VIDEO | Teatrul Național București, cultură la kilometrul zero al Capitalei (DOCUMENTAR)

Teatrul Național din București este o instituție publică culturală, aflată în subordinea Ministerului Culturii și Cultelor. Teatrul Național „I.L. Caragiale” este situat la kilometrul 0 al Capitalei, în Piața Universității, spațiu simbolic care a jucat un rol aparte în schimbarea de fond a României către o societate deschisă, participativă.

Cu o vechime de peste 160 de ani, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din București este o instituție – reper pentru cultura românească, un adevărat brand cultural național fiind totodată unul din principalii generatori de imagine pentru  România.

CONTROVERSĂ WSJ: Ambasadoarea SUA în Grecia s-ar fi lăudat la Forumul de la Davos că ar fi finanțată de magnați greci: „Mă adoră”. Cum ar fi reușit să ajungă la evenimentul lui Eric Trump

00:29

FLASH NEWS Protest în centrul Bucureștiului împotriva mișcării Antifa, organizat de o grupare de ultrași. Ce mesaje au scandat cei aproximativ 100 de participanți

23:30

În aprilie 1836, „Societatea Filarmonica” – societate culturală înființată de Ion Heliade Rădulescu și Ioan Cîmpineanu – cumpără Hanul Cîmpinencii pentru a construi în acel loc clădirea Teatrului Național și începe colectarea de bani și materiale pentru acest scop. În 1840, „Obșteasca Adunare” propune domnitorului Alexandru Ghica un proiect pentru construcția Teatrului Național, cu cheltuiala statului. Proiectul este aprobat la 4 iunie 1840. Au apărut, însă tot felul de piedici, iar construcția întârzia să apară.

Spre sfârșitul anului 1847, comisia se modifică din nou, iar din mai 1848 încep lucrările la ridicarea teatrului, lucrări întrerupte de evenimentele revoluționare din iunie 1848. În august 1849, după instalarea pe tron a domnitorului Barbu Știrbei, se reia licitația pentru terminarea construcției.

Suma prevăzută inițial n-a fost suficientă. În ianuarie 1852 s-a raportat domnului că pentru construcție s-au cheltuit aproape 1.500.000 lei și până la terminarea lucrării mai erau necesari 1.000.000 lei.

Dar și aceste prevederi au fost depășite. Toate cererile arhitectului Hefft erau aprobate de Știrbei. În cursul anului 1852 lucrările s-au desfășurat într-un ritm intens. Decorațiunile interioare au fost realizate de germanul Mühldörfer.

La 31 decembrie 1852 are loc inaugurarea Teatrului Național, cu piesa „Zoe sau Amantul împrumutat”, vodevil cu cântece, piesă tradusă de Bobescu, cu muzică de Wachman, având ca actori principali pe Nina Valery și Costache Caragiale.

Clădirea teatrului a fost construită în stil baroc, în cea mai mare parte, avea un parter cu 338 staluri, trei rânduri de loji, un foaier luxos cu scări de marmură de Carrara și o mare galerie, unde aveau acces studenții și elevii, în mod gratuit.

Sala în întregime avea 1.000 de locuri, era socotită a treia în Europa ca mărime, și avea o acustică excelentă. Fațadele laterale ale teatrului dădeau pe două străzi ce coborau: în dreapta strada Matei Millo până la strada Sf. Ionică și în stânga, strada Câmpineanu, până la strada Știrbei Vodă.

În primii doi ani de la deschidere, teatrul a fost luminat cu lumânări de seu, iar din 1854 s-au folosit lămpi cu ulei de rapiță. Mai târziu, teatrul a fost luminat cu gaz aerian și apoi, cu lumină electrică. În 1875, Teatrul cel Mare din București devine Teatru Național, sub directoratul scriitorului Alexandru Odobescu.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mai exact în 26 august 1944, aviația germană a executat o misiune de distrugere a Palatului Telefoanelor, bomba însă a ratat ținta și a căzut pe Teatrul Național, care se găsea de cealaltă parte a străzii. Deși clădirea Teatrului Național a fost distrusă, teatrul a continuat să funcționeze cu două scene „de împrumut” – Sala „Studio” și Sala Comedia.

Terenul vechiului Teatru National a rămas viran până în anii 1990, când s-a construit acolo Hotelul Novotel. Porticul de intrare al clădirii dispărute în 1944 a fost reconstruit, simbolic, devenind portalul de intrare în noua construcție cu fațadă de sticlă a hotelului.

Actuala clădire a teatrului a fost inaugurată în versiunea ei originală în decembrie 1973, modificată apoi considerabil în 1983-’84, revenindu-se la forma inițială exterioară în 2012-2014.  În anii 1980, la cererea lui Nicolae Ceaușescu, clădirea a fost complet remodelată la exterior și parțial la interior.

În anul 2012 s-a început remodelarea clădirii teatrului, eliminând adaosurile din perioada Ceaușescu (fațadele create de Cezar Lăzărescu, care ascundeau „pălăria” lui Horia Maicu au făcut ca teatrul să fie vulnerabil la seisme).

Pentru ca teatrul să redevină mai sigur, a fost îndepărtată fațada de 1.200 de tone. Proiectul a fost condus de arhitectul Romeo Belea. Numărul locurilor din săli creste de la 1.720 la 2.880.

După mai bine de 4 ani de lucrări de reabilitare, redeschiderea oficială a clădirii TNB a avut loc la 10 noiembrie 2014. În prezent, Teatrul Național București își prezintă spectacolele în patru săli: Sala Mare, redenumită sala Ion Caramitru (1.155 locuri), Sala Amfiteatru (353 locuri), Sala Atelier (fără scenă fixă, 94-219 locuri) și Sala Studio 99 (fără scenă fixă, 75-99 locuri).

Numeroase generaţii de actori străluciţi s-au format și au evoluat pe scena Naţionalului. Cu o medie de 50 reprezentaţii şi în jur de 20.000 de spectatori/lună, având un nucleu al publicului fidel de peste 170.000 de persoane anual, Naţionalul bucureștean este, de departe, cel mai vizitat dintre teatrele româneşti.

În cei peste 150 de ani de existență, Teatrul Național București a prezentat pe scenă multe din cele mai semnificative piese din dramaturgia universală. A avut reprezentații de succes, atât în țară cât și în afara ei: Franța, Germania, Austria, Iugoslavia, Italia, Anglia, Spania, Portugalia, Grecia, Brazilia și altele.

Instituția se bucură azi de un statut unanim recunoscut, iar clădirea refăcută stârneşte elogii fără rezerve din partea vizitatorilor care îi trec pragul.