Prima pagină » Actualitate » IMAGINILE momentului! Cine sunt cei trei ostatici israelieni eliberați de Hamas. Negocierile continuă în Qatar: „Nu ne vom opri”

IMAGINILE momentului! Cine sunt cei trei ostatici israelieni eliberați de Hamas. Negocierile continuă în Qatar: „Nu ne vom opri”

Mara Răducanu
IMAGINILE momentului! Cine sunt cei trei ostatici israelieni eliberați de Hamas. Negocierile continuă în Qatar:

Armata israeliană (IDF) a anunţat, sâmbătă dimineaţă, că ostaticii eliberaţi Eli Sharabi, Or Levy şi Ohad Ben Ami le-au fost predaţi de Hamas. Până în prezent, 13 ostatici din cei 33 de copii –  femei şi bătrâni care urmau să fie eliberaţi în cursul primei etape de 42 de zile a acordului s-au întors acas – iar sute de deţinuţi palestinieni au fost la rândul lor eliberaţi în schimb.

Cei trei ostatici israelieni arătau slabi şi palizi când au fost predaţi Crucii Roşii, după ce mai întâi au fost supuşi unei ceremonii organizată de Hamas în centrul Gaza, relatează the The Times of Israel, citat de News.ro.

Negocierile pentru a doua fază a acordului, care vizează eliberarea celor aproximativ 60 de ostatici rămaşi şi retragerea trupelor israeliene din Gaza, au început în Qatar, iar negociatorii israelieni urmau să se deplaseze sâmbătă la Doha, potrivit presei israeliene.

„Nu ne vom opri în nicio etapă până când toţi ostaticii nu se vor întoarce acasă”

Ohad Ben Ami, de 56 de ani, a fost primul scos din vehiculul Hamas. El a fost urmat de Eli Sharabi, 52 de ani, şi de Or Levy, 34 de ani. Toţi trei au fost însoțiți de agenţi Hamas şi aveau un certificat pe care îl ţineau în mâini la vedere. Toţi trei arătau foarte slabi, palizi şi suferinzi.

„Avem atât o datorie sacră, cât şi dreptul moral de a-i aduce acasă pe toţi fraţii şi surorile noastre. Nu vom renunţa şi nu ne vom opri în nicio etapă până când toţi ostaticii nu se vor întoarce acasă în conformitate cu acordul actual – până la ultimul – cei vii pentru reabilitare, iar cei decedaţi pentru o înmormântare corespunzătoare”,se arată într-o declaraţie a Forumului familiilor ostaticilor.

Cei trei ostatici israelieni ELIBERAȚI de Hamas

Cei trei ostatici israelieni ELIBERAȚI de Hamas / Foto: The Times of Israel

Israelul ar urma să elibereze 183 de palestinieni în schimbul eliberării celor trei ostatici

Vorbim despre 18 persoane care au executat pedepse pe viaţă, 54 care execută pedepse lungi şi 111 care au fost reţinuţi în Fâşia Gaza în timpul războiului.

În total, Israelul a declarat că va elibera până la 1.904 deţinuţi palestinieni – inclusiv 737 care execută pedepse pe viaţă pentru zeci de crime – în schimbul celor 33 de ostatici israelieni care urmează să fie eliberaţi în prima fază a acordului de încetare a focului încheiat cu Hamas.

Hamas a acuzat Israelul de încălcarea armistițiului Hamas.  Israelul respinge aceste acuzaţii

Mişcarea palestiniană a acuzat Israelul că a întârziat intrarea în enclavă a mii de camioane care transportau alimente şi alte bunuri umanitare şi că a permis livrarea doar a 10% din corturile şi adăposturile mobile destinate persoanelor strămutate ale căror case au fost distruse.

În ciuda acuzaţiilor sale, Hamas a publicat vineri lista celor trei ostatici care au fost eliberați sâmbătă. Până în prezent, 13 ostatici din cei 33 de copii, femei şi bătrâni care urmau să fie eliberaţi în cursul primei etape de 42 de zile a acordului s-au întors acasă, iar sute de deţinuţi palestinieni au fost eliberaţi în schimb.

Israelul și Hamas au ajuns la un acord de încetare a focului în Fâșia Gaza, după 15 luni de război

Reamintim că mai mult de 3.000 de persoane – femei, bărbați și copii, cu vârste între 3 luni și 85 de ani – au fost rănite, ucise, bătute, violate și despărțite în mod brutal de familiile lor, de către gruparea teroristă Hamas, pe 7 octombrie 2023, în acea „sâmbătă neagră” în care a fost un adevărat masacru.

100 de experți spun că atacul Hamas din 7 octombrie constituie un ”genocid”

Aproximativ 100 de experţi în drept internaţional au difuzat în presă o declaraţie în care afirmă că atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie 2023 în Israel, soldat cu 1.300 de morţi, ar putea constitui „un genocid”, potrivit dreptului penal internaţional.

”Teroriştii au masacrat 1.300 de persoane, la 7 octombrie, inclusiv femei şi copii, bătrâni şi tineri care petreceau în aer liber”, comentează semnatarii.

”Aceste acte constituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi în particular a dreptului internaţional penal”, apreciază ei, pentru că ”par să fi fost comise cu internţia de distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional – israelienii -, un obiectiv declarat în mod explicit de către Hamas”.

CITIȚI ȘI:

Hamas a eliberat patru OSTATICI israelieni. Este vorba de patru femei soldat din armata IDF / A doua săptămână a armistiţiului

EXTAZ și AGONIE în Israel, la eliberarea ostaticilor, după 470 de zile de captivitate. „Războiul împotriva terorismului nu va înceta”

Premierul Qatarului anunță când va intra în vigoare ARMISTIȚIUL în Gaza /Liderul Hamas: ”Israelul nu și-a atins obiectivele”

Biden prezintă detaliile ACORDULUI dintre Israel și Hamas /„După peste 15 luni de conflict, luptele se vor opri”

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Povestea soldaților găsiți sub motocicleta din Dunăre. Ce scria pe plăcuțele lor de identificare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?