Prima pagină » Actualitate » Un român condamnat PE VIAȚĂ în Marea Britanie, după ce și-a ucis fiul, va fi extrădat în România. Bebelușul avea sindromul Down

Un român condamnat PE VIAȚĂ în Marea Britanie, după ce și-a ucis fiul, va fi extrădat în România. Bebelușul avea sindromul Down

Un român condamnat PE VIAȚĂ în Marea Britanie, după ce și-a ucis fiul, va fi extrădat în România. Bebelușul avea sindromul Down
FOTO Poliție Marea Britanie

Un român de 29 de ani, condamnat la închisoare pe viață în Marea Britanie, va fi transferat într-un penitenciar din România. Bărbatul și-a omorât copilul în vârstă de 6 luni, care suferea de sindromul Down.

Mihai Cătălin Gulie a fost judecat în Marea Britanie pentru fapta de omor comisă asupra fiului său în vârstă de doar șase luni, care avea sindromul Down. Autoritățile britanice au dispus, totodată, expulzarea criminalului.

„S-a reţinut în esenţă că persoana transferabilă locuia împreună cu numita (…), fiica acesteia şi victima, persoană în vârstă de 6 luni, diagnosticată cu sindromul Down şi alte probleme medicale asociate. La data de 19.02.2021, în timp ce mama copilului se afla la un magazin cu fiica sa, persoana condamnată a exercitat mai multe acte de violenţă asupra victimei care au cauzat acesteia leziuni grave ale capului, coloanei şi ochilor. Victima a fost internată în spital, însă la data de 21.02.2021 a decedat”, se precizează în hotărârea Curții de Apel Alba Iulia, din 2 februarie 2023, prin care s-a aprobat transferul românului într-un penitenciar din țară.

Individul a fost arestat preventiv imediat după fapta atroce, iar procesul s-a derulat într-un termen relativ scurt, sentința definitivă fiind pronunțată în 26.12.2021.

Mihai Cătălin Gulie nu a fost de acord cu transferul într-o pușcărie românească. Soția acestuia, de 35 de ani, a fost și ea condamnată la 3 ani de închisoare pentru că nu a luat nicio măsură și a permis uciderea fiului ei.

Femeia a recunoscut, potrivit presei engleze, că a încercat să acopere cu pastă de dinți vânătăile și rănile bebelușului, inclusiv coastele rupte, dar a insistat că nu a prevăzut atacul mortal, deși a fost martoră la violențele grave anterioare.

Cei doi parteneri se certau des și cei doi copii trăiau într-o atmosferă de agresiune, potrivit vecinilor.

La proces, bărbatul a negat că l-a ucis pe Robert și a declarat că nu știe ce s-a întâmplat, scrie adevărul.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană