Prima pagină » Actualitate » UPDATE Ședință de guvern/Pe ordinea de zi:RCA pentru trotinete, facilități pentru transportul elevilor și suplimentarea numărului de lucrători străini

UPDATE Ședință de guvern/Pe ordinea de zi:RCA pentru trotinete, facilități pentru transportul elevilor și suplimentarea numărului de lucrători străini

UPDATE Ședință de guvern/Pe ordinea de zi:RCA pentru trotinete, facilități pentru transportul elevilor și suplimentarea numărului de lucrători străini

Ședință de guvern cu oră neprecizată la Palatul Victoria. Guvernul are pe masă, pentru a doua zi consecutivă, proiectul referitor la modificarea Legii nr.132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, prin care se va introduce şi obligativitatea încheierii de poliţe RCA şi pentru trotinetele şi bicicletele electrice. Pe masa executivului se regăsesc și facilități pentru transportul elevilor și suplimentarea contigentului de lucrători străini.

UPDATE 17:00

Toate cele trei proiecte au fost adoptate în ședința de guvern de vineri, a declarat purtătorul de cuvânt al executivului, Mihai Constantin, în cadrul briefingului de presă de la finalul ședinței.

Știrea inițială:

Legislația în domeniul răspunderii civile auto necesită a fi revizuită conform noilor prevederi ale legislației europene, prevederi ce în baza art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată, ce au un caracter obligatoriu și au prioritate în raport cu prevederile contrare ale legislației naționale.

Este vorba de Directiva (UE) 2021/2118 de modificare a Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspundere, text cu relevanță pentru SEE, cu termen de aplicare depășit deja, respectiv sâmbăta dinainte de Ajun de Crăciun, 23 decembrie. (detalii AICI)

Astfel, ca urmare a dezvoltării tehnologice, pe piața din România au intrat numeroase tipuri noi de vehicule
motorizate, vehicule care datorită caracteristicilor acestora nu se supun obligației de înmatriculare/înregistrare însă produc accidente din care rezultă daune materiale dar și vătămări corporale, se arată în descrierea situației actuale.

Potrivit notei de fundamentare, „ca urmare vor intra sub obligația de asigurare și vehicule ce conform legislației naționale nu sunt supuse înmatriculării/înregistrării (trotinete electrice, biciclete electrice și alte vehicule)”.

Bani pentru transportul elevilor

Cabinetul Ciolacu are pe masă și Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 810/2023 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport pentru elevi.

Se propune prin prezentul proiect de act normativ modificarea și completarea H.G. nr. 810/2023 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport pentru elevi în vederea acordării avizului conform al A.N.R.S.C. hotărârilor consiliilor județene, hotărâri prin care se stabilește cuantumul sumei forfetare ce se acordă elevilor care sunt școlarizați într-o altă localitate decât localitatea de domiciliu și între localitatea de domiciliu și localitatea în care se află unitatea de învățământ la care sunt școlarizați nu sunt asigurate servicii publice de transport de către autoritățile publice locale, nu sunt nici beneficarii unui serviciu de transport de tip curse școlare, organizat în condițiile prevăzute la art. 83 alin. (11) din Legea nr. 198/2023 și nici de transport cu mijloace de transport aparținând unităților de învățământ sau consiliilor locale.

Potrivit notei de fundamentare, „această modificare legislativă va permite acordarea de către unitățile de învățământ a sumelor forfetare lunare elevilor care locuiesc în zone defavorizate, în vederea asigurării dreptului la educație și acestor elevi”.

Suplimentarea contigentului de lucrători străini

Guvernul are pe ordinea de zi, pentru a doua zi consecutiv, o HG privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2024.

Astfel, se propune stabilirea pentru anul 2024 a uni contingent de 100.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România.

Potrivit notei de fundamentare, în anii 2022 și 2023 contingentul de lucrători nou-admiși a fost majorat la 100.000 de avize.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV VIDEO | Sebastian Burduja, ministrul Energiei: „2023, anul stabilității. 2024, anul provocărilor politice”

PROIECT. Introducerea obligativității încheierii de poliţe RCA pentru trotinete şi biciclete electrice, pe masa Guvernului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, DEZLĂNȚUIT la adresa AUR: Cu ei la guvernare, ar fi însemnat RETROGRADAREA ratingului de țară într-o săptămână
Digi24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Cancan.ro
Fostul iubit al Rocsanei Marcu, 'executat' de propriul șofer în Seychelles! Lovitură ca-n filme, cu milioane și documente falsificate
Prosport.ro
FOTO. Iubita discretă a lui Gabi Torje a publicat fotografiile din Las Vegas! Detaliul care a atras atenția tuturor
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Succesul nu se măsoară în viteza unei vizite”. Când va merge Nicușor Dan la Casa Albă
Click
Nicușor Dan i-a interzis unui jurnalist să mai participe la conferințele de la Cotroceni. Cine este Ovidiu Vanghele
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Cancan.ro
Nu tot ce ai acumulat în timpul căsătoriei se împarte la divorț! Lista bunurilor protejate de lege
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Uranus și Neptun nu ar fi, de fapt, gemeni, relevă noi cercetări
Mediafax Italia
Cresc salariile din 2027?! Ce bonusuri sunt pregătite pentru angajați
Mediafax Spania
Trucul cu capace de bere care a devenit viral după ce a apărut într-un serial