Prima pagină » Actualitate » Toni Grecu, după experiența ca pacient COVID: “Dacă mă pui să urc două etaje, am o problemă!”

Toni Grecu, după experiența ca pacient COVID: “Dacă mă pui să urc două etaje, am o problemă!”

Toni Grecu, după experiența ca pacient COVID: “Dacă mă pui să urc două etaje, am o problemă!”

Toni Grecu, unul dintre fondatorii grupului “Divertis”, a câștigat lupta cu COVID-19, iar acum se află în perioada de recuperare. Care, potrivit spuselor actorului, nu este deloc ușoară.

În cadrul unui interviu, Toni Grecu a povestit momentele grele prin care a trecut în ultimele săptămâni și care i-au dat multe bătăi de cap.

Convalescenţa este lungă şi dificilă şi niciun medic din lumea asta nu te poate asigura că, în 15 sau 20 de zile de la ieşirea din spital, vei fi iar pe picioarele tale! Nici pomeneală! Ai de făcut exerciţii de respiraţie, kinoterapie, exerciţii fizice de uşoară intensitate” a spus Toni Grecu, potrivit playtech.ro.

În ultima perioadă, Toni Grecu a fost internat în trei unități medicale diferite: “Matei Balș”, “Sf. Pantelimon” și “Monza”.

Sunt cât de cât în regulă, în sensul că mă mişc, că sunt independent. Dar, dacă e să mă pui să urc două etaje, am o problemă. Trebuie să înveţi să ai răbdare cu propriul corp, cu tine însuţi şi să faci acel mic efort care e benefic tonusului muscular, dar şi plămânilor tăi, deopotrivă, fiindcă ele au o legătură între ele. Fără răbdare nu faci mare lucru”, a mai declarat Toni Grecu.

Toni Grecu, după ce s-a vindecat de COVID-19: “Dacă vrei să te sinucizi, uită-te la știrile din România”

Învingător din lupta cu COVID-19, Toni Grecu (61 de ani) face tot posibilul să-și revină din toate punctele de vedere.

Mă bucur de fiecare zi în care reuşesc să câştig un dram de putere în plus faţă de ziua anterioară, fiindcă asta îmi o oferă o satisfacţie până mai ieri nebănuită”, a mai declarat actorul.

Totodată, Toni Grecu a dezvăluit și care este programul zilnic pe care îl urmează după ce s-a vindecat de COVID-19.

Ies în aer liber doar în zilele frumoase, nu în cele călduroase sau cu ceaţă. În plus, adaug ceva din programele Netflix şi evită cu îndârjire programele de ştiri ale televiziunilor româneşti. Dacă vrei să te îmbolnăveşti, mai ceva ca cei de la , atunci trebuie doar să priveşti ştirile noastre. Oamenii care trec prin boală trebuie să evite ştirile. După mine, dacă vrei să te sinucizi, atunci uită-te la ştirile din România! Îţi strică tot. Și pofta de viaţă!”, a încheiat Toni Grecu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
7 miniștri interimari ai cabinetului demis Bolojan au mandatele expirate de 24 de zile. Nici președintele Nicușor Dan nu are o soluție
Digi24
Andrei Caramitru: România ar intra într-un „dezastru” în trei-patru săptămâni dacă ar fi retrogradată la „junk”
Cancan.ro
Descoperirea făcută de inspectorii ITM la Spitalul Județean Buzău, la 8 luni de la moartea medicului Ștefania Szabo
Prosport.ro
Ramona Olaru, dialog incendiar cu Dan Alexa. Propunerea care a încins totul: „Ce pot eu să-ți ofer pentru asta?”
Adevarul
Revoltă în serviciile secrete americane. CIA și FBI blochează un plan controversat al lui Donald Trump, temându-se de un risc catastrofal
Mediafax
AUR a făcut anunțul! Începe demersurile pentru SUSPENDAREA lui Nicușor Dan și cere alegeri anticipate
Click
Horoscop joi, 2 iulie. Leii primesc o propunere atractivă, iar Scorpionii au o zi productivă
Digi24
„Nu o recunosc”. Scandal uriaș în jurul Maiei Sandu: salarii de mii de euro, CV-uri falsificate și verișoare în funcții publice
Cancan.ro
Ce AVERE au de împărțit Ileana Sterp și Daniel Aloman. Ce bunuri dețin cei doi, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Puțini știu cine este Raluca Olaru, fosta soție a lui Mircea Radu. Are o carieră impresionantă în medicină
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Descopera.ro
Greșeala făcută de mulți oameni cu telefoanele vechi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Descopera.ro
Unde pleci în vacanță dacă vrei să scapi de caniculă?