Prima pagină » Actualitate » Stephan Pelger, unul dintre designerii preferați ai lui Carmen Iohannis. Ce l-a nemulțumit la colaborarea cu soția președintelui – GALERIE FOTO

Stephan Pelger, unul dintre designerii preferați ai lui Carmen Iohannis. Ce l-a nemulțumit la colaborarea cu soția președintelui – GALERIE FOTO

Stephan Pelger, designerul român de origine germană, în vârstă de 43 de ani, a fost găsit mort în atelierul său din Sectorul 2 din Bucureşti. A îmbrăcat multe vedete din peisajul monden românesc, însă era  și unul dintre designerii preferați de Carmen Iohannis. Regretatul creator de modă povestea într-un interviu că, în anul 2015, soția președintelui l-a vizitat chiar la atelierul său, începând de atunci și o frumoasă colaborare între cei doi.

„Astazi a fost o zi cu totul specială! Am făcut Sfestania Atelierului, am avut multe întâlniri, iar ultima s-a încheiat chiar cu Prima Doamnă a României, o adevaratî prezență elegantă și, din câte mi-am dat seama și un suflet frumos! Sunt foarte onorat de această nouă colaborare”, scria designerul pe pagina sa de facebook pe 25 aprilie 2015.

„Dacă tot angajezi un stilist, un designer, ca să-ți facă ținutele, măcar ține cont de ceea ce ți se spune”

Deși Stephan Pelger i-a croit soției președintelui multe ținute care au întors privirile și au primit laude binemeritate, designerul nu s-a sfiit să ascundă că avea totuși o nemulțumire legată de colaborarea cu Carmen Iohannis.

„I-am creat o grămadă de rochii pe care ea le-a modificat și le-a scurtat; asta este problema primei doamne, pe care eu o stimez și este o doamnă foarte umană, foarte simpatică, foarte glumeață, dar are o problemă cu lungimile fustelor; pe toate și le-a scurtat singură.

Și când mi-am văzut creațiile scurtate la un nivel nepotrivit, am fost destul de dezamăgit. Fiecare face ce vrea cu ținutele, dar dacă tot angajezi un stilist, un designer, ca să-ți facă ținutele, măcar ține cont de ceea ce ți se spune”, a spus Stephan pelger în emisiunea „La cină”, de la Digi24.

Ținute pentru prima-doamnă a României

22 iunie 2015. Soția președintelui Iohannis a primit laude și aprecieri pentru ținuta cu care aceasta s-a prezentat la un eveniment public de la Sala Thalia din municipiul Sibiu.

Mai exact, Carmen Iohannis a optat atunci pentru o ţinută creată de Stephan Pelger pentru a participa la spectacolul „Ultima bandă a lui Krapp” de la Festivalul de Teatru de la Sibiu.

„Ieri la Sibiu frumoasa noastră Primă Doamnă a decis să poarte din nou o creaţie Stephan Pelger prêt-à-porter! Mă simt foarte onorat!!!”, a scris la acea vreme Stephan Pelger pe pagina sa de Facebook.

23 iunie 2015. Prezentă la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, prima doamnă ieșea în evidenţă cu o piesă vestimentară a creatorului de modă român Stephan Pelger.

14 mai 2015. Și la întrevederea cu Sanctitatea Sa Papa Francisc, Carmen Iohannis a purtat o rochie neagră, semnată de Stephan Pelger.

Ultimele imagini cu Stephan Pelger în viață

Stephan Pelger – cunoscut creator de modă – a fost descoperit spânzurat chiar în sediul firmei sale din Sectorul 2 al Capitalei.

Cel care a sunat la numărul de urgență 112 – alte detalii AICI – a fost unul dintre vecinii designerului, potrivit surselor judiciare, acesta precizând că – până la acest moment – nu există indicii care să arate că ar fi fost vorba despre o crimă.

Gândul prezintă, în exclusivitate, ultimele imagini cu Stephan Pelger în viață. Aseară, regretatul designer a mers la Restaurantul The Dream, iar cei care l-au văzut au spus că se afla într-o stare foarte proastă. A băut mai multe pahare cu vin, nu a vorbit decât cu ospătarul și cu patronul restaurantului și a stat singur la masă, au precizat sursele Gândul, în exclusivitate.

Sursă foto: Facebook Stephan Pelger și Carmen Iohannis

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Brațul lung al lui Putin ajunge până în Țara Soarelui Răsare. Cum a devenit Japonia un cuib pentru spionii ruși care vânează tehnologie
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Cum l-a răsfățat Simona Halep pe Dorin Mateiu la Wimbledon. Ce delicatese au mâncat în saloanele elegante din Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Românii pun sub semnul întrebării fiecare cheltuială. Ce riscă economia dacă acest fenomen continuă
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Porția de hamsii care a surprins o turistă în Eforie Nord. Ce a găsit în farfurie: „Se pare că asta-i mâncare de lux”
Digi24
Declarații controversate ale ambasadorului german la Chișinău. Hubert Knirsch e acuzat că neagă identitatea românească a Basarabiei
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
De ce exercițiile fizice inversează îmbătrânirea musculară?