatul Parma, Piacenza şi Pontremoli. De menționat că designerul care a scris istorie se ducea regulat în această mică comună, unde se află  mormântul mamei sale.

O zi de doliu la Milano, capitala economică a Italiei

Zona va fi închisă „din motive de securitate şi pentru a garanta confidenţialitatea funeraliilor, prevăzute pentru ora 13:30 GMT”, a adăugat asociaţia într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook.

Primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala, a anunţat decretarea unei zile de doliu în capitala economică a Italiei, luni 8 septembrie. La rândul său, Grupul Armani a declarat pentru AFP că toate magazinele sale vor fi închise luni, începând cu ora 15:00, până la sfârşitul zilei, în semn de doliu.

Au curs omagiile pentru legendarul creator

Duminică, mii de oameni au dorit să își ia personal la revedere și să îi aducă un ultim omagiu creatorului de modă, în Armani Teatro din Milano, lângă sediul grupului situat într-un fost cartier industrial al oraşului.

Printre aceştia s-au numărat şi personalităţi naționale precum fostul prim-ministru Matteo Renzi, compozitorul Ludovico Einaudi, preşedintele Napoli FC Aurelio De Laurentiis, dar și cunoscuții jucători de tenis Fabio Fognini şi Flavia Pennetta. Coroane somptuoase de trandafiri au fost depuse la intrarea în sala unde se află sicriul.

În ultimele zile, de la vedete din Cetatea Filmului – Hollywood – la politicieni, artiști sau sportivi, numeroase personalităţi au adus un ultimi omagiu legendei modei, întemeietor al unui imperiu de notorietate în industria luxului.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Giorgio Armani a fost omagiat de zeci de celebrități. Printre acestea s-au aflat Donatella Versace, Ralph Lauren, Julia Roberts și Leonardo DiCaprio

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Călin Georgescu refuză mâncarea din arest! Ce drepturi are fostul prezidențiabil după gratii
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Ce scrie presa străină după ce Guvernul Mureșan A PICAT la vot în Parlament. Criza politică, prelungită
Click
Lovitură de teatru pentru aceste zodii! Universul le dă planurile peste cap
Digi24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Cum poți ține departe ploșnițele urât mirositoare care invadează casele?
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!