Prima pagină » Actualitate » Ședință USR de taină pe malul apei/ Bătaie pe funcții și influență/ Mesaj intern intrat în posesia GÂNDUL:“Știu că toată lumea se întreabă de posturi”

Ședință USR de taină pe malul apei/ Bătaie pe funcții și influență/ Mesaj intern intrat în posesia GÂNDUL:“Știu că toată lumea se întreabă de posturi”

Luiza Dobrescu

Președintele USR, Dominic Fritz, și-a convocat colegii din conducere la un Birou Național mai nonconformist. Pe malul  apei. Fie că a mers pe principiul că apa liniștește spiritele sau că acoperă vocile care ar putea să fie înregistrate ambiental, ori amândouă, a convocat o ședință în aer liber, alături de fostul ministru al Sănătății și președintele USR București- Vlad Voiculescu, fostul primar al Sectorului 2- Radu Mihaiu, fostul ministru al Justiției – Stelian Ion, Ștefan Pălărie, Allen Coliban și alții. 

Peste 1.000 de USR-iști își doresc posturi în noul Guvern și în noua structură de conducere a țării. Asta reiese dintr-un mesaj transmis către membrii USR, pe un grup intern, intrat în posesia Gândul!

Mesajul poartă și amprenta președintelui Dominic Fritz. Cel care a redactat mesajul le transmite colegilor că  președintele formațiunii a citit CV-urile colegilor și că „poate spune despre fiecare «știu ce-ai făcut vara trecută!»”.

Așadar, Dominic Fritz este cel care va aproba personal numiri și delegări viitoare în toate structurile de putere ale statului.

Ultima ședință a membrilor Biroului Național al USR s-a derulat pe malul unei ape, feriți de ochii curioșilor și, mai ales, de urechile acestora. Așezati în cerc, îmbrăcați lejer, ca de vacanță, la adăpost de toropeala din capitală, liderii partidului discută relaxat despre viitorul guvernării și revitalizarea USR.

S-au pus de acord asupra reformei partidului, schimbării statului, vor iniția revitalizarea filialelor și, cel mai important, au discutat despre proiectul Welcome USR Rural, menit să deschidă partidul și către fiefuri liberale sau PSD-iste. Noua conducere speră, astfel, să-și lărgească bazinul electoral. Strategia urmează să fie comunicată și implementată din toamnă, se mai arată în mesajul intern.

După întâlnire, a fost transmis și un mesaj pe grupul intern al formațiunii, din partea lui Dominic Fritz și a echipei sale, prin care își liniștește colegii cu privire la funcțiile care revin partidului.

„Vorbind despre răbdare, știu că absolut toată lumea se întreabă de posturi. Când vin posturile, câte sunt, unde și cine le ocupă.

Realitatea e că negocierile în 4 partide sunt extrem de complicate. Încă se negociază, însă aș vrea să știți că USR este adultul din cameră. Despre posturi, în urma CV-urilor depuse, peste 1000(!!!), Dominic le-a citit pe toate, CV cu CV. Deci președintele partidului poate spune despre fiecare dintre voi«știu ce-ai făcut vara trecută!”.

Mesajul trădează o ușoară nervozitate în rândul USR-iștilor, dornici să acceadă în funcții și să ia parte la guvernare. Lucru confirmat de presă, în ultimile zile. Numiri în instituții-cheie, de la CA-urile unor companii strategice, până la înființarea de posturi noi la Guvern sau în alte părți, toate se întâmplă fix din pofta USR și din dorința de a fi tratat egal de parteneri și de a împărți egal roadele guvernării.

„Nu apar în poze miniștrii Radu (Miruță, ministrul Economiei – n.r.) și Ionuț (Moșteanu, ministrul Apărării – n.r.) care au fost prezenți.

Colegele noastre ministru, Diana și Oana, au fost pe teren. Vă zic de ei doar să vă reamintesc că fac o treabă minunată și poate nu ați apucat să le dați un like azi. Mai aveți puțin timp.”

Mesajul se încheie cu mult optimism și cu satisfacția că USR s-a întors la guvernare.

“Poate nu pare la prima vedere, însă USR este în cea mai bună perioadă a sa de la început!”


RECOMANDAREA AUTORULUI:

După dezvăluirile Gândul, Radu Miruță recidivează! Și-a numit alți colegi din USR și trei funcționari din minister în CA-ul unei companii strategice!

După cazul Avioane Craiova, Radu Miruță continuă numirile controversate în companiile STRATEGICE

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