Prima pagină » Actualitate » Șeful Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, urmărit penal de DNA. Prejudiciu de peste 23 de milioane de lei

Șeful Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, urmărit penal de DNA. Prejudiciu de peste 23 de milioane de lei

Șeful Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, urmărit penal de DNA. Prejudiciu de peste 23 de milioane de lei

DNA a anunțat joi că a fost pus sub urmărire Cătălin Paul Dache, inspector general al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.

Procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiunile de corupţie săvârşite de militari au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Cătălin Paul Dache, general de flotilă aeriană, inspector general al Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Totodată, procurorii au dispus începerea urmăririi penale şi pentru Andrei Bădulescu, locotenent-comandor, şef al Serviciului Dezvoltare, Reglementări Tehnice şi Coordonare Mentenanţă Aeronave din cadrul Inspectoratului, Florin Vasile, comandor(r), adjunct al inspectorului general şi inginer-şef al Inspectoratului, Mihai Popa, director tehnic al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, George Constantin Barbu, director general al Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi reprezentantul unei societăţi comerciale, toţi pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Contracte de reparații/mentenanță pentru aeronavele Piper Pa-42 Cheyenne III A și Cessna C-560 Citation V

„În ordonanța procurorilor militari se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2019-2023, în contextul executării unor contracte de reparații/mentenanță pentru aeronavele Piper Pa-42 Cheyenne III A și Cessna C-560 Citation V, încheiate de Inspectoratul General de Aviație al M.A.I. cu o asociere formată din Școala Superioară de Aviație Civilă și o societate al cărui reprezentant este cercetat în prezenta cauză, suspectul Dache Cătălin Paul, în calitatea menționată mai sus, ar fi aprobat, cu încălcarea dispozițiilor legale, documentația necesară efectuării plăților pentru lucrările menționate mai sus, cunoscând că acestea nu au fost recepționate, executate sau au fost executate necorespunzător”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit sursei citate, în demersurile sale, suspectul Dache Cătălin Paul ar fi beneficiat și de ajutorul celorlalte persoane cercetate în cauză, care ar fi întocmit și aprobat diverse documente necesare efectuării plăților pentru lucrările amintite.

„În contextul menționat mai sus, ar fi fost produs Inspectoratului General de Aviație din cadrul M.A.I. un prejudiciu în sumă totală de 23.199.049 lei concomitent cu obținerea unui folos necuvenit, în același cuantum, pentru asocierea respectivă.
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.  Celor șase suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală”, se mai arată în comunicatul DNA.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Adrian Asoltanie, expert în educație financiară: „Suntem în prag de iarnă”. Ce să faci cu banii când jobul nu mai e sigur și toate se scumpesc
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!