Prima pagină » Actualitate » Andrew Tate și-a „cumpărat” CETĂȚENIA într-un stat exotic. Cât l-a costat „pașaportul de aur”, obținut în perioada în care era arestat în România

Andrew Tate și-a „cumpărat” CETĂȚENIA într-un stat exotic. Cât l-a costat „pașaportul de aur”, obținut în perioada în care era arestat în România

Mara Răducanu
Andrew Tate și-a

Andrew Tate, controversatul influencer britanic, acuzat de viol și trafic de persoane, ar fi obținut un pașaport în decembrie 2022, luna arestării sale în România. Cetățenia i-ar fi fost acordată în decembrie 2022 prin intermediul unui program de investiții. Pașaportul ar fi fost emis în ianuarie 2023, în timp ce Tate se afla în arest preventiv.

Investigația The Guardian cu privire la vânzarea pașapoartelor pentru persoanelor cu probleme legale

Republica Vanuatu, acolo unde influencerul britanic și-ar fi cumpărat cetățenia, este un stat insular din Pacificul de Sud situat în Oceania. Arhipelagul se află la 1.750 km est de Australia. O investigație The Guardian din 2021 a dezvăluit că Vanuatu vindea pașapoarte persoanelor cu probleme legale, oferind acces fără viză în Regatul Unit și UE.

Programul de cetățenie din Vanuatu prin care Andrew Tate ar fi obținut pașaportul costă 130.000 de dolari, potrivit informațiilor Libertatea.ro. Conform Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) și Intelligence Online, Tate ar fi primit cetățenia prin intermediul unui program de investiții în valoare de 130.000 de dolari.

Pașaportul ar fi fost emis în ianuarie 2023, în timp ce Tate se afla încă în arest preventiv. The Guardian a dezvăluit în 2021, într-o investigație de mai multe luni, modul în care Vanuatu vindea pașapoarte și, implicit, acces fără viză în Regatul Unit și UE, pentru mii de persoane.

Frații Tate, cercetați în România, plecați în SUA sub control judiciar

Andrew și Tristan Tate au fost reținuți în România încă din decembrie 2022, pentru trafic de persoane, viol, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat. Frații au negat toate acuzațiile împotriva lor.

Ridicarea interdicției de călătorie a lui Tate în februarie a coincis cu rapoarte ale Financial Times care susțineau că oficialii americani au îndemnat România să ridice restricțiile de călătorie pentru cei doi.

Milionarii britanici, care au și cetățenie americană, au părăsit România pe 27 februarie, s-au urcat într-un avion privat și s-au dus în SUA, deși erau sub control judiciar. Pe 1 aprilie, procurorii DIICOT le-au prelungit controlul judiciar pentru încă două luni, iar cei doi au plecat imediat cu avionul privat în Dubai.

Procurorii britanici au confirmat inculparea fraților Andrew și Tristan Tate

Procurorii britanici au confirmat, miercuri, acuzațiile formulate pe numele fraților Andrew și Tristan Tate, printre care se numără viol, vătămare corporală și trafic de persoane.

Avocații fraților Andrew și Tristan Tate au cerut, joi, evitarea speculațiilor în presă și pe rețelele de socializare online în legătură cu acuzațiile care le sunt aduse acestora, insistând pentru respectarea prezumției de nevinovăție și pentru organizarea unui proces corect.

În total, Andrew și Tristan Tate sunt vizați de 21 de acuzații ale procurorilor britanici. Pe numele lui Andrew Tate, în vârstă de 38 de ani, au fost formulate zece acuzații, printre care se numără viol, vătămare corporală, trafic de persoane și deținerea unei rețele de prostituție pentru a obține câștiguri materiale.

Acuzațiile se bazează pe probele colectate după reclamații depuse de trei femei. La rândul său, Tristan Tate, în vârstă de 36 de ani, este vizat de 11 acuzații formulate de o singură femeie, printre care figurează viol, vătămare corporală și trafic de persoane.

Sursă foto: Mediafax.ro

CITIȚI ȘI:

Prima REACȚIE a lui Andrew Tate după ce a fost pus sub acuzare în Marea Britanie. „Vor să îmi închidă gura”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Radu Banciu, declarații șocante despre jucătorii Franței: „Sunt mai francez decât mulți negri din națională. Nu știu să scrie și nu știu istoria țării”
Digi24
VIDEO Filmul tragediei din Munții Bucegi. Greșeala care i-a fost fatală alpinistei care a căzut 40 de metri în gol: „Evident nu ține”
Cancan.ro
Cine a pus lanțul și șosetele pe crucea victimei lui Emil Gânj. Momentul a fost surprins de camere
Prosport.ro
Englezii au văzut-o pe Simona Halep cu Dorin Mateiu și au rămas uimiți: „E de nerecunoscut!”
Adevarul
Cine l-ar putea împiedica pe Putin să folosească bomba nucleră. Garry Kasparov: „Probabilitatea este în creștere”
Mediafax
Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc
Click
Prezentatorul de la Antena 1 și-a dat demisia. A spus adio televiziunii după 21 de ani! Anunțul care i-a surprins pe fani: „De astăzi, mi se schimbă complet viața”
Digi24
Culisele operațiunii secrete prin care Israelul a vrut să readucă la conducerea Iranului un fost mare inamic al Tel Avivului
Cancan.ro
Nemulțumit pentru că a primit 9.95 la Informatică, Bogdan din Sibiu a făcut imediat contestație. Cu ce rezultat s-a ales
Ce se întâmplă doctore
Apariție senzuală în costum de baie a unei vedete celebre! Fanii au umplut internetul de complimente. Arată mai bine ca-n tinerețe
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Al-Futtaim și BYD dotează Poliția din Dubai cu mașini inteligente de patrulare. Ce misiuni vor avea noile vehicule
Descopera.ro
Noi speranțe pentru viața extraterestră! Ce s-a descoperit lângă Pământ?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța: – O să mă mai iubești și după căsătorie?
Descopera.ro
Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?