Ovidiu Pânișoară, expert în educație, susține, într-un interviu pentru Gândul că anul 2025 a fost unul extrem de dificil pentru învățământul românesc, un domeniu aflat în primele rânduri ale reformei de austeritate a Guvernului Bolojan. Interlocutorul Gândul recunoaște că nu are mari așteptări în ceea ce privește școala românească, punctând că, în opinia sa, învățământul intră șubrezit în anul 2026, în condițiile în care există mai multe elemente care au impactat negativ sistemul de învățământ de-a lungul timpului.
Ovidiu Pânișoară a spus, în analiza făcută la final de 2025, că România a fost și rămâne țara în care reformele se fac pe persoană fizică, fără ca profesorul de la catedră să fie consultat.
„Creșterea normei didactice, mărirea numărului de elevi la clasă, instabilitatea, teama profesorilor și stresul asupra părinților și ele ilor. Toate aceste elemente nu au cum să fie pozitive. Într-adevăr, avem câteva lucruri care pot să intre pe plus și anume faptul că, la un moment dat, se construiește prin schimbarea noilor planuri-cadru ideea unei reforme.
Numai că, va fi extrem de interesant să vedem cum se vor finaliza ulterior planurilor cadru programele școlare și să vedem ce impact va avea această schimbare asupra elevilor. Deocamdată, putem în acest cadru să vorbim, într-adevăr, de o schimbare care ar putea să aibă rădăcini pozitive. Vom vedea dacă ramurile și fructele vor fi ceea ce ne dorim. Dar, cel puțin, rădăcinile sunt gândite pentru o schimbare”, a explicat expertul în educație.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fovidiu-panisoara-expert-educatie.jpg)
Ovidiu Pânișoară, expert în educație, despre școala românească la început de 2026
Profesorul Ovidiu Pânișoară susține că, oriunde în lumea asta, orice element de austeritate nu aduce reformă și inovație.
Specialistul mărturisește că, dacă nu se va renunța la reforma pe persoană fizică în învățământul românesc, școala nu va avea nicio șansă să se facă bine și să se îndrepte spre zona de performanță.
„Societățile se dezvoltă în momentele de bine, de bogăție, de investiție. Nu se dezvoltă în momentul restrângerii și limitării resurselor. Nu vom putea vorbi niciodată despre o reformă, în momentul în care se taie resurse sau sunt împovărați oamenii. La noi, legile au fost făcute în continuare pe baza unor interese personale, de partid etc. Dar modificările structurale – cerute de specialiștii în domeniu – nu s-au implementat. În aceste condiții, viitorul nu sună deloc bine.
N-are cum să sune bine- în momentul în care construcția unei identități asupra unui sistem, asupra educației, – este făcută la îndemâna câteva persoane care nici măcar specialialiști nu sunt – pentru că nu au fost scoși în față oamenii care au lucrat la lege. Să știm și noi exact cine a greșit sau cine a făcut lucruri bune.
Este o viziune pe care, din păcate, România o are de ceva timp, de câțiva zeci de ani, vine un ministru și face reforma pe persoană fizică. Eu așa o numesc. Oricât de bine intenționat ai fi, în momentul în care nu te consulți cu alți oameni, n-ai cum să nu greșești. Iar dacă te consulți, dar nu ții cont de ce spun ceilalți, mergând așa înainte, tot călcând pe cadavrele educației, călcând pe oameni, pe resurse, pe idealuri, nu are cum să funcționeze.”
„Nu înseamnă că în interiorul acestui pachet de resurse și de reforme nu există și lucruri bune, dar sunt amestecate. Știți cum e? -Degeaba faci o ciorbă bună, dacă după pui foarte multă sare. S-a terminat, nu mai are gust. Cineva a venit și a aruncat sare, așa că degeaba s-a chinuit altcineva să facă o ciorbă bună.
A venit cineva, a aruncat un pumn de sare și a stricat munca tuturor. Un sistem care nu este bine armonizat – chiar dacă ai și lucruri bune – acestea se vor stopa, se vor pierde. Și da, nu am nicio speranță pentru ceea ce urmează, până când nu va exista o viziune politică de unire a resurselor și de cântărire a lucrurilor. Pentru că, cel care vine la minister trebuie să asculte de vocea celorlalți, a specialiștilor și a profesorilor de la catedră”, a conchis profesorul Ovidiu Pânișoară, un om cu o bogată expertiză în zona educațională.
Reamintim că luni seara Daniel David a demisionat din funcția de ministru al Educației. Acesta a fost numit ministru al Educației pe 23 decembrie 2024, în guvernul condus de Marcel Ciolacu și și-a păstrat poziția după preluarea mandatului de premier de către Ilie Bolojan, în iunie 2025. Înainte de a deveni ministru, Daniel David a fost rector la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2F%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F12%2Fdaniel-david-a-revoltat-sindicalistii.jpg)
Deniel David, ministrul Educației și-a dat demisia de la conducerea ministerului
Daniel David a anunțat oficial că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării. El a precizat că a solicitat premierului eliberarea din funcție și a subliniat că plecarea sa este amiabilă, în contextul unei colaborări „respectuoase și constructive.”
Daniel David a explicat că nu urmărește o carieră politică și că de această dată, decizia de a demisiona este una definitivă.
„Motivația retragerii mele prin demisie este simplă și nu trebuie construite motivații ascunse în jurul acesteia: niciodată nu am vizat o carieră politică, ci am acceptat temporar funcția de demnitate publică de ministru (în 23 decembrie 2024 și în 23 iunie 2025), pentru a ajuta țara și sistemul nostru de educație-cercetare în situațiile de criză pe care le-au traversat. Iar de data aceasta, decizia mea de retragere este definitivă!”, a transmis în mesajul postat pe blogul său Daniel David.
Fostul ministru a transmis că nu a avut șansa să conducă ministerul în vremuri normale și că, dacă situația ar fi fost una obișnuită, nu este sigur că ar fi acceptat funcția. (Materialul integral AICI)
Sursă foto: Gândul
RECOMANDAREA AUTORULUI: