Prima pagină » Actualitate » Surse: Sute de rezerviști din estul țării, unii în pragul pensiei, chemați la ordin: Am înțeles că în această etapă numai infanteriștii în rezervă primesc ordine de chemare

Surse: Sute de rezerviști din estul țării, unii în pragul pensiei, chemați la ordin: Am înțeles că în această etapă numai infanteriștii în rezervă primesc ordine de chemare

Surse: Sute de rezerviști din estul țării, unii în pragul pensiei, chemați la ordin: Am înțeles că în această etapă numai infanteriștii în rezervă primesc ordine de chemare

Sute de rezerviști din zona Galați – Brăila ar fi primit ordine de chemare care-i obligă să participe la un eventual conflict armat în situația escaladării tensiunilor dintre Rusia și Ucraina, potrivit unor surse citate de spotmedia.ro. Ministrul Apărării Vasile Dîncu spune însă că e vorba doar despre o formă de verificare.

Profesorul Traian Anghel a fost chemat recent la Centrul Militar Județean pentru a fi anunțat că, în caz de război, trebuie să se prezinte la o unitate de infanterie, relatează spotmedia.ro. Ultima dată când a avut legătură cu funcționarii Armatei a fost în urmă cu 30 de ani, la doi ani după ce s-a mutat în Brăila.

Chemat să apere flancul estic al NATO la 57 de ani, deși e bolnav cronic

Fost militar în termen, la vânători de munte, acum în vârstă de 57 de ani, Traian Anghel este bolnav cronic. Cu toate acestea, a fost chemat de Armata Română, la infanterie, pentru a apăra flancul estic al NATO. Deși în ordinele de chemare sunt instrucțiuni precise legate de adeverințe și fișe medicale, reprezentanții centrului militar nici nu se uită pe ele, se plâng cei în cauză.

În prezent profesor la Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” din Brăila, acesta a primit în cutia poștală un ordin de chemare la Centrul Militar Județean “pentru clarificarea situației militare” în data de 3 ianuarie 2022.

Ultima dată când a primit un astfel de ordin a fost în anul 1992, la doi ani după ce se mutase în oraș, solicitându-i-se să depună documentele militare la centrul din localitate, a povestit acesta, pentru SpotMedia.ro.

Traian Anghel a absolvit Facultatea de Fizică de la Măgurele, în anul 1989, apoi, prin repartiție a ajuns în Bistrița, unde, pentru o scurtă vreme, a lucrat într-o fabrică. După Revoluție, s-a stabilit în Brăila, unde s-a căsătorit și locuiește și acum.

Profesor de fizică de 32 de ani

El a făcut armata, la termen redus, înainte de 1989, la arma vânători de munte. După terminarea serviciului militar obligatoriu, de nouă luni, a fost în rezervă cu gradul de sublocotenent, adică ofițer, conform regulamentelor de atunci.

În timpul studiilor, Traian Anghel a urmat și un curs de pedagogie, astfel că a decis să înceapă o carieră de profesor. Predă fizică de 32 de ani, iar din 2015 lucrează la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” din oraș.

Mai mult, acesta, pe parcursul anilor, a devenit un cunoscut autor de carte școlară, publicând peste 28 de lucrări.

Coadă cu zeci de bărbați cu ordine de mobilizare la Centrul Militar Județean din Brăila

În ordinul de chemare, Ministerul Apărării îi oferă profesorului Anghel trei săptămâni să confecționeze un “dosar cu șină” în care să fie cartea de identitate, livretul militar, adeverință de salariat, precum și o “adeverință medicală semnată și parafată de medicul de familie, din care să reiasă toate afecțiunile pe care le-am avut și pe care le am în prezent”, a precizat Traian Anghel, într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Mihai Ciucă și ministrului Apărării, Vasile Dâncu.

După 30 de ani, în data de 27 ianuarie, în jurul orei 10, cu dosarul complet, Traian Anghel intră în Curtea Centrului Militar Județean Brăila.

“Acolo am găsit circa treizeci de bărbați, cu vârste între 35 și 43 de ani. Mi-am dat seama că au venit pentru același lucru pentru care am fost chemat și eu, așa că m-am așezat la coadă”, a subliniat Traian Anghel în scrisoare.

Profesorul a subliniat din nou faptul că toți cei veniți acolo fuseseră chemați prin același ordin în care motivul era “clarificarea situației militare”.

După ce intrau în “camera destinată celor chemați, după un minut, un minut și jumătate, ieșeau în mână cu un ”, susține Traian Anghel în scrisoare.

Acesta mai spune că, în urma estimărilor, sute de persoane din zona Galați-Brăila au primit astfel de ordine de mobilizare în ultimele zile.

