Prima pagină » Actualitate » Un grav accident a avut loc în Bistrița, după ce un șofer s-a răsturnat cu mașina în albia râului Someș! GALERIE FOTO

Un grav accident a avut loc în Bistrița, după ce un șofer s-a răsturnat cu mașina în albia râului Someș! GALERIE FOTO

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă în Bistrița Năsăud, acolo unde șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, iar maşina, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat în albia râului Someş.

„Echipajele de prim ajutor SMURD de la Garda de Intervenție Sângeorz Băi și Secția de Pompieri Năsăud au preluat cele doua victime, le-au stabilizat și le-au transportat la spital: CPU Năsăud, respectiv UPU Bistrița.

În autoturismul implicat în accident se aflau un barbat, în vârstă de aproximativ 42 de ani, respectiv o femeie, în vârstă de aproximativ 37 de ani.

Victimele prezentau multiple leziuni și traumatisme

Victimele prezentau multiple leziuni și traumatisme ( craniene, faciale și toraco-abdominale). Pe toată durata intervenției, victimele au fost cooperante.

Femeia este în vârstă de  aproximativ 39 de ani.  Ambele victime au fost transportate la UPU SMURD Bistrița”, potrivit ISU.

Imagini șocante în Sibiu! Cum arată un BMW după ce șoferul a pierdut controlul mașinii și s-a izbit de un copac! GALERIE FOTO

Un grav accident a avut loc sâmbătă și în județul Sibiu, unde un autoturism BMW s-a izbit de un copac. Trei persoane sunt rănite!

„Un autoturism a ieșit de pe partea carosabilă și a lovit un pom pe DJ 106 J, Fofeldea.

La fața locului s-a intervenit prompt pentru descarcerarea a două victime (bărbat și femeie), în stare de inconștiență.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Rusia „angajează un asasin plătit”, în vârstă de 82 de ani, pentru a-l ucide pe un căpitan al marinei ucrainene
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu grăsimea când slăbim? Nu este eliminată prin transpirație!
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!