Prima pagină » Actualitate » Sute de elevi din Sibiu au cântat şi l-au ovaţionat pe Tzancă Uraganu la Balul Bobocilor. Director liceu: „M-a deranjat calitatea spectacolului”

Sute de elevi din Sibiu au cântat şi l-au ovaţionat pe Tzancă Uraganu la Balul Bobocilor. Director liceu: „M-a deranjat calitatea spectacolului”

Ruxandra Radulescu

Sute de adolescenţi de la mai multe licee din Sibiu care au participat la „Balul balurilor” l-au ovaţionat pe invitatul special al serii, manelistul Tzancă Uraganu.

Imaginile postate de manelist de reţelele de socializare arată frenezia adolescenţilor atunci când manelistul Tzancă Uraganu își face apariția pe scenă, dar şi faptul că tinerii cunosc foarte bine versurile melodiilor și că au încercat să surprindă momente din show cu telefonul mobil.

Manelistul a făcut playback, spunând că „conducerea” i-a cerut să cânte „ca pe Youtube”. ”Eu, personal, descurajez astfel de activităţi”, a declarat Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Scolar Sibiu.

„Ce public frumos, frumos, frumos din toate punctele!”, le spune manelistul tinerilor, după ce urca pe scenă.

El le explică apoi că ar fi vrut să le cânte live.

„Însă conducerea de aici a preferat să cântăm astăzi melodiile aşa cum stau ele pe Youtube, iar eu voi cânta peste”, le-a explicat manelistul. Tot „peste” au cântat, alături de el, sutele de liceeni, tinerii arătând încă de la prima melodie că ştiu cuvânt cu cuvânt versurile manelelor acestuia.

Fenomenul a fost adus în atenţia publicului de către psihologul sibian Mhai Copăceanu, potrivit căruia la eveniment au participat elevi de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, Colegiul Naţional „Octavian Goga”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna”, Liceul Teoretic „Constantin Noica”.

„Ieri seară, la Sibiu, Tzanca Uraganu a făcut show la Balul Balurilor. Invitatul părea chiar fericit! Evenimentul a reunit reprezentanţi de la 6 dintre cele mai prestigioase licee din Sibiu pentru titlurile de Miss şi Mister Sibiu si mii de participanţi adolescenţi. Domnilor profesori, continuaţi să discutaţi în continuare despre planurile cadru!”; a scris Copăceanu pe reţelele de socializare.

Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Scolar Sibiu, profesorul Marius Novac, a declarat, citat de portalul stiridesibiu.ro: ”Eu, personal, descurajez astfel de activităţi”.

Conform sursei citate, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar spun că evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean al Elevilor Sibiu (CJE), însă aceştia din urmă spun că nu au nimic de-a face cu organizarea.

„Şcoala nu a fost implicată în niciun mod. Nu am fost consultaţi, iar elevii au participat cu acordul părinţilor. Noi, ca şcoală, nu am avut nicio implicare. Am aflat despre acest bal abia luni. Din câte ştiu, ”Balul Balurilor” s-a mai organizat şi în alţi ani, dar nu au fost probleme legate de calitatea muzicii sau astfel de exagerări. De această dată, însă, au fost exagerări. Alegerea interpreţilor nu reflectă valorile şi calităţile elevilor de la şcoala noastră. M-a deranjat calitatea spectacolului, pe care o consider sub nivelul gusturilor noastre. Este un aspect care poate fi corectat prin educaţie”, a declarat directorul Colegiului „Gheorghe Lazăr”, Gabriel Negrea, pentru Ora de Sibiu.

Balul Balurilor a avut loc la sala „Versailles” Sibiu, iar pentru acces la eveniment elevii au plătit pe bilete preţuri cuprinse între 120 de lei şi 230 de lei.

FOTO: captura YT

Citește și:

Campanie la prezidențiale, pe NOTE/Nicolae CIUCĂ atacă cu Dani MOCANU/George SIMION ripostează cu Tzancă URAGANU’

Mihai TUDOSE, despre OSPĂȚUL lui CIUCĂ pe „educație”: Este stand up comedy. Așteptăm prezentarea programului economic… la POPOTĂ!

Sute de INTERLOPI care au participat la NUNTA temutului Ghenosu, verificați de Poliție chiar în fața localului. Detalii exclusive de la petrecere

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Marșul Normalității, cu Diana Șoșoacă printre participanți, s-a încheiat cu amenzi și sesizări penale
Digi24
A încălcat Nicușor Dan Constituția când l-a propus premier pe Adrian Vestea? Ce spun doi foști judecători CCR
Cancan.ro
Andreea Popescu l-a implorat, Dan Alexa s-a eschivat și tot n-a scăpat! Hotărâtă să-l mai aibă o dată, bruneta l-a urmărit pe antrenor prin cluburi
Prosport.ro
FOTO. Vedeta a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum
Mediafax
Pe ce voturi mizează Adrian Veștea să își treacă Guvernul: care tabără câștigă
Digi24
Cel mai bătrân președinte ales al SUA împlinește 80 de ani, dar nu vârsta lui Trump îi îngrijorează pe experții medicali
Cancan.ro
Orașul din România în care o cabană la munte se vinde cu doar 5.750€ acum, în iunie 2026
Ce se întâmplă doctore
Primele rezultate ale autopsiei în cazul băiețelului de 2 ani găsit mort într-un apartament din Galați. Legiștii au rămas șocați
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
BREAKING. Eugen Tomac pleacă, Adrian Veștea vine. Ce mașini conduc cei doi politicieni
Descopera.ro
O linie care împarte Pământul în alte două emisfere a fost descoperită recent
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă merge la restaurant cu o păpușă
Descopera.ro
Cum ar putea peste 4.000 de angajați și foști angajați SpaceX să ajungă milionari?