Ordinele de mobilizare au legătură cu tensiunile dintre Rusia și Ucraina

Săptămâna trecută, Antena 3 a prezentat cazul unui soldat “mobilizat pentru război”, iar într-o discuție cu jurnaliștii, înainte de ședința CSAT, Vasile Dâncu, ministrul Apărării, a precizat că “este un caz singular, se face prin rotație, în fiecare an, fiind o formă de verificare”.

Profesorul Anghel susține că în discuțiile de la comisariat reieșea că mobilizările se fac în zona de est a țării, iar el crede că ordinele de mobilizare au legătură cu criza dintre Rusia și Ucraina.

“Am întrebat de ce am fost chemat, având 57 de ani, iar unii dintre colegii, prietenii și cunoscuții mei, toți mai tineri decât mine, dar și alții cu vârste egale sau apropiate, nu au fost chemați”, a explicat profesorul Anghel în mesajul adresat autorităților.

Anghel: Am înțeles că momentan numai infanteriștii în rezervă primesc ordine de chemare

“La rândul lui, gradatul m-a chestionat în legătură cu arma la care am efectuat stagiul militar. I-am spus și, râzând (nu am înțeles de ce…), mi-a spus că arma respectivă este asimilată infanteriei. Fără să mai întreb altceva, am înțeles că în această etapă a conflictului supra-național din care România face parte, numai infanteriștii în rezervă primesc ordine de chemare pentru o eventuală mobilizare”, a mai scris profesorul.

Soldații și gradații pot fi mobilizați până la vârsta de 55 de ani

Conform legii numărul 446 din 30 noiembrie 2006 (actualizată), rezerviștii – soldați și gradați – se țin într-o clasă de evidență până la vârsta de 55 de ani.

Legea nu face nicio precizare legată de vârsta până la care pot fi mobilizați rezerviștii cu grad de ofițer.

Reprezentanții Ministerului Apărării nu au încălcat legea, mobilizând persoane de peste 55 de ani, dar au abuzat de ea, pentru că nu au ținut cont de dosarul medical al celui care a primit ordinul.

“Nici nu s-au uitat pe fișa medicală. Am înmânat dosarul și mi-au dat ordinul de mobilizare pentru război”, a povestit profesorul Traian Anghel.

“Nu am înțeles de ce am fost obligat să alerg dintr-o parte în alta, trei săptămâni, să obțin adeverințe și fișe medicale, din moment ce nu s-a uitat nimeni pe ele”.

Profesorul Liceului “Nicolea Iorga” din Brăila suferă de aritmie și e hipertensiv. “Iau 5 pastile în fiecare zi”, a spus el.

În urmă cu câțiva ani, a suportat o intervenție chirurgicală, în urma căreia i-a fost înlăturată bila și trebuie să țină regim alimentar.

Oficialii Armatei nu recunosc că s-a intrat într-o procedură de alertă, din cauza conflictului dintre Rusia și Ucraina, dar în centrele militare din estul țării e agitație de la începutul anului.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, exclude varianta unei mobilizări, precizând că România nu este în situaţia de a intra în război. Dar în lipsa informațiilor clare și a unor proceduri transparente, cei care primesc ordine de mobilizare și familiile lor sunt tot mai îngrijorate.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pensiile magistraților și decarbonizarea, condiții pentru 2,6 miliarde de euro din PNRR. România are șase luni să îndeplinească jaloanele restante
Digi24
Cine este Maria Julissa, femeia care ar fi stârnit un adevărat război în Mexic, după uciderea liderului de cartel El Mencho
Cancan.ro
Doliu în presa din România! A murit Anca Pandea
Prosport.ro
FOTO. Ana Maria e considerată cea mai frumoasă fotbalistă din lume!
Adevarul
Consilier al guvernatorul BNR: România a pierdut 8 miliarde de euro în două zile înaintea turului doi al prezidenţialelor
Mediafax
Teama de îmbătrânire ar putea accelera procesul biologic al înaintării în vârstă, arată un studiu
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Verdict pentru Dorian Popa! Ce au decis judecătorii după ce a fost prins drogat la volan
Cancan.ro
Cristian Andrei rupe tăcerea la 3 luni după scandalul care a zguduit România: 'O femeie reușește să-l facă pe bărbat să se piardă cu firea'
Ce se întâmplă doctore
Cum a reușit Mihai Dedu să slăbească 36 de kilograme în mai puțin de un an! A ținut o dietă drastică: „Nu pot să mă laud că a fost simplu”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dorian Popa, condamnat definitiv la închisoare pentru conducere sub influența drogurilor. Cum va executa pedeapsa
Descopera.ro
O stea colosală și-a schimbat brusc culoarea!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La coafor: – Vă iau pe la spate? Clienta...
Descopera.ro
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure