Singura zonă din Coreea de Nord unde Coreea de Sud a avut acces. Ce s-a ales de Complexul Industrial Kaesong, unde lucrau 53.000 de muncitori

În anul 2004 lua ființă complexul Industrial Kaesong (KIC) din Coreea de Nord, pentru a permite companiilor sud-coreene să își desfășoare activitatea și să angajeze cetățeni nord-coreeni. Doar că, după 12 ani, Coreea de Sud a acuzat Coreea de Nord că își finanțează programul nuclear cu fonduri generate la Kaesong, ceea ce a dus la închiderea complexului, potrivit El Economista.

FLASH NEWS Prețul motorinei în Franța a atins un nivel record de aproximativ 2,41 euro. Cât a ajuns să coste un plin

14:15

PORTRET Femeia care a blocat ascensiunea AfD în nord-estul Germaniei. Acum candidează din nou. Cine este Manuela Schwesig

14:13

 Loading ...

Cu toate acestea, a existat o perioadă în care cele două Corei au decis să avanseze împreună, cel puțin în anumite privințe economice. Cu aproape un sfert de secol în urmă, Coreea de Nord și cea de Sud au început să pună în practică unul dintre puținele proiecte de cooperare dintre două națiuni aflate în conflict ireconciliabil. La propunerea Sudului, Nordul a desemnat o zonă de pe teritoriul său ce avea ca obiectiv principal realizarea unui proiect de dezvoltare economică în colaborare cu guvernul sud-coreean.

Inițiativa a devenit cunoscută sub numele de Complexul Industrial Kaesong (KIC) sau Regiunea Administrativă Specială Kaesong. Conceptul a apărut în anul 2000, în timpul unui summit istoric între liderul nord-coreean Kim Jong-il și președintele sud-coreean de la acea vreme, Kim Dae-jung. Planul viza dezvoltarea unui parc industrial unde companiile sud-coreene să poată fabrica produse folosind forță de muncă nord-coreeană cu costuri reduse, proiect finanțat integral de Coreea de Sud.

Complexul Kaesong a fost conceput pentru a ajuta Coreea de Nord să-și revitalizeze economia, contribuind și la atenuarea tensiunilor dintre cele două țări. Construcția a început oficial în iunie 2003, iar complexul a fost inaugurat oficial în decembrie 2004, în urma ratificării a patru acorduri fiscale și contabile menite să sprijine deschiderea amplasamentului și investițiile în Kaesong. Acest proiect a fost privit și ca o modalitate de a încuraja companiile să își mențină producția pe plan local, în loc să se relocheze în China sau în alte țări cu salarii mai mici.

Deși proiectul a fost o inițiativă a sectorului privat, implicând Hyundai Asan (parte a grupului Hyundai) și compania sud-coreeană Korea Land Corporation, ambele guverne au participat la inițiativă. Astfel, companiile au beneficiat de stimulente din partea guvernului sud-coreean pentru a-și reloca operațiunile, chiar și de asigurare împotriva riscurilor politice pentru acoperirea eventualelor pierderi ale investițiilor. Produsele fabricate erau exportate în Coreea de Sud pentru a fi comercializate.

Această zonă industrială avea o suprafață de 66 de kilometri pătrați, fiind situată pe teritoriul nord-coreean, la circa 10 kilometri de zona demilitarizată care separă cele două țări, Dispune de acces rutier și feroviar direct către Coreea de Sud. Zona ar fi adus beneficii ambelor națiuni, permițând companiilor sud-coreene să își desfășoare activitatea aici și să utilizeze o forță de muncă ieftină, calificată și vorbitoare de limbă coreeană. Pentru Coreea de Nord, aceasta a reprezentat o sursă importantă de valută. Obiectivul principal al Phenianului a fost tocmai obținerea de valută sud-coreeană.

Complexul a fost conceput și ca o zonă scutită de taxe, fără restricții privind utilizarea valutei străine sau a cardurilor de credit și fără a necesita viză de intrare. Companiile sud-coreene au întâmpinat puține obstacole în stabilirea operațiunilor în această zonă, iar salariile plătite lucrătorilor nord-coreeni erau neglijabile în comparație cu costurile pe care le-ar fi avut în țara de origine.

