„Sultanul” Erdogan, convins că Siria nu este decât un fragment pierdut al Imperiului Otoman. O „AFACERE TURCEASCĂ” strică planurile Rusiei

După fuga lui Bashar al-Assad din Siria, pentru a găsi refugiu în Rusia lui Putin, Erdogan – președintele Turciei – are șansa să viziteze Damascul și să se roage în Moscheea Umayyad, așa cum a dorea încă de acum 12 ani.

Atunci când a început Primăvara Arabă, în anul 2011, Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) al lui Erdogan era la putere în Turcia de aproximativ un deceniu.

• Erdogan însuși, în ciuda trecutului său islamist, i-a asigurat pe sceptici că nu este un islamist, ci un democrat conservator.
• Când valul de revoluții a cuprins lumea arabă, modelul turc a fost văzut ca un fel de stea călăuzitoare pentru islamiștii care au ajuns la putere în Tunisia (Ennahda) și Egipt (Frăția Musulmană).
• Erdogan, prim-ministrul Turciei la acea vreme, s-a transformat într-un adevărat erou al străzii arabe.

„Ori de câte ori vizita țări arabe, oamenii îl aplaudau, primindu-l ca pe propriul lor lider. El, la rândul său, a dat sfaturi paterne cu privire la combinarea islamului cu democrația”, amintește Ruslan Suleymanov – cercetător la Institutul pentru Dezvoltare și Diplomație (IDD), Universitatea ADA din Baku, Azerbaidjan – într-o analiză publicată de The Insider.

PACE ÎN UCRAINA NYTimes: Iată ce conține Planul de pace negociat în 20 de puncte pentru Ucraina

00:05

CONTROVERSĂ Caramitru se dezlănțuie pe Facebook în urma amânării de la CCR: „Ori la bal, ori la spital. Buba cu puroi trebuie spartă”

22:11

„Au început să apară tot mai multe filme plasate în vremurile sultanilor otomani”

„O persoană nu devine laică, statul devine laic… Libia aparține libienilor. Allah să vă protejeze!” a intonat Erdogan, adresându-se unei mulțimi încurajatoare din Tripoli, în septembrie 2011.

În același discurs, premierul turc și-a exprimat în mod explicit intențiile de a se amesteca în treburile interne ale altui vecin, spunând că acel conflict civil care se desfășoară în Siria reprezintă „o afacere internă turcească.

La acea vreme, el a susținut că autoritățile din Damasc „nu vor putea supraviețui” în fața protestelor masive ale opoziției, continuă Ruslan Suleymanov.

„Nu a greșit – chiar dacă predicția lui a durat 13 ani să se adeverească. La începutul anilor 2010, triumful lui Erdogan în lumea arabă a coincis cu o perioadă rece în relațiile dintre Turcia și Uniunea Europeană, care l-a criticat pe premierul turc pentru încălcarea drepturilor omului în țară și a suspendat discuțiile de aderare ale Ankarei la UE.

• Schimbarea politicii externe a afectat și abordarea internă a Partidului AK.
• După ce a câștigat încă alte alegeri parlamentare, în iunie 2011, Erdogan a spus : «Sarajevo a câștigat la fel de mult ca Istanbulul astăzi. Beirutul a câștigat la fel de mult ca și Izmir. Damascul a câștigat la fel de mult ca și Ankara».

Din acel moment, Turcia a dezvoltat un gust pentru Imperiul Otoman. Imaginile sultanului Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, au început să apară în școlile publice alături de portretele lui Ataturk.

Au început să apară tot mai multe filme plasate în vremurile sultanilor otomani, iar Erdogan a făcut apel la populație să învețe limba vechiului imperiu: «Fie că vrea cineva sau nu, limba turcă veche otomană va fi studiată și predată în această țară»”, mai scrie Ruslan Suleymanov.

Lupta dintre Erdogan și Assad

În anul 2011, Erdogan a spus despre Assad: „Bashar și cu mine nu avem doar o legătură personală, ci și o prietenie de familie. Soțiile noastre sunt prietene apropiate. Nu au trecut trei ani de când i-am spus lui Bashar: «Te iubesc și știu că mă iubești. De asemenea, sunt conștient că oamenii te iubesc. Dar dacă nu începi reformele, într-o zi te vei trezi dimineața și vei vedea că neamul tău nu te mai iubește»”.

„Assad și Erdogan au ajuns la putere în țările lor aproximativ în același timp. Assad a moștenit puterea de la tatăl său, în 2000, iar politicianul turc a câștigat cu partidul său alegerile generale din 2002.

Aproape imediat, cei doi au creat o relație amiabilă. Chiar și-au făcut vacanță împreună. Prietenia lor a normalizat relațiile turco-siriene, care până atunci fuseseră foarte tensionate.

