Strigătul de jale al Nidiei, fiica lui Horia Moculescu, după moartea compozitorului. „Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn”

Nidia, fiica lui Horia Moculescu, este sfâșiată de durere după moartea compozitorului. Bărbatul s-a stins din viață miercuri, 12 noiembrie 2025, pe patul de spital, la vârsta de 88 de ani. În ultimele zile, compozitorul român se afla în stare gravă, fiind intubat.

Compozitorul se afla în comă de mai multe zile. În urma problemelor de sănătate, organismul i-a cedat. După moartea sa, Nidia Moculescu, fiica lui, a transmis sfâșietor în mediul online. L-a descris ca fiind „zâmbetul ei”. Lipsa tatălui este uriașă, autodeclarându-se „frântă”, „o frunză smulsă de vântul durerii”, arată CANCAN.

„Mă sufocă și mă strânge lumea, Tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc. Erai aerul meu. Erai drumul meu. Trimite-mi tăticule o singură bătaie de inimă care să nu mai muște din mine când și pianul tău plânge și fiecare notă te întreabă: unde ești? când vii?… Erai zâmbetul meu… Tu erai viața, lumina mea. Și acum, fără tine, sunt o fiică ruptă din trupul lumii. Sunt o strigare fără de rost care nu mai are ecou. Îți amintești cum îmi spuneai că sunt puternică? Că am în mine seva ta? Că voi înflori chiar și în iarnă? Ai greșit, Tată. Eu nu sunt puternică. Eu sunt frântă. Sunt o frunză smulsă de vântul durerii.

Sunt o fiică care nu mai știe să fie. Și te caut în fiecare colț de tăcere, în fiecare adiere, în fiecare vis. Dar nu te mai găsesc. Și mă întreb: cum să trăiesc fără tine? Cum să învăț Tată asta…. M-ai învățat atâtea, tată, dar un singurul lucru nu ai reușit… cum să mă faci să trăiesc fără tine… Cum să mai văd lumea, când ochii mei – de fapt ochii tăi – , sunt orbi în fața lumii? Cum să mai vorbesc când gura mea, tot moștenirea ta, nu mai poate decât să urle? Mi-ai fost Totul. Ai fost rădăcina, coroana, cerul și pământul meu. Și acum… acum sunt doar copila ta căzută, cu genunchii zdreliți de durere, cu sufletul în zdrențe, cu inima în gol”, a notat Nidia Moculescu.

MILITAR Mark Rutte a lansat oficial misiunea „Arctic Sentry” în Arctica. Ce spune șeful NATO despre relația cu SUA și viitorul Alianței

19:36

APĂRARE Precizările Ministerului Apărării după ce au fost găsite fragmente de dronă la Constanța

19:27

„Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn”

Nidia Moculescu a continuat să-și aștearnă durerea.

„Tăticule, dacă mă auzi, trimite-mi un semn. Da-mi un semn din tăria ta, că eu nu mai pot. Nu mai pot! Trimite-mi tăticule, te implor, un acord care să nu sune a despărțire, o armonie care să mă țină dreaptă când lacrima apasă pe pedale, când vinulul lumii s-a zgâriat, iar muzica ta se tânguie pe repetiție, ca o rugăciune fără răspuns… Tu ai fost stejarul meu. Rădăcina mea.

Trunchiul care m-a ținut dreaptă când viața mă lovea cu furtuni. Umbra ta era adăpostul meu. Frunza ta era speranța mea. Iar acum… acum ai căzut. Și eu cad cu tine… Într-un hău… și fără lumină. Fiica ta. Cea care cade. Cea care te strigă. Cea care nu știe cum să trăiască fără stejarul ei..”, a scris Nidia Moculescu.

Autorul recomandă:

Unde ar putea fi înmormântat Horia Moculescu. Pe Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu nu mai sunt locuri de veci