Prima pagină » Actualitate » UPDATE | Perete al internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc, prăbușit peste 4 minori. Un adolescent de 17 ani a murit (VIDEO)

UPDATE | Perete al internatului unui liceu din Odorheiu Secuiesc, prăbușit peste 4 minori. Un adolescent de 17 ani a murit (VIDEO)

Marian Popescu

Un perete al internatului Liceului „Tamași Aron”, din Odorheiu Secuiesc, s-a prăbușit peste patru minori, luni după-amiază, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. Este afectată o suprafață afectată este de aproximativ 200 mp.

UPDATE ora 20:20 -Bilanțul final

Autoritățile din Harghita au transmis bilanțul final, după prăbușirea peretului:

  • o victimă decedată;
  • o victimă cu traumatisme severe, intubată;
  • două victime conștiente, diverse traumatisme.

Acțiunile de căutare-salvare au încetat, iar forțele de intervenție se retrag de la fața locului.

La rândul său, șeful Inspectoratului Şcolar Harghita, Demeter Levente, a precizat că în internat sunt găzduiţi 97 de copii de la mai multe unităţi şcolare din localitate, iar o parte dintre cei care se aflau în clădire în momentul surpării peretelui au reuşit să se autoevacueze.

UPDATE  ORA 19:30 – Unul dintre copiii prinși sub dărâmături a murit

Echipele de salvare care acționează în locul în care s-a prăbușit peretele unui internat din Odorheiu Secuiesc anunţă că a patra victimă nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Potrivit unor surse medicale, a murit un băiat intoxicat sub dărâmături, după ce, inițial, salvatorii ar fi vorbit cu el o scurta perioadă, iar o fată are o vertebră complet fracturată.

B1 TV informează că tânărul decedat avea vârsta de 17 ani, acesta urmând să-și aniverseze majoratul chiar de Crăciun, iar clădirea în care și-a găsit sfârșitul era construită în anul 1892, nefiind expertizată tehnic și neconsolidată până acum.

UPDATE ORA 18.55 – Clădirea prăbuşită parţial aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice

Clădirea care s-a prăbuşit parţial, luni după-amiază, în Odorheiu Secuiesc aparţine Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie. În partea din imobil care s-a prăbuşit erau camere în care erau cazaţi elevii care stau la internat. Una dintre victimele găsite se află în comă, au declarat reprezentanţii Primăriei.

„Este o clădire veche, funcţionau în clădirea respectivă cantina şi căminul Liceului Teoretic Tamási Áron. În partea care s-a prăbuşit se aflau camere, elevii erau în camere, după ore, când s-a întâmplat prăbuşirea. Patru victime au fost sub dărâmături, dintre care trei au fost duse la spital, două se află în stare bună, una e în comă. Încă se caută a patra persoană”, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, Noemi Zorgo.

Aceasta a declarat că cele patru victime sunt elevi, sub 18 ani.

Reprezentanta Primăriei a precizat că printr-o lucrare autorizată se făceau lucrări de legare a clădirii la reţeaua de canalizare şi la reţeaua pluvială a oraşului.

„Clădirea respectivă se află în proprietatea Arhiepiscopiei Romano-Catolice, nu aparţine oraşului”, a spus Zorgo.

Ea a precizat că Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte aproximativ 330.000 de lei anual, chirie pentru clădire. Întrebată dacă imobilul era încadrat în clasă de risc seismic, purtătorul de cuvânt al Primăriei a precizat că nu figurează în evidenţele Primăriei în acest sens.

UPDATE ORA 18.40 – A patra victimă, extrasă în stare de inconștiență

A fost extrasă și cea de-a patra victimă, este inconștientă, a fost predată echipajelor medicale de la fața locului, au transmis reprezentanții IGSU.

Anterior, aceștia au anunțat că echipele de căutare-salvare comunică verbal cu a patra victimă și acționează pentru scoaterea acesteia de sub dărâmături.

Știrea inițială

Până în acest moment au fost extrase trei victime dintre care una conștientă, una semiconștientă și una aflată în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare în curs.

Din fericire, victima a răspuns manevrelor de resuscitare și este transportată la spital. Se continuă activitățile de căutare-salvare.

La locul intervenției au fost alocate 2 mașini de stingere, 1 descarcerare, 1 camion, 1 container multirisc, 1 ambulanță SMURD, 2 ambulanțe SAJ, 3 echipaje ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență, mai transmite sursa citată.

„Azi la ora 16:00 a fost anunțat faptul că s-a prăbușit un perete la internatul Liceului Tamási Áron din Municipiul Odorheiul Secuiesc, cu posibili minori surprinși sub dărâmături. Suprafața afectată este de aproximativ 200 de metri pătrați. Din primele informații ar fi vorba despre patru minori prinși sub dărâmături dintre care doi au fost extrași și predați echipajelor medicale. Misiunea este în dinamică. Se continuă acțiunile de căutare-salvare a posibilelor victime. Unul dintre ei este în stare conștientă, celălalt în stare semi-conștientă”, transmite ISU Harghita.

FOTO & VIDEO – Facebook/Departamentul pentru Situații de Urgență

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cum au ajuns milioane de euro într-o pădure din Ungaria și care este legătura cu Viktor Orban?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...