• Când Primăvara Arabă a intrat în Siria, în martie 2011, Erdogan a adoptat inițial o atitudine prudentă, cerând ca Assad să înceapă reformele.
• Dar, după ce a văzut dictatorii arabi pierzând puterea unul după altul — Zine El Abidine Ben Ali în Tunisia, Hosni Mubarak în Egipt, Muammar Gaddafi în Libia —, premierul turc a fost convins că zilele lui Assad sunt numărate.

Treptat, Turcia a devenit o platformă pentru opoziția siriană, inclusiv pentru elementele sale armate. Ankara nu și-a ascuns niciodată implicarea în crearea și sprijinirea Armatei Siriene Libere (FSA) rebelă – în prezent Armata Națională Siriană (SNA).

În ofensiva recentă a opoziției armate de la Damasc, SNA a luptat ca parte a unui front unit cu militanții grupării teroriste Hayat Tahrir al-Sham (HTS)”, explică Ruslan Suleymanov.

Unitățile de Apărare a Poporului Kurd (YPG) au jucat un rol decisiv în înfrângerea grupării teroriste Statul Islamic (IS)

Pe măsură ce criza siriană s-a înrăutățit, continuă Suleymanov, Erdogan și-a schimbat dramatic retorica față de Assad, numindu-l „terorist” și promițând că va călători într-o zi la Damasc pentru a se ruga în vechea moschee Omayyad a orașului.

„Cu toate acestea, intervenția iraniană și rusă în conflictul sirian de partea lui Assad l-au forțat pe liderul turc să-și reconsidere planurile.

• Intervenția militară rusă, care a început în septembrie 2015, i-a permis lui Assad să recâștige controlul asupra a peste 50% din teritoriul sirian în scurt timp, împingând grupurile rebele armate înapoi în nordul țării.
• Încoronarea armatei lui Assad – realizată cu ajutorul Forțelor Aeriene Ruse, împreună cu trupele terestre din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran – a fost recucerirea Alepului, al doilea oraș ca mărime al țării, în decembrie 2016.
• În 2017, Procesul de la Astana , care a implicat participarea Rusiei, Iranului și Turciei, a stabilit zone speciale de deescaladare în Siria cu scopul de încetare a focului.

Ankara s-a angajat să prevină izbucnirea ostilităților în zona de deescaladare din provincia nord-vestică Idlib, unde s-au concentrat grupurile armate rebele îndepărtate din Alep și din alte regiuni. În plus, partea turcă urma să asigure deschiderea a două drumuri majore (M5 și M4) și să elimine organizațiile teroriste din regiune.

Pașii formali ai Turciei către atingerea acestor obiective au inclus desfășurarea de trupe și stabilirea mai multor puncte de control în nordul Siriei.

• În ultimii ani, conducerea turcă a fost preocupată în primul rând de apariția autonomiei kurde în nordul Siriei.
• La începutul anului 2014, trei regiuni cheie kurde – Afrin, Kobani și Qamishli (Jazira) – și-au declarat suveranitatea.
• Turcia, unde problema kurdă rămâne nerezolvată, a văzut această evoluție ca o potențială amenințare.

Între timp, Unitățile de Apărare a Poporului Kurd (YPG) au jucat un rol decisiv în înfrângerea grupării teroriste Statul Islamic (IS) în Irak și Siria. Din acest motiv, Statele Unite i-au sprijinit activ pe kurzi”, precizează Ruslan Suleymanov.

Ankara și-a pus mari speranțe în revenirea lui Donald Trump la Casa Albă

Pentru a curăța milițiile armate kurde individuale din nordul Siriei, Turcia a desfășurat ocazional operațiuni militare, inclusiv Scutul Eufratului (2016-2017) și Ramura de măslin (2018).

„Dar Erdogan tânjea după înfrângerea completă a unităților armate kurde.

În acest scop, Ankara și-a pus mari speranțe în revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, o evoluție despre care oficialii turci au presupus că va determina retragerea trupelor americane din Siria și, prin urmare, va pune capăt sprijinului Washingtonului pentru milițiile kurde.

La rândul ei, Rusia a numit în mod deschis orice prezență militară turcă în Siria drept act de ocupație.

Cu toate acestea, ofensiva rapidă a forțelor rebele siriene, care a început la sfârșitul lunii noiembrie, l-a scutit pe Erdogan de necesitatea lansării propriei operațiuni împotriva kurzilor. Ele sunt acum gestionate de SNA susținută de Ankara, care este în prezent angajată în lupte aprige cu YPG”, încheie Ruslan Suleymanov analiza publicată de The Insider.

Foto – Profimedia Images

Citește și:

Racheta ORESHNIK nu este decisivă în Ucraina, dar e o provocare pentru NATO: „Patriot și SAMP/T nu sunt optimizate pentru acest tip de amenințare”

Efectul „Gazprombank”. În Rusia lui Putin, rubla se află în pragul PRĂBUȘIRII, iar inflația crește vertiginos. „Kremlinul are opțiuni limitate”

Pentru a închide gura DISIDENȚILOR, Putin scoate de la naftalină o metodă din vremea lui Stalin. „Monedă de schimb, acțiuni din ce în ce mai agresive”