Salariul lunar mediu al unui muncitor nord-coreean din Kaesong a fost, la început, de 75 de dolari. În iunie 2009, Coreea de Nord, care încasa salariile cumulate ale tuturor angajaților săi, a cerut majorarea sumei lunare la 300 de euro per muncitor. Deși nu a reușit să obțină această sumă specifică, a obținut totuși o creștere salarială, iar până în 2012, angajații nord-coreeni din cadrul complexului câștigau 160 de dolari pe lună, circa o cincime din salariul minim din Coreea de Sud. În prezent, un muncitor industrial sud-coreean câștigă între 3.900 și 5.100 de dolari pe lună.

53.000 de muncitori nord-coreeni

Zona a continuat să se dezvolte, iar la începutul anului 2013 își desfășurau activitatea 123 de companii sud-coreene, care angajau aproximativ 53.000 de muncitori nord-coreeni și 800 de sud-coreeni, cei din urmă având salarii semnificativ mai mari.

Fondul total de salarii pentru acești muncitori se ridica la aproximativ 90 de milioane de dolari pe an, iar companiile sud-coreene erau cele care plăteau această sumă direct guvernului nord-coreean, și nu angajaților înșiși.

Așteptările fuseseră mai mari: etapa inițială a proiectului prevedea participarea a până la 250 de companii sud-coreene până în 2006, angajarea a aproximativ 100.000 de muncitori până în 2007 și a până la 700.000 până în 2012. Planul presupunea construirea unor zone rezidențiale, spitale, centre comerciale și chiar a unui parc tematic menit să atragă turiști, dar niciunul dintre aceste proiecte nu a ajuns să se concretizeze vreodată.

A doua zi după anunțul Sudului, Coreea de Nord a declarat că îi va expulza definitiv pe toți muncitorii sud-coreeni și că va bloca toate activele și echipamentele sud-coreene aflate la fața locului. Cei 280 de muncitori sud-coreeni rămași la Kaesong au părăsit zona la doar câteva ore după anunțul Nordului.

Zece ani de stagnare

Au trecut fix zece ani de când activitatea singurei zone comune Coreei de Nord și Coreei de Sud de la crearea ambelor state în 1948 s-a încheiat. În 2016, adică ultimul an de funcționare, activitățile de producție din cadrul parcului industrial includeau 71 de firme din domeniul textil și al confecțiilor, 9 companii chimice, 23 de firme specializate în prelucrarea metalelor și utilaje, 13 producători de electronice și 8 companii implicate în alte tipuri de producție.

Inițial, companiile au profitat de forța de muncă ieftină din Nord pentru a concura cu China la fabricarea produselor de gamă inferioară, îndeosebi încălțăminte, îmbrăcăminte și ceasuri. Se vorbea până și de posibilitatea ca firmele sud-coreene să genereze profituri anuale de un miliard de dolari la cinci ani de la începerea activității, dar, la fel, nci acest lucru nu s-a cobcretizat. În plus, deoarece zona era situată în Coreea de Nord, ea a fost afectată de sancțiunile economice impuse de SUA, care interziceau importul de tehnologii și bunuri esențiale.

Închiderea definitivă

La 10 februarie 2016, ca răspuns la lansarea unei rachete de către Coreea de Nord, Coreea de Sud a anunțat suspendarea operațiunilor în regiune, precizând că lansarea a fost, de fapt, un test mascat cu rachetă balistică. Seulul considera că statul vecin deturna veniturile generate la Kaesong pentru a-și finanța programul nuclear.

Imediat, Coreea de Sud a anunțat sistarea tuturor operațiunilor din complex pentru a împiedica Nordul să utilizeze investițiile sud-coreene „în scopul finanțării programului său de dezvoltare nucleară și a rachetelor”. A doua zi, Coreea de Nord a anunțat expulzarea tuturor lucrătorilor sud-coreeni și a declarat că va bloca toate activele și echipamentele sud-coreene. Cei 280 de lucrători sud-coreeni din Kaesong au părăsit zona la scurt timp după anunțul Nordului.

În urma deciziei de a închide facilitatea, companiile sud-coreene care activau în complex au suferit pierderi de până la 200 de milioane de dolari.

sursa foto: wikipedia