Prima pagină » Actualitate » Turcia PRELUNGEȘTE acordul asupra exportului de cereale ucrainene pe Marea Neagră. Rusia a reacționat imediat

Turcia PRELUNGEȘTE acordul asupra exportului de cereale ucrainene pe Marea Neagră. Rusia a reacționat imediat

Marian Popescu
Turcia PRELUNGEȘTE acordul asupra exportului de cereale ucrainene pe Marea Neagră. Rusia a reacționat imediat
UE descrie decizia Poloniei și Ungariei de a interzice importurile de cereale din Ucraina ca fiind „inacceptabilă”

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat, miercuri, că a fost prelungit acordul asupra exportului de cereale ucrainene pe Marea Neagră.

„S-a decis prelungirea cu două luni suplimentare a acordului cerealier în Marea Neagră, acord încheiat în iulie 2022”, a declarat şeful statului turc cu privire la acest acord ce vizează Ucraina şi Rusia, potrivit Agerpres.

Acordul, care a permis astfel atenuarea crizei alimentare mondiale provocate de război, mai fusese reînnoit înainte pentru 60 de zile, pe data de 19 martie. Teoretic, prelungirile sunt valabile 120 de zile, dar Rusia acceptă o prelungire de numai 60 de zile.

Rusia confirmă prelungirea Acordului cerealelor, dar vrea remedierea „dezechilibrelor”

Administraţia de la Moscova a confirmat, miercuri seară, prelungirea Acordului privind exporturile de cereale pe Marea Neagră, dar în schimb a cerut remedierea imediată a „dezechilibrelor” în implementare.

Astfel, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a confirmat prelungirea cu două luni a Iniţiativei exporturilor de cereale, „dar trebuie corectate cât mai curând posibil dezechilibrele privind aplicarea acordurilor”, a insistat Maria Zaharova, citată de cotidianul Le Monde, referindu-se la accelerarea exporturilor produselor ruseşti.

„Prin eforturile ţării noastre, cu susţinerea prietenilor ruşi şi contribuţia prietenilor ucraineni, Iniţiativa exporturilor de cereale pe Marea Neagră a fost prelungită pentru încă două luni”, a declarat Recep Erdogan.

Turcia a intermediat negocierile privind Acordul cerealelor, care urma să expire joi dacă Moscova nu accepta prelungirea sa. Kremlinul formulase mai multe obiecţii, fiind nemulţumită de dificultăţile în exporturile de cereale şi fertilizatori din Rusia.

Autoritățile de la Kremlin afirmaseră, marţi, că rămân încă „multe întrebări fără răspuns” de rezolvat înainte de prelungirea acordului, care urma să expire joi seara.

Moscova afirmă că dacă exporturile de cereale ucrainene au putut fi reluate, exporturile de îngrăşăminte şi de produse alimentare ruseşti rămân blocate de obstacole legate de sancţiunile impuse Rusiei de ţările occidentale, după declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022.

Semnat anul trecut, în luna iulie, între Naţiunile Unite, Ucraina, Rusia şi Turcia, acordul a permis să fie exportate în ultimele zece luni peste 30 de milioane de tone de cereale ucrainene.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Pericol URIAȘ”. O criză MAI GRAVĂ decât cea din Strâmtoarea Ormuz este pe cale să izbucnească
Digi24
General al Armatei Române, găsit împuşcat în cap. Anchetatorii au descoperit un pistol lângă trupul său. Ce spune poliția
Cancan.ro
Ea e amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia obținuse un ordin de protecție, cu doar câteva ore înainte ca bărbatul să fie găsit mort. Ce gest a făcut soția
Prosport.ro
FOTO. Iubita lui Giani Kiriță a renunțat la sutien la plajă și a atras toate privirile
Adevarul
România își pregătește propria criză a forței de muncă. „Rezultatele PISA nu lasă speranță că vom avea oameni bine pregătiți”
Mediafax
DOLIU prelungit la familia regală norvegiană! La două zile după înmormântarea regelui a murit și SORA lui
Click
„Marș acasă, nu ești binevenit aici!” Țara în care românii sunt umiliți pe stradă și la muncă
Digi24
La ce distanță de gard trebuie plantați copacii. Regula pe care proprietarii sunt obligați să o respecte
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Ce se întâmplă doctore
Microbiomul intestinal ar putea fi „contagios”. Bacteriile din intestin se pot transmite între oameni
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Descopera.ro
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Descopera.ro
Donald Trump nu regretă războiul cu Iran: „Dacă ar fi să o fac din nou, aș face exact ceea ce am făcut”
Mediafax Italia
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Spania
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania